VIAȚA ESTE O CĂLĂTORIE PE PĂMÂNT ȘI E ATÂT DE
FRUMOASĂ! IAR CÂND PLECĂM NU DUCEM NIMIC CU NOI! FAPTELE NOASTRE ȘI SUFLETUL
SUNT CELE MAI IMPORTANTE!
“- Mimi, cum eram în copilărie? (Mimi fiind bunica
mea, 84 de ani)
-Ohoo, făceai multe.
-Mai exact?
-Seara când mergeam după lapte proaspăt muls, urcai
acolo lângă soba de teracotă și când ajungeam mă întrebai “ai adus lapte?”
Și până nu îți dădeam nu veneai jos.
-Știu Mimi, și acum cel mai mult îmi place laptele.
La orice renunț dar nu la lapte.
-Și ce am mai făcut?
-Multe năbâcuri. Te strigam și tu ascundeai, să nu
te găsesc. ... și Mimi râde cu poftă. “
Discuția asta am avut-o cu ea pe patul de spital in
26 Aprilie când am fost să o vizitez. Privea lung spre geam și spunea că se
“înădușe”.
Îi zic “Mimi, doar nu ai de gând să pleci? Apoi ea a
zis “dacă plec o să mă jeliți.”
-Nu Mimi, trebuie să ieși din spital, mie nu îmi
place deloc aici, haide fă-te bine și te duc unde vrei. Și iar privea spre
fereastră și îmi zice “Da crezi că mie îmi place? Aș merge până în Ocoliș... și
în Honolulu” și iar râde.
-Mimi, cum e bătrânețea? Of, zice ea, rău.
Ne-am amuzat apoi sunând pe cine a vrut ea prin
whats up și a vorbit cu fiecare.
La un moment dat apare infirmiera cu cutia cu
mâncare, o lasă și nu peste mult timp iarăși vine “Mno, ați mâncat ? “
Bunică-mea se enervează și zice “așa ne grăbesc în fiecare zi, nu au pic de
răbdare.” Da, pentru că așa e in spital. Dar nu așa trebuie să fie. Bolnavul nu
poate mânca la comandă numai ca să fie predate la timp cutiile în care se aduce
mâncarea. ... Era doar o paranteză.
Când am plecat pe hol mi-au dat lacrimile, pentru că
așa sunt emoțiile.
.....
Intr-o zi de vineri, după ce analizele au avut
rezultate bune trebuia să se întoarcă acasă, la țară. Dar nu a mai reușit. În
spital s-a infectat cu Covid și ea și colega ei de salon. Organismul i-a slăbit
si mai mult și chiar dacă putea respira și fără oxigen până intr-un punct,
încet încet inima a cedat. In tot acest timp am mai vorbit cu ea la telefon și
am mai mers o dată în vizită la ea, dar nu era prea bine. Mi-a recunoscut
vocea. A vorbit ușor cu mine și mi-a spus la final “Mulțam că ai venit! Mai
haida. Pa!” (Nu am mai apucat să merg).
....
Dar ea zi de zi, era conștientă că “va pleca” si
părea că nu ii e frică de moarte. Interesant cum omul simte când trebuie să
plece în următoarea călătorie. Mimi, ne transmitea cum să fie la priveghi și să
nu plângem, că toți murim intr-o zi. Ne-a povestit cum s-a întâlnit cu
ÎNGERAȘII. E interesant încet acest proces când mintea funcționează bine dar
corpul nu vrea să mai ducă. Faptul că a putut să își spună dorințele eu zic că
a fost o binecuvântare. Să îi îndeplinești câteva din dorințe de final exact
cum a vrut.
....
Nimeni nu ne întreabă nici când venim și nici când
vrem să plecăm. E voia lui Dumnezeu și nu ne putem opune. Ceea ce e important,
e să facem tot ce putem pentru a fi mândri de faptele noastre atât noi cat și
cei din jur. Nu e prima dată când spun asta. Cât de important e în viață să ne
comportăm frumos, să nu facem rău, să nu judecăm, să prețuim adevăratele valori
și nu să alergăm zi de zi după mai mult, mai mult chiar dacă avem de toate. Să
ne pese de cei din jur, să ne vizităm bunicii și părinții cât de des putem
pentru că viața este doar o călătorie pe acest Pământ. Iar eu dacă m-aș mai
naște o dată, tot sub formă de om aș vrea să fiu. Viața este atât de frumoasă!
Mimi era un om credincios si a transmis bunătate așa
cum a știut ea și mereu când mergeam în vizită mă întreba dacă am tot ce îmi
trebuie. Că așa sunt și părinții și bunicii, au grijă ca să avem de toate în
special bunătățurile de la țară din grădină.
...
Nu îmi place culoarea neagră, cum nici ție nu îți
plăcea Mimi. Si ne-ai spus să fim buni unii cu alții și să nu plângem. Așa vom
face. Îmi amintesc cum sunt Tradițiile indienilor. La ei când se naște un
copil, lumea plânge iar când moare cineva e motiv de bucurie si se imbracă în
alb.
CE TREBUIE SĂ ÎNVĂȚĂM ÎN GENERAL DE LA BUNICI?
Noi ne plângem de orice. Ei deși duceau multe poveri
în cârcă nu se prea plângeau decât atunci când chiar nu mai puteau și le
rezolvau cum știau mai bine.
....
Mimi, eu te voi purta în suflet și îmi voi aminti de
toate momentele petrecute cu tine.
Să ai drum lin spre Cer și să ne veghezi de acolo
unde vei fi! Cu siguranță, îngerașii pe care i-ai văzut te vor duce în loc
frumos! Dumnezeu să îți dea odihnă veșnică!
MICA SVAB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu