Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Peştişani, Jud. Gorj – d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales membru postum al Academiei Române.
“Se izolase de exterior printr-o uşă ţărănescă, o amintire din copilărie: odată intrat pe această uşă, uitai de civilizaţie. Cuptorul de gătit din cărămidă, cel de încălzit uneltele şi de topit metalele, păreau mai aproape de păstorul homeric, decât de oraşul modern. Constantin uitase tentaţiile Parisului; hiberna luni întregi, ascultând şi transformând în artă pulsul naturii.
Avea nevoie de concentrare maximă, pentru a da formelor viaţă. Cocoşul său se ridica în zbor şi parcă auzeai cucurigul lui vesel. În Leda, lebăda cu capul şi gâtul contopite într-o singură mişcare, cântă un cântec de dragoste în marmură albă sau bronz strălucitor. Piatra devine fluidă în Peşte, până şi ochiurile de piatră dau iluzia de plutire în apă. Pasărea sa cântă şi zboară prin spaţii. Capetele de marmură sunt tot atât de netede ca şi pietrele lustruite de valurile mării. Suprafeţele şlefuite, asemenea unor oglinzi, captivează în luciul lor lumea înconjurătoare. Coloana este fără sfârşit; pare că înaintează fără oprire, spre infinit.
Sculpturile demonstrau cu prisosinţă legătura cu universul, reflectând liniştea sufletească la care ajunsese Constantin după ani întregi de zbucium şi meditaţie. Ele purtau mesajul nobil al omului contemporan prins în ghearele civilizaţiei moderne; mesajul foarte clar, că omenirea poate trăi fericită în sânul naturii.”
SFÂNTUL DIN MONTPARNASSE
Capitolul XXXV
PUSTNICIA
Autor Peter NEAGOE
EDITURA DACIA, CLUJ-NAPOCA, 1977
La mulţi ani celor ce poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu