de prof. univ. dr. Nicolae Iuga
Pe 25 aprilie 2019, întâmplător Joia Patimilor, sub ochii
unei Europe ipocrite și marcată de lașitate în raport cu S.U.A., Parlamentul de la
Kiev a adoptat o Lege privind „utilizarea consolidată [?] a limbii ucrainiene
ca limbă de stat”[1], o Lege care, prin prevederile sale, depășește
cu succes în sens represiv fostele legiferări austro-ungare și ulterior fascisto-horthyste în domeniul
asigurării „supremației” limbii de
stat. Ținta, pe cât de iluzorie tot pe
atât de periculoasă, ar constitui-o ucrainizarea forțată a celor peste 30% de ruși
& rusofoni[2] din totalul populației
Ucrainei, aproximativ 15 milioane de persoane,
în timp ce o jumătate de milion de români și
o sută patruzeci de mii de maghiari au urma să fie, cum se spune su cinism,
victime colaterale.
Să recapitulăm pe scurt legislația referitoare la utilizarea limbii oficiale din perioada
austro-ungară și respectiv horthystă.
Legea XXXVIII din 1868 conținea
prevederi referitoare la: obligativitatea şi libertatea învăţământului;
modalităţile de înfiinţare a şcolilor primare; şcolile confesionale; şcolile
primare înfiinţate de persoane private sau de asociaţii; şcolile comunale
(populare, superioare, cetăţeneşti); şcolile primare de stat; şcolile
secundare, seminariile pedagogice; autorităţile şcolare; statutul
învăţătorilor[3]. Era, totuși, pentru
acea vreme o legislație liberală,
deoarece dispunea ca fiecare elev să-şi primească instrucţiunea în limba
maternă, în măsura în care acea limbă e una din limbile obişnuite în comună, cu
condiția ca în programa școlară să fie introduse materiile stabilite
de către stat. Școala era obligatorie
pentru toți copiii cu vârsta între 6 și 12 ani. Confesiunile religioase aveau
dreptul să înființeze școli parohiale pe cheltuială proprie, cu
învățători aleși de către preoți, care
le stabileau și salariul, iar statul
avea dreptul de a inspecta școlile
confesionale, cu scopul de a se realiza o educație
unitară. Dar de la acel moment, 1868, și
până la încheierea Primului Război Mondial, timp de o jumătate de secol statul
maghiar a urmat o politică de restrângere continuă, până la desființare, a învățământului
în limbile minorităților naționale.
În anul 1872, funcția
de Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost preluată de către
Trefort Ágoston, un om care a urmărit cu obstinație
controlul statului asupra şcolilor confesionale, elaborând și o legislație
anume în acest sens. Învățământul în
limba minorităților naționale se sprijinea pe autonomia bisericilor
respective, în consecință autorităţile
guvernamentale maghiare au luat măsuri
care să limiteze drepturile autorităţilor bisericeşti asupra şcolilor
confesionale. Prin Legea inițiată de
către ministrul Trefort, Legea nr. XXVIII din 1876, Inspectoratul şcolar regesc
era mandatat să verifice şi să aprobe planurile de învăţământ, manualele
şcolare şi materialul didactic, motivaţia oficială fiind aceea că fiecărui
cetăţean trebuie să i se ofere condiţii corespunzătoare pentru însuşirea limbii
maghiare ca limbă oficială a statului[4]. Astfel, a fost introdusă și în școlile
confesionale predarea obligatorie a limbii maghiare, bineînțeles pe cheltuiala parohiilor respective.
Învățătorii care în termen de 4 ani nu
își însușeau
limba maghiară la cel mai înalt nivel, erau înlăturați din școli.
După cum a arătat și
un diplomat român celebru, statul maghiar nu a înființat pe seama românilor nici o singură școală[5], dar a folosit școlile
construite cu banii românilor în scopul maghiarizării acestora. În plus, în
anul 1891 a mai fost dat un articol de lege, așa-zisa
Lege a „azilelor” (i. e. a grădinițelor),
prin care se instituia obligația
tuturor părinților de a trimite copiii
cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani la
„institutele azilului”, unde urmau să facă „exerciții de evlavie” (!) interconfesionale și să învețe limba
maghiară, împotriva drepturilor universale ale părinților de a dispune de orientarea educativă și confesională pentru copiii minori[6]. În fine, celebra Lege Apponyi, Legea nr.
XXVII din 1907 îi transforma pe toți dascălii, inclusiv pe învățătorii de la școlile
confesionale, în funcționari publici și ca atare aceștia
erau obligați să depună un jurământ de
credință față de stat[7]. În cazul școlilor
confesionale, inspecția școlară putea fi realizată nu numai de către
revizorii școlari, ci și de către reprezentanți ai administrației locale, notari comunali și
funcționarii de plasă care, dacă nu
erau mulțumiți de modul în care era stăpânită și
predată limba maghiară, puteau dispune suspendarea învățătorului sau, după caz, îndepărtarea lui din învățământ și
închiderea școlii. Iar la art. 12 al
acestei legi era prevăzut dreptul guvernului de a dispune desființarea oricărui tip de școală confesională, dacă acest lucru era cerut de „interese
superioare de stat”, desigur fără a se preciza care pot fi aceste interese,
hotărârea ministrului de resort fiind inatacabilă juridic.
S-a putut observa că, în ultimele două decenii de existență a monarhiei Austro-Ungare, notarii
comunali maghiari îndeplineau în același
timp și veritabile funcții de poliție
politică. Spre deosebire de primari, care proveneau din rândul comunităților locale, notarii erau numiți de către autoritățile centrale și ei
aveau datoria de a observa tot ce se întâmpla în sate și de a raporta la administrația
comitatelor. De exemplu, în cazul mișcărilor
de trecere la Ortodoxie a rutenilor din Subcarpatia de la începutul secolului
XX, intervenția represivă a autorităților a plecat de la denunțurile notarilor din mediul rural adresate
funcționarilor de la districte sau
comitate. Totodată, prin Legea nr. XXVII din 1907, salariile învățătorilor confesionali au fost majorate de
către stat, dar multe parohii nu își
puteau permite să plătească salarii mărite, împrejurare în care statul se
oferea să dea un ajutor financiar la completarea salariului învățătorului, bineînțeles cu condiția ca
acesta să predea disciplinele de la clasă în limba maghiară. În caz contrar, școala era desființată. Limba maghiară era prevăzută ca să se învețe un număr de 13 ore pe săptămână, timp de
patru ani de zile. După datele statistice aferente anului 1891/1892, cele două
biserici românești din Ardeal,
Greco-Catolică și Ortodoxă, întrețineau din mijloace proprii, un număr de
3.083 de școli primare confesionale[8].
Urmare a politicilor de maghiarizare prin școală,
după aplicarea Legii Apponyi au fost desființate
mai mult de jumătate, aproximativ 1.600 de școli
confesionale românești, fiind
transformate în școli maghiare de stat.
Să vedem acuma ce prevederi „europene” are statul ucrainean
de azi în ceea ce privește utilizarea
limbii oficiale de stat. În primul rând, Legea a fost adoptată în data de 25 aprilie
2019, fiind votată în Parlament de către de un număr de 278 de deputați[9], și
a fost promulgată imediat de către fostul președinte
Poroșenko, la numai patru zile după
acesta a pierdut alegerile, dar mai-nainte ca să-și
fi predat atribuțiile sale către președintele nou ales Zelenski. Adevăratul motiv
al acestei proceduri urgente și scopul
emiterii acestei legi a fost acela de a-l pune în dificultate pe noul președinte, în eventualitatea că acesta ar
încerca o înțelegere cu Putin și cu Rusia, în condițiile în care celor 15 milioane de ruși & rusofoni din Ucraina le va fi interzisă utilizarea
limbii proprii.
Normalizarea relațiilor
cu Rusia este interzisă în Ucraina, ca politică de stat, pentru că S.U.A. au
cheltuit aproximativ 5 miliarde de dolari pentru a destabiliza Ucraina și pentru a o instiga permanent și cu orice preț
împotriva Rusiei. Nu este nici un secret, S.U.A. se află de peste un deceniu
într-un fel de război de agresiune nedeclarat împotriva Rusiei, război purtat
prin câțiva intermediari servili și proști,
între care vârful de lance este Ucraina. Ucraina a fost instigată să provoace
Rusia, prin anunțarea inteției sale de a intra în N.A.T.O. cu
teritoriile rusești din Est și cu Crimeea cu tot, în scopul de a putea fi
amplasate acolo baze militare ale S.U.A.. Ucraina a fost instigată să comită în
2014 atrocități și crime de război împotriva populației civile din Odesa. Ucraina a fost instigată, tot în 2014 să
provoace, prin devierea culoarului de zbor, doborârea unui avion civil de
pasageri și să cauzeze moartea a 298 de
oameni, numai pentru a se putea da vina pe Rusia pentru acest incident. Ucraina
a fost instigată să provoace Rusia prin atacarea Mitropoliei Ortodoxe aflată în
subordinea Patriarhiei de la Moscova și,
mai nou, Ucraina este instigată să provoace Rusia, prin interzicerea utilizării
limbii ruse de către cei 15 milioane de ruși
și rusofoni de pe actualul teritoriu,
discutabil și disputabil, al acestei țări, căzând victimă în acest fel toate
celelalte minorități naționale.
Forțând sfera noțiunii de „limbă oficială de stat”, în cea
mai pură tradiție fascistoidă, această
lege conține între altele următoarele
prevederi[10], în raport cu care noi vom consemna unele probleme care se ridică
inevitabil:
- „Limba ucraineană trebuie să devină obligatorie ca limbă
de comunicare în toate instituțiile de
învățământ”. Probleme: cum mai este
posibil, în acest context, învățământul
în limbile minorităților naționale? Cadrele didactice și elevii vor vorbi limba maternă în sălile
de clasă, iar pe coridoare și în curtea
școlii limba ucraineană? Sau se va
desființa complet învățământul în limbile minorităților (lucru pe care, să recunoaștem, nu l-au făcut de tot nici fascimul și nici comunismul)?
- „Toate manifestările culturale de masă se vor desfășura în limba ucraineană”. Prebleme: cum se
va proceda concret, oratorii, cântăreții
etc. vor spune / recita / cânta același
lucru de două ori, o dată în limba maternă și
a doua oară în limba oficială? La teatru, actorii vor fi dublați? Va fi permis să se cânte imnul UE, „Odă
bucuriei” cu versurile lui Schiller în germană, sau se va cânta numai în
ucraineană?
- „Toate mijloacele de comunicare în masă vor fi în limba
ucraineană”. Probleme: va mai exista presă în limbile minorităților? Ce are de zis UE care clamează
„valorile europene”, între care se află și dreptul la păstrarea identității culturale și
libertatea de exprimare?
- „Obligația
personalului din sectorul serviciilor publice, inclusiv cele proprietate
privată (magazine, cârciumi, frizerii etc.) de a vorbi numai în limba
ucraineană”. Probleme: cum se va proceda cu cetățenii
străini? Aceștia vor trebui să fie în
permanență însoțiți de un traducător?
Cum se va dezvolta sectorul turistic în aceste condiții?
Alte probleme: cum vor vorbi deputații din Parlamentul de la Kiev, acei deputați care reprezintă marea minoritate rusă și până acuma au vorbit în limba rusă? Dacă
vor cere drepturi pentru limba rusă vorbită de o treime din populația țării,
ce se va întâmpla cu ei, vor fi arestați
și băgați
la pușcărie?
Este adevărat, Constituția
Ucrainei adoptată în iunie 1996, la articolul 10 garantează în vorbe
dezvoltarea liberă a tuturor minorităților
naționale din țară, dar deputații care
au votat pe 25 aprilie 2019 Legea limbii ucrainiene nu s-au împiedicat de
astfel de fleacuri.
Pentru nerespectarea acestor dispoziții ale legii sunt prevăzute sancțiuni
aspre, plecând de la amenzi mari și
mergând până la pedeapsa cu închisoarea. Toți
locuitorii sunt obligați să vorbească
limba ucraineană, iar pentru aplicarea legii și
pentru constatarea contravențiilor și a infracțiunilor,
legea prevede înființarea unei „Comisii
de de supraveghere”, adică un fel de Poliție
lingvistică, un orwellian Minister al
Adevărului, fapt care - trebuie să o recunoaștem
- a depășit imaginația chiar și
a celor mai bizari și mai grotești dictatori ai lumii. Amenzile pentru
nerespectarea obligațiilor prevăzute la
literele a-d variază între 3.400-12.000 grivne (130-450 dolari)[11], în condițiile în care salariul mediu este de 117 euro.
Pedeapsa cu închisoarea, de până la 10 ani, se poate da pentru eventuale
demersuri care avea drept scop să confere statutul de limbă regională pentru
oricare altă limbă, în afară de ucraineană.
Ca să înțelegem mai
bine despre ce este vorba, am putea să ne servim de câteva exemple. Dacă de
pildă un consilier român dintr-o localitate românească de peste Tisa (din
Transcarpatia) va îndrăzni să vorbească ceva în Primărie în limba română cu
ceilalți consilieri și cu primarul, care și ei sunt români, acest consilier va primi o amendă de 7.000 de
grivne (aprox. 260 de dolari)[12]. Dacă un învățător
sau profesor va încerca să îi explice unui elev ceva, orice, în limba română,
acest cadru didactic va fi pasibil de o amendă de 5.100 de grivne (mai mare
decât salariul său pe o lună). La fel în comerț,
dacă un vânzător român dintr-o localitate românească va vorbi ceva, orice, cu
un client care este și el român, riscă
o amendă de până la 6.800 de grivne (aprox. 252 dolari) ș.a.m.d. Aceste lucruri se întâmplă într-o țară în care, repetăm, mai mult o treime din
totalul populației este alcătuită din
minorități naționale. În ceea ce privește
cadrele didactice de toate nivelele, acestea vor trebui să obțină un certificat de cunoaștere a limbii ucrainiene, care să le dea dreptul
să profeseze pe mai departe. Avem toate motivele să presupunem că acest examen
va fi unul cu totul subiectiv și va
constitui un pretext ca, la influența
ocultă a poliției politice, să fie dați afară din învățământ aparent legal oamenii care nu sunt dezirabili în
sistem.
Prin comparație,
trebuie să observăm că în cazul maghiarizării forțate
de pe timpul Austro-Ungariei, mai exact în virtutea legilor Trefort din 1876 și Apponyi din 1907, școlile confesionale în limbile minorităților puteau fi închise, dar numai treptat, una câte una, după o
rețetă duplicitară și fariseică. Erau ridicate mai întâi
standardele în ceea ce privește cunoașterea limbii maghiare, dotarea materială a școlii și
salarizarea învățătorilor, până la un
prag pe care parohiile nu și-l puteau
permite financiar, după care școala era
desființată ca școală cu predare într-o limbă minoritară. Apoi administrația de stat venea cu ceva subvenții de la stat, iar școala era reînființată
anul următor fără probleme, dar ca școală
de stat cu limba de predare maghiară. În acest fel, în timp de aproximativ trei
decenii au fost desființate 1.600 din
cele peste 3.000 de școli românești din Ardeal. Pe de altă parte, în Justiție administrația
austro-ungară permitea utilizarea fără probleme a limbii materne, judecătorii
trebuind să aibă la dispoziție un
traducător. Să ne reamintim numai că țăranii
ruteni din grupul lui Kabaliuc (devenit ulterior în Biserica Ucraineană Sf.
Alexie Carpatinul), judecați la Sighet
în anii 1913-1914 pentru delicte care țineau
de libertatea de conștiință religioasă, au fost audiați în limba lor maternă, iar judecătorii
aveau un translator pentru limba maghiară.
Administrația
austro-ungară, rafinată, punea în aplicare a ceea ce s-ar putea numi disciplina
foamei pe termen lung. Prin comparație,
administrația ucraineană de azi,
primitivă și brutală, interzice pur și simplu într-o bună zi, în mod brusc,
utilizarea limbii materne peste tot, în școală,
cultură, servicii, media și spațiul public, sub amenințarea unor pedepse aspre, suprapunând peste
disciplina foamei existentă deja și o a
doua formă de constrângere, pe care am putea-o numi disciplina bâtei. Fără îndoială, ceea ce se întâmplă azi în
Ucraina poate fi calificat drept genocid lingvistic. Potrivit noțiunii de genocid, așa cum este definită aceasta în Convenția O.N.U. din 1948 la art. II, aici intră nu numai uciderea
fizică a membrilor unui grup, ci și
alte acțiuni, precum atingerea gravă
adusă integrității fizice sau mentale a
membrilor unui grup, sau supunerea intenționată
a membrilor unui grup la condiții de
existență care antrenează distrugerea
totală sau parțială a grupului
respectiv[13]. Avem aici un genocid legiferat și
comis de către stat, prin atingerea gravă a integrității mentale a unor mari grupuri etnice, un genocid în care
statul însuși prevede pedepse pentru
cei care ar refuza să îl pună în aplicare.
Prin adoptarea acestei legi, Ucraina de azi devine o țară nefrecventabilă în ambele sensuri ale
termenului, atât la propriu cât și la
figurat, atât pentru turism cât și în
planul relațiilor internaționale.
-----------------------------------
[1] zakonu-ukrajini-pro-zabezpechennya-funkcionuvannya-ukrajinsykoji-movi-jak-derzhavnoji
[2]
https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/04/25/kievul-adopta-o-lege-care-consolideaza-folosirea-limbii-ucrainene-producand-ingrijorare-in-randul-minoritatilor--298589
[3] Vezi Constantin Băjenaru, Legislație școlară în perioada
dualismului austro-ungar, în: https://drive.google.com /file/d/
B0BSB9R7xn9dNVNNY05HRmxySkk/view
[4] Idem, p. 241.
[5] Vasile Stoica, Suferințele
din Ardeal, Ed a IV-a, Editura Vicovia, Bacău, 2008, p. 303.
[6]
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19-martie-1907-parlamentul-ungar-a-votat-legile-scolare-legile-apponyi-in-vederea-intaririi-procesului-de-maghiarizare-fortata-a-nationalitatilor-din-cuprinsul-statului-ungar/
[7] Constantin Băjenaru, op. cit., p. 243.
[8]
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/03/19/19-martie-1907-parlamentul-ungar-a-votat-legile-scolare-legile-apponyi-in-vederea-intaririi-procesului-de-maghiarizare-fortata-a-nationalitatilor-din-cuprinsul-statului-ungar/
[9]
https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/04/25/kievul-adopta-o-lege-care-consolideaza-folosirea-limbii-ucrainene-producand-ingrijorare-in-randul-minoritatilor--298589
[10]
zakonu-ukrajini-pro-zabezpechennya-funkcionuvannya-ukrajinsykoji-movi-jak-derzhavnoji
. Vezi și:
https://www.facebook.com/uniunea.rutenilor.subcarpatici?__tn__=%2CdC-R-R&eid=ARBBDFVapUA
Auru BGS2mCHptBMrv_1w3MjrTWbJmI-h8AFEL9W4ePJ-bJSEf255zk9lLxe49SpdSbcz-
[11] Ibidem.
[12] https://www.promptmedia.ro/2019/03/codreanu-legea-cu-privire-la-functionarea-limbii-ucrainene-ca-limba-de-stat-suprima-mai-multe-drepturi-ale-minoritatii-romane-autohtone/
[13]
http://www.cab1864.eu/upload/CONVENTIA%20PENTRU%20PREVENIREA%20SI%20REPRIMAREA
%20CRIMEI %20DE%20GENOCID.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu