Poezii de Mihai Traistă

IMN PENTRU MARAMUREŞ

Fără Tisa n-ar fi margine de ţară,

Fără Iza chiar ar fi prăpăd.

Nu se poate fără Ronişoară,

Fără Sighet nu se poate nici atât.

Nu se putea fără Vişeu şi Mara,

Nici fără porţi cioplite din stejari.

Aici ţăranu-şi poartă-n suflet ţara,

Iar ţara-i poartă-n suflet pe ţărani.

Nicicum fără Săpânţa nu se poate

Unde s-a râs de moarte mai întâi,

Nici fără Hută nu se poate

Cum nu se poate nici fără Gutâi.

Fără Moisei şi Borşa nu se poate iar

Cum nu se poate nici fără Poieni,

Căci ţara altfel n-ar fi ţară,

Nici neamul, neam, fără de moroşeni.

CIMITIRUL VESEL DIN SĂPÂNŢA

Motto:

"Sub aceasta cruce grea

Zace biata soacra-mea

Trei zile de mai traia

Zaceam eu si cetea ea

Voi care treceti pa aici

Incercati sa n-o treziti

Ca acasa daca vine

Iarai cu gura pa mine

Da asa eu m-oi purta

Ca-napoi n-a inturna

Stai aicea draga soacra-mea"

(Epitaf de pe o cruce din Săpânţa)

În cimitirul vesel,

mă plimb printre morminte.

Mă simt legat de moarte foarte strâns.

Niciunde nu se moare atâta de cuminte,

Aici de-o veşnicie mai nimenea

n-a plâns.

Orice mormânt din juru-mi

îl simt că mi-e aproape.

Şi, parcă, deodată cu timpu-s înfrăţit,

Îmi şoptesc păduri, şi munţi, şi ape,

Aici dorm strămoşii, totuşi,

nimeni n-a murit.

Ca-n balada Mioriţei, aici nu se moare,

Ci se cunună doar pământul cu pământ.

Şi clopotul când bate –

e o zi de sărbătoare,

În cimitirul vesel

se veseleşte fiece mormânt.

În cimitirul vesel mă plimb

printre morminte.

M-a cucerit pământul,

făcându-mi legământ,

O umbră se ridică,

sa-mi aduc de ea aminte,

De dincolo de vreme,

de viaţă şi mormânt.

DOR DE MARAMUREŞ

                   Lui Ducu Berţi

„De s-ar face dealul şăs

Şi calea bună de mărs

De la străini ca să ies;

De sa-r face dealul luncă

Şi vremea bună de ducă

De la străîni să mă ducă”

(Veche strigătură din Maramureş)

Maramureş dor dulce amar,

Monumentale porţi, cresc din ţărână,

Dar ne vedem din ce în ce mai rar

Şi credemă că nu mi–e la îndemănâ.

Tot ard ca un martir pe rug,

Însoţit de dor, pe un’ m-aş duce

Şi în fiecare seară în amurg

Eu devin rob al dorului răscruce.

La casa strămoşescă în pridvor,

Mai arde-n grindă trist lămpaşul.

De tine maramureş îmi este dor

Tu iartă-mă că m-a furat oraşul.

ION DE MARAMUREŞ

                     Poetului Ioan Petrovai

A înflorit sub Hera, mândru al porţii lemn

În Petrova viaţa curge ca un iureş

Cân vorbeşte aspru –un bărbat solemn-

Petrovai Ioan- Ion de Maramureş.

Curge linVişeul în umbra dimineţii.

Soarele răsare ca un martir pe rug

Răstignind poeme pe altarul vieţii

Se îmbracă-n versuri poetul haiduc.

Trecând pe sub poarta către veşnicie,

Îmbâtat de versul unei primăveri

Ion de Maramureş, mândru ca o ie

Înflorind în poeme dorului de ieri.

ÎN RONA ÎNFRUNZESC GORUNII

 

În Rona înfrunzesc gorunii

Într-o rugă verde către cer,

Ce-o mai înalţă şi azi străbuni

Ca pe-o colindă cu mult ler.

În Rona înfrunzesc gorunii

Şi clopotul în verde sună,

Când la vecernii vin străbunii

Gătiţi ân chip de noapte bună.

În Rona înfrunzesc gorunii

Şi cerul verde vrea să pară,

Când an de an ne aduc străbunii

Ca pe un tribut – o primăvară.

.

.

.JURĂMÂNTUL ŢĂRANULUI

Nu pot, nu vreau şi nici nu ştiu

Dar dacă am fost din tată-n fiu

Şi de acum până la sicriu,

Eu jur că am să rămân ţăran!

Nu ştiu, nu pot şi nici nu vreau

Oricui eu spune-voi pe şleau

Ţăran voi fi pân la mormânt

O jur cu mâna pe pământ.

Nu vreau nu ştiu şi nici nu pot,

Sunt al ţăranului nepot

Şi cu asta am spus tot!...

Eu jur că am să rămân ţăran

Altfel nu pot,

Altftfel nu vreau,

Altfel nu ştiu

Decât ţăran să fiu.

LA RĂMAS BUN

„În memoria poetului şi prietenului

meu Mihai Nebeleac”

Era atâta iarnă-n Rona şi în tine

În noaptea-n care tu te-ai stins.

Spune-mi dincolo-i mai bine,

Sau nu mai ai nimic de zis ?…

Rămâi măcar pentru o zi, amice,

La ce atâta grabă pentru drum ?

La vară grâul da –va iar în spice

Tu fă cumva şi vino oarecum.

În viaţa asta tristă şi amară,

Am fost de toate, prieteni şi duşmani,

Dar ne împăcam la o votcă de secară

Şi colindam ca la sfârşit de an.

Eu te-am iertat de mult, bătrâne

Acum e rândul tău ca să-mă ierţi,

Nici mie mult nu-mi mai rămâne

Căci se topeşte ceara sub peceţi.

Era atâta iarna-n Rona şi în tine

În noaptea-n care tu te-ai dus.

Spune-mi: dincolo-i mai bine,

Sau nu mai ai nimic de spus ?...