miercuri, 27 mai 2020

Din iunie, părinții din țară vor putea cere statului bani pentru bone!

Începând cu 31 mai intră în vigoare legea care permite unei categorii de români să ceară bani statului.
Legea 35/2020, care permite părinților să ceară bani pentru bone, publicată în Monitorul Oficial la 1 aprilie, prevede că pot cere ajutor financiar părinții care au copii mai mici de 6 ani, care nu se duc nici la creșă, nici la grădiniță. Se pot încadra persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară și au venitul net pe membru de familie de cel mult 3.500 de lei.
Nu pot cere bani părinții care au refuzat un loc la creșă/grădiniță, dacă și-au retras copilul din aceste instituții sau dacă au restanțe la plata impozitelor pe clădire, teren, mașină.
Ajutorul financiar se acordă lunar, potrivit avocatnet.ro, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează:
  • Dacă veniturile nete pe membru de familie sunt până la 2.100 de lei, vei primi 710 lei.
  • Dacă veniturile nete pe membru de familie se încadrează între 2.101 – 2.500 lei, vei primi 550 lei.
  • Dacă veniturile nete pe membru de familie sunt între 2.501 și 3.000 vei primi 390 de lei.
  • Dacă veniturile nete pe membru de familie se încadrează între 3.001 și 3.500 lei, vei primi un ajutor în valoare de 250 de lei.
                                                                                                                GDL


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu