joi, 28 mai 2020

Il Giornale: Misterul comorii ascunse de naziști, care valorează peste un miliard de euro




Informații despre o "comoară nazistă" ascunsă în sudul Poloniei au ieșit recent la iveală din presupusul jurnal secret al unui membru al trupelor naziste SS, scrie cotidianul italian Il Giornale, citat de Rador.

Armata lui Hitler ar fi îngropat în acea zonă bunuri în valoare totală de peste un miliard de euro. Trupele germane ar fi îngropat pradă neprețuită spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a nu ajunge în mâinile soldaților ruși.

Povestea misterioasei comori naziste a fost povestită miercuri de "Daily Mail", în conformitate cu informațiile furnizate de cercetătorii de la Fundația Polish-German Silesian Bridge. Potrivit președintelui fundației, polonezul Roman Furmaniak, locația ascunzătorii apare în paginile presupusului jurnal al lui Egon Ollenhauer, ofițer SS care a colaborat la îngroparea mărfurilor prețioase. Acest jurnal, potrivit lui Furmaniak, ar fi fost declarat autentic de către niște experți germani.

Potrivit documentului istoric, care ar fi fost cedat cercetătorilor fundației de către o lojă masonică activă în Germania, tezaurul de un miliard ar fi format din "28 de tone" de materiale prețioase: lingouri de aur, bijuterii și monede antice.

Înainte de a ajunge în mâinile SS la încheierea conflictului, bunurile în cauză, au fost păstrate într-o instituție de credit și în reședințe elegante situate în sudul Poloniei, susține publicația. În special, o parte din comoară a fost păstrată în seifurile sucursalei Reichsbank, banca națională teutonică de atunci, activă în orașul polonez Vratislav, actualul Wrocław. Restul prăzii făcea, în schimb, parte din colecțiile private ale unor familii înstărite din aceeași zonă.

În 1945, odată cu înaintarea trupelor sovietice împotriva celui de-al Treilea Reich, trupele SS, inclusiv Ollenhauer, s-au angajat să salveze de furia comunistă toate acele tone de bunuri prețioase.

Prin urmare, conținutul seifurilor din Reichsbank și bijuteriile familiilor înstărite din sudul Poloniei, care atunci și-au încredințat în mod voluntar colecțiile istorice în grija soldaților lui Hitler, explică ziarul britanic, au fost ascunse în subteranul grădinii unei vile situate la periferia orașului Wroclaw.

Cele 28 de tone de obiecte prețioase, potrivit jurnalului ofițerului, au fost îngropate la 60 de metri adâncime, în grădina reședinței de la țară a familiei Hochberg. Prada miliardară ar fi fost aruncată într-un puț lângă fântâna amplasată în fața fațadei clădirii, unde și astăzi își așteaptă descoperitorii.
Roman Furmaniak a declarat că a dezvăluit public informațiile despre locul în care a fost îngropată comoara abia în aceste zile, în ciuda faptului că fundația sa a fost în posesia jurnalului secret timp de zece ani, cu obiectivul de a pune presiune pe Guvernul polonez, subliniază ziarul.

În abordarea autorităților de la Varșovia, cercetătorul a denunțat faptul că acestea ar bloca în mod inexplicabil săpăturile din zona indicată în documentul istoric.

El a explicat, apoi, că a supus acum un an conținutul textului redactat de Ollenhauer spre atenția Ministerului Culturii din Polonia, dar din acel moment instituția guvernamentală nu ar fi emis încă unda verde către Fundația Polish-German Silesian Bridge pentru a începe inspecțiile în subsolul Palatului Hochberg. Varșovia ar întârzia acordarea autorizației de căutare a comorii, în ciuda faptului că echipa lui Furmaniak a obținut deja acordul de a face săpături de la proprietarii vilei din apropierea orașului Wrocław.

Reprezentantul fundației, relatează "Daily Mail", a adăugat în final că același jurnal ar face referire și la multe alte comori îngropate de naziști la sfârșitul războiului și care în prezent așteaptă să fie scoase la lumină.

În opinia lui Furmaniak, textul lui Ollenhauer ar menționa alte 10 comori valoroase îngropate nu numai în Polonia, ci și în Republica Cehă și în Germania de Est.

Cele 28 de tone de obiecte prețioase îngropate în fântâna clădirii Hochberg ar face parte din încărcătura a peste 260 de camioane germane, constând în totalitate în obiecte de valoare care trebuiau salvate de armatele anti-Hitler.

Sursa: HotNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu