Florine, partea ta de Maramureș!

                                                                                  de Gheorghe Pârja

 Scriu, cu câteva zile întârziere, despre aniversarea lui Florin Piersic, dar a vorbi despre marele actor niciodată nu este prea târziu. Dar cum pe 27 ianuarie s-au aliniat planetele destinului, Florin Piersic a împlinit 85 de ani. Am socotit, prețuindu-i statura profesională, să-i dăruiesc câteva cuvinte de admirație și recunoștință. În primul rând să lămuresc familiaritatea din titlu. Când l-am cunoscut, și am stat la o masă, i-am spus, firesc, domnule Florin! M-a privit fix și, pe un ton dojenitor, mi-a zis: pe mine mă cheamă Florin, Florin Piersic! Așa am pățit-o și cu Nichita Stănescu, care mi-a replicat, la adresarea mea politicoasă, că Domn a fos Cuza! M-am întâlnit cu actorul în mai multe rânduri, momente benefice pentru profesia mea. De neuitat rămâne interviul cu Florin Piersic, realizat într-o sală din Centrala Minelor din Baia Mare, martor fiind confratele Adrian Marchiș. Atunci mi-a declarat: „Între mine și Maramureș este o dragoste veche, care nu poate să moară.”

În studenție l-am aplaudat pe scena Teatrului Național din București, în câteva roluri de excepție. Lui, Peer Gynt, de Ibsen, i-a rămas o rană dulce. Mie, rolul Lennie, din piesa „Oameni și şoareci,” după J. Steinbeck. Și alte multe roluri din teatru sunt memorabile. Cum să-l uităm pe Marius Chicoș Rostogan, pedagogul de școală nouă, ironizat de Caragiale, și magistral interpretat de Florin. Despre actorul de film este mult de vorbit. Și-a croit un drum propriu, în felurite roluri pe marele ecran. Și așa am ajuns acasă. Adică la filmul „Pintea,” unde Florin îl interpretează pe vestitul personaj, care și-a pus amprentă pe cariera lui. Ca unul care a crescut în Maramureș, și mi-am tras seva multor legende din poveștile oamenilor, mi-am format o imagine despre haiducul Pintea. Sincer spun, nu a fost departe de închipuirea mea. Cam așa am rămas alături de peliculă și, evident, de actorul Florin Piersic.

Deși nu i-am iertat unele stângăcii. Observate, mai ales de noi, maramureșenii. Florin nu s-a raportat ca la un film de aventuri, cu bătăi, cu pistoale, cu haiduci. A vrut să întruchipeze un personaj complex – rol de compoziție – trăind drama timpului istoric evocat în film. A înțeles ce reprezintă Pintea pentru Maramureș. Îmi mărturisea, în acel interviu, că el întruchipa: „un simbol al maramureșeanului frumos, deștept, frumos în sensul sufletesc al cuvântului, că eu nu m-am socotit niciodată frumos, un personaj bogat pe dinlăuntru, cu o profunzime și o tristețe extraordinare.” De aceea i-a spus regizorului că el, Pintea, nu trebuie să râdă niciodată în film. Și așa a rămas. Talentul lui Florin a scos, uneori, personajul din convenția mitică. Așa, Florin și-a luat partea lui de Maramureș. Adică viziunea dramatic-lirică, în care mă regăsesc din plin.

Filmul propune o posibilă întîmplare a acestui erou, iar Florin ne-a propus o întâlnire memorabilă cu un personaj real, învăluit în legendele locului. În care m-am format și eu în tinerețe. Cum ar fi peștera din Gutîi, în care Pintea adăpostea berbințele cu galbeni. Parte din filmări s-au realizat în sate de pe Văile Cosăului și Marei. Adică la Budești, Sârbi, Călinești, Breb, Desești, Mara și Sat Șugatag. Vorbind cu oameni din aceste sate, unii sunt personaj colectiv în film, Florin a sporit farmecul personajului din spusele lor. Filmul mai conservă vocile, unice în felul lor, ale Anuței Tite și Nicolae Pițiș. Așa ți-au dăruit, și ei, o parte din Maramureș. Partea dinspre cântecul cu noduri.

Florin, un actor care sfidează timpul. După cum scriam ieri și despre romancierul Nicolae Breban, născut în Maramureș, care la 87 de ani este la masa de scris. Aceste izbânzi umane, și profesionale, te leagă de partea luminată a vieții. Florine, poți veni pe la noi, unde ai partea ta de Maramureș. Că ești Cetățean de Onoare al municipiului de pe Săsar. După cum și tu ne-ai dăruit harul, talentul și sufletul generos. Așa, cele două daruri rămân înalte, ca o turlă de biserică. Ai fost alături de spectatorii tăi, jucând cu patimă, trăire și dăruire. Un actor român, unic în felul lui. Cum aprecia și academicianul Ioan Aurel Pop, el nu a transformat viața în artă, ci arta în viață.