Spre sfârșitul anului 1918 idealul românilor de a trăi între aceleași hotare a început să prindă contur. Ardealul nu era România ci făcea parte abuziv, din Imperiul Austro-ungar, dar românii nu s-au simțit niciodată înafara țării.
Începând din toamna anului 1918 au început să se formeze comitete cetățenești pe tot întinsul țării care să participe la Marea Adunare de la Alba Iulia. Ca peste tot în țară și în zona Lăpușului au fost oameni care au știut să lucreze în așa fel încât actul unirii să ajungă la toți românii lăpușeni. La 28 noiembrie 1918 s-a ales un comitet lăpușean care să meargă la Alba Iulia. Adunarea a avut loc în centrul orașului Târgul Lăpuș, urmând ca pe 5 decembrie 1918 să se reunească toți aici să li se comunice Actul Unirii.
Era o iarnă frumoasă cum sunt toate iernile în Țara Lăpușului. Lumea se mai liniștise și se pregăteau să întâmpine sărbătorile Crăciunului cum numai ei știu mai bine. În acea aparentă calmitate armata ungară nu se mai arăta fățiș. Mulți s-au retras la Băiuț, localitate preponderent maghiară. La Târgul Lăpuș s-a format o gardă maghiară care să încurce viața românilor pe cât posibil. Pentru a contracara acea gardă, autoritățile române au format o gardă românească pe care au dotat-o cum au putut: cu 50 puști vechi, care aveau câte două gloanțe fiecare, o mitralieră care era la comandantul gărzii și un pistol care era la adjunctul comandantului.
Aflând că ungurii au cerut ajutor militar de la Debrețin, comandantul gărzii românești a cerut ajutor de la Cluj. Cum armata română era poziționată pe linia de demarcație Bistrița li s-a trimis ajutor în armament, care însă nu a mai ajuns la Târgul Lăpuș, fiind blocat la poșta din Gâlgău, unde dirigintele poștei era un ungur care a zădărnicit ca puștile să ajungă la Târgul Lăpuș. Ungurii însă au primit de la Debrețin în trupe bine înarmate care au fost poziționate la Băiuț, pentru a pedepsi pe românii care vor veni pe 5 decembrie la Târgul Lăpuș.
Preotul Bozga din Larga, aflând asta a anunțat printr-un om de încredere pe comandantul gărzii românești din Târgul Lăpuș. Acesta în speranța că vor sosi puștile de la Cluj nu a anunțat adunarea de pe 5 decembrie.
În acea dimineață sănii trase de cai și oameni îmbrăcați de sărbătoare au început să coboare spre Târgul Lăpuș. Casian s-a pregătit și el de plecare. Mama lui îl iubea tare mult. Era fiul ei cel mare și singurul din prima căsătorie. Bărbatul i-a murit pe front iar acuma era recăsătorită și era gravidă cu al șaptelea copil. Ea l-a rugat tare mult pe Casian să nu plece dar acesta a spus că merge mai mult să-și cumpere o cușmă nouă că vin sărbătorile. El a coborât la drum că stăteau pe un deluț și când a apărut prima sanie a urcat și el și a plecat.
La Târgul Lăpuș lumea a început să se adune. Încă din timpul nopții soldații unguri au ocupat poziții de supraveghere a zonei. Au fost instalate două mitraliere în turla bisericii ungurești din centru și una în podul școlii ungurești care era peste drum de biserică. Lumea adunată aștepta să fie anunțat Actul Unirii cu Țara. Toată lumea era entuziasmată mai ales că ungurii nu se vedeau nicăieri.
La ora 11 și jumătate când Comitetul Român citea Proclamația ... cele trei mitraliere au început să tragă în plin. Au căzut mulți iar ceilalți au început să se disperseze încercând să se salveze. Din casele ungurilor din zonă au început să iasă soldați unguri cu baioneta pe armă și au început să-i vîneze pe români. Casian deși rănit la un picior a încercat să scape refugiindu-se de la pod în jos, știind că în zona aceea sunt multe case de români. Doi soldați unguri l-au văzut pe el și pe un prieten al lui, Simion, cu care fugea și s-au luat după ei.
Cei doi au intrat într-o curte unde au văzut o poartă deschisă și au fugit în spatele casei unde s-au ascuns într-un coteț. Ungurii au intrat în curte și văzând că ușa e încuiată au început să-i caute printre acareturi. I-au găsit în coteț unde i-au spart cu baionetele iar ei și-au dat ultima suflare.
Când au ieșit din curte ungurii un om de bine din Groșii Țibleșului care și-a dat seama că acolo s-a întâmplat ceva a intrat și i-a găsit morți. Bietul om i-a dus pe rând și i-a așezat pe sania lui și i-a învelit cu țolurile de pe cai și a pornit pe căi ocolite spre Suciu de Sus.
În oraș ungurii au făcut un adevărat măcel. Au fost peste 40 de morți și peste o sută de răniți. Vânătoarea de români a continuat și în zilele următoare. Așa a fost găsit și maltratat, pe strada Rohiei, comandantul gărzii românești și adjunctul său din Borcut. Ei au fost bătuți, maltratați, străpunși cu baionete și cuțitele dar au avut puterea ca în timpul ororilor să strige: ,,Trăiască România Mare!”.
Ajunul serii de 5 decembrie! Soarele cobora spre asfințit cu greu, parcă pironit pe cer de ororile văzute și făcute de armata și garda maghiară în complicitate cu localnicii unguri.
O sanie trasă de doi cai venea agale pe drumul dinspre Lăpuș. Vizitiul era fără căciulă pe cap, semn că duce un mort. Făcu la stânga spre casa lui Casian. Mama lui dădea de mâncare la oi. Se uită spre drum și văzu că sania vine spre casa ei. Timpul s-a oprit în loc. Razele soarelui s-au întunecat deasupra ei. A înțeles că mortul de pe sanie este Casian. A făcut câțiva pași și s-a prăbușit între oi. Durerea ei o știe doar o mamă care și-a pierdut copilul. De durere au început durerile nașterii deși era mai repede cu două săptămâni de soroc.
Bietul om a tras caii în poarta casei și a sărit să o ajute pe femeie. Cele două dureri ale pierderii unui copil, cu cea a facerii unui copil s-au contopit. Biata femeie abia mai respira. Gândul că mai are și alți copii de crescut i-au dat putere. A născut o fetiță pe care a numit-o Floarea. Și știți de ce? Pentru că fiul ei, Casian, a murit în floarea vârstei. Acest erou a făcut parte din familia mea. A fost frate cu bunica din partea mamei.
Dă-ne Doamne liniște și pace!
IONEL SIMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu