Cămașa de mire ...
Era prin anii '62-'65 la câțiva ani după colectivizare. Oamenii au început să se obișnuiască cu noua organizare a satelor, mai ales că începuse să apară și ceva locuri de muncă. Cei de la sate, pe lângă faptul că lucrau în colectiv, puteau să-și caute și locuri de muncă la unele întreprinderi din apropiere.
Mulți se angajau la mină dar și mai mulți la drumuri. Încet-încet se refăceau drumurile, se pietruiau că încă nu era asfalt. Și asta pentru că apăruse primele curse regulate de autobuze între sate și orașe. Autobuzele erau aduse de la ruși, erau incomode și neaspectuoase, dar oamenii erau mulțumiți și așa, pentru că scăpau de mers pe jos până la oraș, să-și mai cumpere câte ceva. Începuse să apară și primele autocamioane și basculante care erau folosite la refacerea drumurilor.
Pentru agricultură au apărut primele tractoare fără cabină. Viorel, avea douăzeci de ani și iubea tare mult motoarele. Tatăl lui rămas văduv cu opt copii, nu avea posibilitatea de a-l da la școală. În sat la colectiv apăruse primul tractor și cum Viorel îl cunoștea bine pe tractorist a reușit să-l facă să-l ia ca ucenic pentru a învăța și el o meserie. Și așa reușise să cunoască mecanica și să conducă tractorul. Tractoristul un om cam la patruzecișicinci de ani era tare mulțumit de el și avea mare încredere lăsându-l și singur la unele lucrări.
Satul lor era așezat pe o vale lungă strejuită și de o parte și de alta de două șiruri de dealuri ce mergeau până lângă munți. Din sat până în județul vecin nu era mult. Mai era încă un sat mai mic și apoi începea să apară după un deal primul sat din județul vecin. Umblând la arat cu tractorul pe sate a cunoscut o fată.
Țineau mult unul la altul, iar în fiecare duminică el făcea ce făcea să poată ajunge la ea. Avea de mers ceva pe jos pentru că trebuia să ajungă în primul sat din județul vecin. Dar tinerețea și iubirea îi dădeau aripi așa că nu putea sta locului. Fata îl iubea pe Viorel și i-a promis că se va mărita cu el și va veni în satul lui. Cum a primit promisiunea ei, el a și cerut-o la părinți, iar aceștia știind că el este un băiat bun și că va avea o meserie au acceptat. Ba chiar au stabilit și nunta în următoarea duminică după Rusalii.
Era o primăvară frumoasă. Câmpul se umpluse de flori multicolore, iar copacii înfrunziți în verde crud primeau în fiecare zi cupluri de păsări care munceau de zor să-și facă cuibul unde să-și poată crește puișorii. Viorel muncea de zor la arat și grăpat cu tractorul iar gândul îi zbura la viitoarea lui mireasă. Știa că trebuie să meargă în armată doar era mulțumit că tatăl lui nu va fi singur. Mai avea frați dar toți erau la casele lor așa că el rămase în casa părintească. Își făc ea fel de fel planuri pentru viitor, dar deocamdată trebuia să se gândească la nunta care se apropia.
În satele din zonă nunta începea miercuri când socăcițele începeau să pregătească bucatele ce trebuiau puse pe masă. De miercuri începeau să vină neamurile, cunoscuții, prietenii care aduceau pentru pregătit: ouă, făină, zahăr, nuci pentru cozonaci, păsat de mălai pentru sarmale, cartofi, orez, ulei – fiecare ce avea și ce putea. Familia mirilor fierbea horinca pentru nuntă și căuta tarostele, muzicanții, druștele, frații mari și nașii.
Druștele erau două sau patru fete tinere, care se îmbrăcau în frumoase costume populare formate din: cămașa cusută cu diferite modele de fire colorate, pieptari, poale, zadii, iar în picioare opinci. Pe cap aveau o bertiță cu roșu și cu mărgele. Erau în sat femei care știau face bertițele, nu le făcea oricine. Druștele începeau de joi seara să coase steagul pentru mire. Steagul era făcut din năfrămi de păr cusute șiruri-șiruri și cu oglinzi pe ele. Toate era așezate pe o botă de vreo un metru și jumătate pe care se puneau clocotici de pe cai ca să se audă în tot satul. Apoi totul era îmbrăcat cu frunze de bărbânoc. Tot druștele erau cele ce însoțeau mirele la cununie.
Frații mari era vreo patru băieți care la fel se îmbrăcau în costume populare formate din: cămașă cu poală cusută la guler și mâneci cu mărgele, pieptar, izmene albe sau cioareci iarna, opinci sau cizme de piele și clopul de păun. Ei jucau steagul pe drum când alaiul mergea la biserică.
Toate astea le avea Viorel în cap și se gândea cum să le rezolve pentru că tatăl lui era bătrân, iar frații aveau și ei treburile lor. Se apropiau Rusaliile și el trebuia să le rezolve pe toate. Apoi, trebuia să ducă la mireasă pânza și mărgelele să-i coasă cămașa de mire.
În sâmbăta de Rusalii îl rugă pe tractoristul șef să-l lase să ia tractorul să meargă cu materialul de cămașă la mireasă. Acesta îi aprobă însă după mai multe insistențe, pentru că în zonă se lucra la drum și încă nu ajunseră la o vale care era tare mocirloasă și cu apă multă. Locul era periculos. Mulți au avut probleme când au trecut cu căruța prin vale, caii abia au putut ieși. Dar după mai multe rugăminți îl lăsă pe Viorel să plece cu tractorul.
Își luă bocceluța cu pânză și mărgele și porni la drum. Era patru după masa și spera ca până la șapte-opt să fie înapoi. Pe drum opri și culese un buchet de flori de câmp pentru aleasa inimii lui, apoi porni mai departe.
A ajuns la vale în jurul orei cinci după masa. În zonă lucrătorii de la drum își strângeau lucrurile. Viorel intră cu grijă în vale. Apa nu era așa de mare dar se formase o mocirlă lăptoasă de pământ și apă. Înainta încet. Roțile se afundau tot mai mult în noroi. Apoi au început să patineze. Muncitorii se uitau cum va trece. La un moment dat o roată a prins ceva tare în timp ce cealaltă patina. Tractorul se cabră dintr-o dată, roata ce patina s-a ridicat brusc în aer. În acel moment toți au încremenit. Tractorul s-a dezechilibrat și s-a răsturnat. Viorel a sărit dar tractorul cădea în direcția în care a sărit el. În cădere la prins sub el și la afundat cu capul în noroi. Nimeni nu a putut face nimic.
S-a zbătut singur sub tractor dar nu a avut puterea să iasă. S-a înecat cu apă și noroi.
A fost scos de acolo după ce a venit un alt tractor care la tras pe cel răsturnat peste Viorel. O tinerețe s-a sfârșit în câteva clipe. Un viitor eveniment fericit s-a transformat într-o tragedie. Rusaliile au devenit zile de priveghi, pentru familia lui.
La înmormântarea lui Viorel toți cei numiți au venit îmbrăcați ca de nuntă. Iubita lui a venit îmbrăcată în mireasă. Steagul a fost pus la capul lui dar de data asta clinchetul clopoțeilor nu au răsunat peste sat. Plângeau acei clopoței când erau mișcați, plângea mireasa, plângea satul. O viață frântă prea devreme. Viorel a fost fratele cel mai mic al tatălui meu și unchiul meu preferat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu