Pe piaţa muncii din Maramureş (ca în întreaga ţară) se
înregistrează un deficit de forţă de muncă. Persoanele bine calificate au
tendinţa să emigreze, iar forţa de muncă slab calificată sau necalificată nu
corespunde cerinţelor angajatorilor. Statul, prin instituţiile specializate de
ocupare, reglează piaţa muncii prin acordarea de ajutoare financiare, pentru
şomeri, angajaţi noi şi angajatori, însă reuşitele sînt parţiale, avînd în
vedere că piaţa europeană a forţei de muncă este deschisă din 2002. Tinerii îşi
caută şansa de realizare în ţările europene şi adesea reuşesc să se dezvolte
profesional. Secretul este să fie educaţi spre o ocupaţie, nu neapărat într-o
anumită profesie.
Statele occidentale primesc la muncă tineri valoroşi, fără
să aibă nici o cheltuială cu pregătirea lor profesională. Este un cîştig de
forţă de muncă şi de … creiere. Relaţiile dintre angajatori şi angajaţi s-au
schimbat, au apărut metode sofisticate de recrutare şi relaţii flexibile.
Politica muncii se face prin modificarea legilor ce reglementează piaţa, iar
absolvenţii încearcă să-şi dezvolte acele competenţe personale cerute de
angajatori.
Statul român are rol marginal, familiile (părinţii) decid
orientarea profesională a adolescenţilor. Totuşi, şcoala ar trebui să fie
decisivă în depistarea aptitudinilor fiecărui elev de gimnaziu, astfel ca în
sistemul liceal să intre doar cei care au şanse să performeze. Stategia internă
în domeniul ocupării forţei de muncă este conexată la cea europeană, însă
sistemul educativ nu-i corelat cu cererea de competenţe. Nici autorităţile
centrale, locale, partenerii sociali şi societatea civilă n-au o reacţie
adecvată la distorsiunile pieţei muncii.
Autorităţile au un program de observare a dinamicii
şomajului (este important cîţi oameni muncesc şi cîţi nu), dar conflictul este
atenuat tot prin măsuri de susţinere financiară. În Maramureş, pe an, ar fi
nevoie de 50 milioane lei pentru susţinerea şomerilor, însă veniturile
sistemului sînt pe jumătate. Munca este cel mai important factor de producţie
şi de aceea piaţa este super-reglementată de stat, dar prea multe portiţe rămîn
deschise – concurenţa neloială la modă este angajarea cu contract de servicii.
Populaţia activă munceşte de obicei pe bază de contract de
muncă încheiat pe durată nedeterminată, determinată sau cu timp parţial.
Judeţul Maramureş are, oficial, 500.000 de locuitori, din care 300.000 sînt
apţi de muncă. Însă numărul oficial de salariaţi este de doar 100.000 (mai
exact, 110.200). În şomaj se află vreo 6.500, din care indemnizaţi 1.500, cu
fluctuaţie de la o lună la alta (toamna şi iarna, sînt mai mulţi şomeri).
Balanţa forţei de muncă nu ne spune unde se află ceilalţi 200.000 de
maramureşeni activi! Bănuim că la muncă în Occident, deşi nu există un control
oficial.
Aşa se ajunge ca un muncitor constructor din România să
câştige 160 lei pe zi, la negru. În Franţa, un muncitor constructor cîştigă 150
euro pe zi – românii sînt atraşi de aceste salarii din ţările dezvoltate. Ce
fac cu euro? Cumpără 1-2-3 apartamente în Baia Mare şi le închiriază, pentru a
avea din ce trăi după pensionare, căci şi în Occident se practică fuga de plata
taxelor pe forţa de muncă!
Şomerii din România sînt sprijiniţi de stat să se angajeze,
primesc 2.250 lei pe lună plus salariul negociat, dar adesea angajatorii se
plîng de slaba calificare a meseriaşilor. De fapt, în Europa de vest, nici nu
se mai vorbeşte de meserii, ci de direcţii ocupaţionale. Aceasta este
provocarea de azi în sistemul şcolar şi pe piaţa forţei de muncă, să stăpîneşti
o direcţie ocupaţională, pentru a avea cele mai mari şanse pe piaţa muncii.
Românii se pare că se descurcă, dar cu ce eforturi şi sacrificii şi umilinţe
doar ei ştiu!
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu