Când se declară
epidemia de gripă
Mai exact, epidemia de gripă se declară dacă există trei
săptămâni endemice la rând, adică în care numărul de cazuri diagnosticate să
depăşească numărul de cazuri estimate cu 20%. O soluţie pentru a nu se ajunge
în această situaţie o reprezintă vaccinarea antigripală. „Vaccinarea este cea mai eficientă metodă
de prevenire a gripei, de aceea am decis să suplimentăm numărul de vaccinuri
gripale pentru a oferi protecţie unui număr cât mai mare de persoane din
categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită. Vom urgenţă
procedurile de achiziţie şi estimăm că săptămâna viitoare poate începe
distribuirea acestora către medicii de familie”, a declarat ministrul
Sănătăţii, Sorina Pintea (foto).
Măsuri de siguranţă pentru populaţie
Oficialul spune însă
că sunt şi o serie de măsuri pe care trebuie să le îndeplinească populaţia
pentru a preveni îmbolnăvirile. Spre exemplu, consultaţia la medicul de familie
este esenţială pentru simptome care sugerează gripa. Medicul de familie poate
astfel stabili o indicaţie pentru spitalizare.
De asemenea, cei care
au simptome asemănătoare gripei sunt sfătuiţi să se izoleze la domiciliu.
Totodată, se recomandă respectarea etichetei tusei şi strănutului prin
utilizarea de batiste de unică utilizare dar şi igiena adecvată a mâinilor, în
vederea reducerii răspândirii virusului.
Autorităţile medicale sunt în alertă
Autorităţile medicale sunt în alertă
„Deşi aseară aveam o parte din datele pe care direcţiile de sănătate publică le-au transmis, nu au fost concludente, pentru că nu toate spitalele raportaseră cazurile de gripă. Am refăcut raportările şi putem spune că s-a înregistrat a treia săptămână consecuvită epidemică. (...) Vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. (...). S-a constatat epidemia, având a treia săptămână epidemică”, a mai declarat ministrul Sorina Pintea.
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 54, de la
începutul sezonului, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al
Bolilor Transmisibile. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, marţi
seară, că din cei 54 de români care au murit din cauza gripei, 49 sufereau şi
de alte boli, alţi cinci pacienţi decedaţi nefiind cunoscuţi şi cu alte
afecţiuni.
„Din cei 54, 49 sunt pacienţi care au avut condiţii medicale
preexistente. Peste afecţiunile pe care le aveau s-a suprapus infecţia cu
virusul gripal fapt, care le-a cauzat decesul. Cinci dintre cei decedaţi nu
aveau afecţiuni medicale preexistente”, a declarat Sorina Pintea, la Antena 3.
Notă. Sezonul trecut, 129 de oameni au murit din cauza gripei,
ultimul deces fiind înregistrat în luna mai 2018.
Dr. Iulian COZA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu