RECENZIE VASILE BELE. DIN DOR DE ZAREA ALBASTRĂ – GRIGORAȘ CIOCAN

La ce mă gândesc? Dacă e zi de sărbătoare, Constantin și Elena, clar că mă gândesc cine va da azi de băut? Vreun Constantin? O Elenă sau Lenuță? Să fim cu toții sănătoși! E ,,Stare de urgență!", la nivel național, din cauza pandemiei, așa că petrecerile și întâlnirile pe terase (,,la o bere cu prietenii"), sunt interzise. După sloganul ,,STAȚI ÎN CASĂ!", nu avem de ales, și-atunci asta facem... stăm în casă, iar în casă ce poți face? Scrii! Citești! Și alte alea-alea-alea...! Dacă e vorba de citit, azi mă voi lăuda cu cea mai proaspătă ispravă literară a prietenului poet GRIGORAȘ CIOCAN, lăpușean de născare, un suflet de o sensibilitate aparte, aflat în plină ascensiune literară.

Mi-a dăruit din suflet pentru suflet, cu drag pentru drag, poemele din volumul de debut, (în volum personal), DIN DOR DE ZAREA ALBASTRĂ, apărut în plină criză de pandemie (2020), la Editura Armonii Culturale, Adjud, 2020, ISBN 978-606-746-611-9, pag. 200, cu Prefață și Autobiografie. La o primă parcurgere (,,vizită") a acestuia, se poate observa că trecerea grăbită a timpului (clar, și ireversibilă) și-a pus amprenta asupra vieții autorului, care aflat în diferite faze ale vieții, își eliberează sufletul scriind - și scrie despre oameni, locuri, fapte, istorie, ,,dor de dor", dor de cei dragi și depărtați, dor de copii (vezi Ancuța și Florin - pag. 53, extraordinar poem de dor de copii), dor de sat, dor de biserica noastră strămoșească!

Știți că dorul doare, uneori?! Știți de câte feluri este dorul? Oare are leac și vindecare? Doar cei care au cunoscut dorul cu adevărat, știu leacul tămăduitor de dor. Create în timp, în curgerea firească a timpului, volumul poate fi considerat o ,,istorie" sau o ,,monografie personală", putând, lesne, observa, și trage o concluzie despre viața și activitatea personală și profesională a fericitului autor. De exemplu, în acest context, anii 1984, 1985, 1986 îl găsesc în Hila, Babilon Irak, anii 1994, 1994 - îl găsesc în Bet Dagan - Israel, 1998, 1999 în Holon - Israel, pentru ca în 2008, pașii să îl poarte în Calahorra - Spania.

Nici perioada tinereții nu este uitată. Dovadă stau poemele datate din anii 1968, '69, '70, '71, '73 - petrecuți la Sălnița, Dej, Satu Mare, Orăștie sau Bistrița și Zalău. ,,Poezia este doar dovada vieții. Dacă viața arde bine, poezia este cenușă", recunoaște Leonard COHEN, atunci când vine vorba despre poezie, o definiție-motto, care i s-ar potrivi de minune autorului. Pași, fapte, locuri încărcate de istorie... azi, toate, prin trecerea timpului, sunt amintiri. I-aș zice acestui volum, fără a greși, că este o ,,carte jurnal", radiografia vieții, prin poezie, din prisma dorului, a sufletului și a trăirilor personale, emoționale.

Încărcătura emoțională a rămas aceeași, amprenta timpului nu are cum să o șteargă, însă marele regret (vizibil și în poeme), este că în toate aceste locuri (,,locuri sfinte"), autorul a fost singur, fără familie... departe de familie, dar cu ea mereu în rugăciune, suflet și în gând, iar poeziile îi sunt, i-au fost și-i vor fi alinare, sprijin și ajutor, i-au fost eliberare și în același timp, dătătoare de putere - puterea de a răbda, de a suporta, de a trăi departe de locuri și oameni dragi.

Însuși editorul de carte, Gheorghe A. Stroia, în cuvântul dumnealui afirmă: ,,Poezia lui Grigoraș Ciocan este o lirică a dorului de tot și de toate, un dor sfâșietor uneori, departe de casă și familie, de persoana iubită, de pământul natal, pe care îl adoră, pur și simplu. Este poezia românului simplu, din popor, care nutrește sentimente înălțătoare și pentru care valorile fundamentale ale neamului - credința în Dumnezeu și iubirea de țară - nu sunt cuvinte fără nicio acoperire etico-morală, ci principii sacre, fără dubiu", (coperta IV).

Poemele ,,curg" de la sine, multe din ele având drept izvor de pornire, dorul. Volumul este la fel de bine, unul al înstrăinatului sau al înstrăinării, precum cântecele (azi, rar puse în valoare) de înstrăinare, din care, precum un vulcan, izbucnește trăirea, durerea personală, amarul.

Conceput, aș zice, sub forma a trei ,,capitole" - unul de început în care regăsim gândurile și frământările din perioada când autorul era în ,,Țara Sfântă" (pag. 9- 59), al doilea - DOR DIN ZĂRI ALBASTRE, (probabil de aici și numele volumului, foarte bine ales și susținut) și partea de final, numită CÂTEVA VERSURI - mai ,,șprințare", cu subiecte variate, interesante, atractive, cu o muzicalitate mai aparte.

Mă reîntorc în partea de început a volumului, pentru a nota ceva ce mi-a atras atenția din prima clipă. Sunt câteva gânduri, posibil dintr-un jurnal, din perioada în care autorul era plecat în Țara Sfântă:

,,Noi ne-am născut pentru

a muri și vom muri pentru

a trăi veșnic în împărăția

lui Dumnezeu dacă

cu credință îl urmăm!", (pag. 9), sau:

,,De ești mare sau voinic,

În fața morții ești nimic,

De ești viteaz sau tare,

În fața morții nu ai scăpare!", (pag. 9).

            Fără a greși putem afirma despre poet că este un om cu credință în Dumnezeu. Oriunde a umblat, pe oriunde l-au purtat pașii, l-a avut pe Dumnezeu în gând, vorba latinului ,,NIHIL SINE DEO!", adică, tradus ,,NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU!". Evident, partea spirituală se reflectă puternic în poeme, și aduc drept argument un fragment din poezia RUGĂCIUNEA CĂTRE TINE, DOAMNE, (pag. 10-11):

,,Mă rog la Tine, Iisuse bun,

Nu mă osândi după păcate,

Îmi pare rău, și Ție-ți spun,

Iartă-mă până la moarte.

Fă-mă ca să nu greșesc,

Credința mea o întărește,

Pe cei răi ca să-i iubesc

Și de rele mă ferește".

Omul religios este un om tradițional, sau și inversa este valabilă - omul tradițional este și un om religios. Niciodată nu s-a făcut rabat, nici de la tradiție, nici de la spiritualitate, dacă ai reper viața omului de la țară, a țăranului.

El, omul tradițional, punându-și capul pe pernă, și-a făcut semnul Sfintei Cruci, apoi prin rugăciune, a mulțumit lui Dumnezeu pentru ziua petrecută sau trecută. Dimineața, la fel, ridicându-se, din pat, a făcut semnul Sfintei Cruci și a rostit o rugăciune pentru somnul liniștit și pentru ca întreaga zi să fie ajutat și apărat de Maica cea Pururea Fecioară și Isus. Așa îl văd și pe GRIGORAȘ CIOCAN! Începând sau sfârșind ziua cu Dumnezeu în gând și în suflet.

Este un sentiment aparte, pentru cel care simte ori procedează așa. Știi pentru ce trăiești, știi care îți este datoria sau scopul moral în viață, și ai parte de o viață tihnită, liniștită, așa cum o meriți. Poemele reflectă starea de spirit a poetului! Câteva dintre aceste poeme, s-ar putea potrivi a fi cântate, la ceas de Liturghie, drept cântări religioase, și fac această recomandare, gândindu-mă, ,,că încercarea moarte n-are!", dar garantez reușita.

* * *

Emoționantă și de o sinceritate aparte, este și următoarea mărturisire, făcută de către autor, care se autocaracterizează: ,,Niciodată nu aș fi putut scrie aceste poezii dacă nu ajungeam în această țară minunată și binecuvântată de Dumnezeu. Ție Doamne-ți mulțumesc căci am ajuns pe aceste locuri sfinte și mi-ai dat acest îndemn de a scrie câteva versuri, după ce am vizitat-o de mai multe ori. Să știm cu toții că fiecare avem două țări, țara lui de baștină unde s-a născut și Țara Sfântă, Țara creștinătății!", (pag. 9).

Descoperim omul credincios, apostol al lui Dumnezeu, în câteva poeme: Țara Sfântă, Noi ne rugăm, Rugăciune lângă Iordan sau Sfânta Lumină, sunt doar câteva titluri și poeme care dovedesc religiozitatea poetului, mărturisirea unui crez și a unei credințe, a unui singur Dumnezeu. Și-n toate aceste momente, el, poetul, nu a fost niciodată singur, ci a fost cu Cristos în gând și-n suflet, ,,ducându-și crucea", cerând neîncetat ajutor și sprijin.

Poetul a făcut din toate acestea o artă, pe care și-a personalizat-o și a modelat-o, după cum a știut și a crezut, iar acest fel de om este rar întâlnit, mai ales în zilele noastre, Doamne iartă-mă!

Personal, mi-am făcut un obicei de a numi fiecare apariție editorială o naștere metaforică, și pun semnul egalității între zămislirea și nașterea unui copil și tipărirea sau editarea unui volum. Și-atunci, fără a greși, tot metaforic vorbind, zic, ,,atâția copii ai, câte cărți!".

M-am bucurat de fiecare apariție editorială, așa cum m-am bucurat când Dumnezeu ne-a dăruit, în familie, copiii, după acest principiu mi-am motivat, sau mă motivez, atunci când fac aceste afirmații, dar evident că fiecare are dreptul la o părere, la o interpretare proprie, fiecare cum crede de cuviință. Așa stând lucrurile, drag prieten, te felicit pentru acest volum, pe care îl meriți din plin. Lirica de specialitate, desigur îl va aprecia cum se cuvine, noi, scriem ceea ce simțim, sau cum simțim.

M-au emoționat aceste gânduri, pentru că se simte istoria în ele, se simte demnitatea românului, dorința și credința nestrămutată, simt iubirea față de neam, vatră, lada de zestre a acestui popor, simt acel ,,ceva", pe care personal, îmi permit să îl definesc - sentiment al patriotismului.

Dar, vorbind despre cărți și copii, sau despre copil și carte, realizări literare și realizări profesionale/familiale, satisfacții care trec granițele emoțiilor, spun următorul lucru, dar poate fi privit și ca sfat: pe copil îl faci și-l crești, te dedici lui, îi dai tot ce este mai bun, îl înveți, îl susții, îl sprijini, îl asculți, îl corectezi atunci când greșește și îl sfătuiești, tot așa este și cu o carte! De aici, asemănarea izbitoare, rostită și făcută, drept comparație metaforică, dintre carte și copil. Și, dacă e să mă dau pe mine drept exemplu, eu, deopotrivă îmi iubesc realizările literare (cărțile tipărite) precum copiii, și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare dar, Doamne ajută! Poate, așa simți și Dumneata. Ce-mi doresc mie, îți doresc și Dumitale, iar cărții recent apărută, cititori și critici pe măsură.

Poate cu altă ocazie, analizând obiectiv volumul, voi vorbi și despre stil și stilistica abordată, poate voi face referire la stilizarea textului, la ritmul și rima folosită în exprimarea gândurilor tale și dăruite nouă cu fiecare volum. Cred că nu te vei opri aici, decât dacă Dumnezeu va hotărî așa. Este prea devreme să spun că ești un poet minunat, dar dacă aș zice nu aș greși cu nimic... întâi trebuie să simți tu poezia, să te emoționeze atunci când iese din limpezimea izvorului de gând, să-i simți și să-i dăruiești o muzicalitate mai aparte, proprie. Istoria literaturii prin critica și criticii săi autorizați își va spune cuvântul, iar acesta va fi ,,literă de lege", cum se spune, ades, în popor.

Să stai să asculți sfaturile altora, părerea altora, opiniile altora, chiar dacă unele sunt ,,pro", iar altele sunt ,,contra", în ideea în care fiecare poate avea un drept de a se exprima. Continuă-ți drumul, visul, trăiește-ți emoția, speranța și bucuria. Consideră poezia parte din sufletul tău, dăruiește cititorului ceea ce ai vrea tu să citești. Consideră fiecare stea de pe bolta cerească o muză și profită de această binecuvântare.

Crede în fiecare lacrimă și treci peste patimă și durere, așa cum ai făcut mereu - cu gândul la Dumnezeu, rostind o rugăciune. Nimic nu este imposibil în lumea asta! Ai grijă ce îți dorești că se poate și împlini! Visarea face parte din viața noastră, așa cum poezia ne este iubire, trăire, iluzie, împlinire, speranță!

Te FELICIT pentru curajul de a debuta în volum, și-ți recomand să nu te oprești, să privești cu demnitate și curaj în față. Să-ți continui visul, visarea pentru că vor veni și satisfacțiile, să învățăm să fim buni cu cei din jurul nostru, și să corectăm acolo unde putem și atunci când putem. Și-acum e vremea cititului, te las dar nu înainte de a-i dori, în zi sărbătoare, soție tale, (sper să nu greșesc, Elena, așa-i?), știind că e sărbătorită, sănătate și bucurii.

Și nu uita un lucru, pe care mulți îl nesocotesc, ÎNTOTDEAUNA, DAR INTOTDEAUNA, ÎN SPATELE UNUI BĂRBAT PUTERNIC ESTE O FEMEIE PUTERNICĂ. Amin!

Chiuzbaia, 21 mai 2020

VASILE BELE

-membru fondator al revistei DIN VATRA SATULUI;

- membru în Liga Scriitorilor din România, filiala Cluj;

- membru în Asociația Scriitorilor din Baia Mare;

- membru în Cenaclul literar Nichita Stănescu, aparținător Centrului cultural al M.A.I.