Árkossy István
Călătorie în timp – Időutazás
3-28
februarie 2021
Muzeul
de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de interes județean, care funcționează
sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 3-28 februarie
2021, expoziţia „Călătorie în timp – Időutazás” a artistul Árkossy István.
Árkossy
István s-a născut în 1943 la Cluj-Napoca și a terminat studiile la Institutul
de Arte Plastice Ion Andreescu, secția grafică, unde, sub îndrumarea lui Feszt
László, în 1966, și-a prezentat lucrarea de licență. Încă de pe vremea
studenției, a dezvoltat relații strânse cu redacțiile și editurile
transilvănene unde lucrările grafice și ilustrațiile sale au fost publicate în
mod sporadic. După terminarea studiilor, a devenit colaborator al
săptămânalului de literatură și critică Utunk unde, pe parcursul a două
decenii, cu frecvență săptămânală, s-a ocupat de sarcini artistice și culturale
din mediul transilvănean. Pe lângă acestea, pe parcursul anilor care au trecut,
a creat identitatea grafică a mai multor produse din presă. În 1971, intră în
posesia presei de gravură a artistului Nagy Imre din Zsögöd și începe să își
creeze lucrările prin proceduri de multiplicare grafică; inițial alb-negru, mai
târziu cu imprimate mai colorate, va deveni o prezență la expozițiile județene
și naționale. Datorită activității sale din redacție și în primul rând a
colaborării strânse cu editura Kriterion, aproape 300 de volume au trecut prin
mâna lui. În 1982, în cadrul unei expoziții la Cluj, prezintă pentru prima dată
lucrări de pictură. Peste 100 de articole din presă s-au ocupat și au prezentat
arta lui Árkossy István. Pe parcursul anilor, artistul a organizat peste 50 de
expoziții personale, respectiv a participat la un număr impresionant de
expoziții de grup, operele lui fiind prezente în cadrul mai multor evenimente
internaționale. Drept recunoaștere a meritelor, Árkossy István a fost decorat
cu Crucea de Merit a Ungariei, iar în 2018 a primit premiul “Szolnay” al
Societății Maghiare de Cultură din Transilvania
„Călătorie
în timp – Időutazás. După pictarea seriei de portrete ale marilor maeștri
renascentiști, care a însemnat pentru mine o incursiune în lumea spirituală a
trecutului, în urma căreia am obținut o experiență semnificativă, am decis să
pornesc într-o nouă incursiune similară, cu aromă „temporară” și să deschid din
nou Poarta Timpului, peste a cărei prag să pășesc din nou cu bucurie. Stimulat
de lucrurile cunoscute și de subconștient în același timp, mi-am invitat
propriile gânduri în fața decorațiunilor timpului trecut, deoarece: istoria se
autorepetă, iar noi suntem predispuși să învățăm foarte puțin din exemplele ei.
Pornind de aici, am considerat că vechile conținuturi, prin prisma
simbolurilor, pot obține, în oarecare măsură, și o nouă interpretare. A trebuit
doar să rememorez evenimentele în ordine cronologică care, din perspectiva
economiei procesului în sine, au un caracter inepuizabil. Pe parcursul
procesului de creație, roata a început să se învârtă, o pictură a permis
crearea alteia la fel cum se întâmplă și în viață: părinții aduc pe lume un
copil, acesta la urma lui aduce pe lume un copil, firul existenței se întinde
mai departe, iar ciclul de evenimente rulează unul după altul. Cu alte cuvinte:
o pictură își are sursa într-o altă pictură, la fel cum evenimentele istorice
se ramifică unul din altul, așa cum poate și lumea în sine este predefinită.
Cele
douăzeci de lucrări de dimensiuni 100 x 100 cm, create în ultimul an și expuse
pentru prima dată în primăvara lui 2020 în sălile de expoziții ale Muzeului de
Artă din Cluj-Napoca, au menirea de a prezenta evenimentele trecutului sub
formă vizuală. Acestea își au începutul în perioada dinastiilor egiptene antice
și se încheie cu imaginea evenimentelor contemporane nouă. În paralel cu
pictarea lucrărilor, au luat formă diverse idei: motivele roșu-verzi ale
inchiziției, Nero nebunul care incendiază Roma, Mathias și Mohács, simbolul
prăbușirii, mistuirea spirituală și corporală a lui Savonarola, albul eroului
național Ioana d`Arc, revoluția roșie a mașinilor sau portretul pur al
Sfântului Ștefan aflat în contrast cu ambianța întunecată a războiului
recurent. Tematica și compoziția rămân totuși deschise, deoarece astfel se
poate oferi oportunitatea introducerii în acest ciclu a unor lucrări noi cu
motive istorice, oferind posibilitatea îmbogățirii acestui ciclu. Din
perspectiva structurii vizuale, construcția formelor se bazează pe dominația
elementelor de desen, diviziunea creată de liniile pure între suprafețele de
culori, cu scopul clar al evidențierii mesajului simbolic și al unei creații
expresive. În contrast cu literatura, unde textul, pe lângă orice interpretare,
poate fi citit doar în formă scrisă, în lumea imaginilor există o oarecare
relaxare, iar motivele vizuale exacte nu reprezintă un impediment pentru o
interpretare sentimentală mai amplă.” (Árkossy István)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu