Punctul...

Nemulțumite că scribălăii n-au pic de respect față de ele, că sunt puse anapoda, semnele gramaticii au declanșat o grevă. Supărate, tare nemulțumite, au luat-o razna și ele... Până și punctul, datorită formei sale geometrice, s-a declarat de centru. Deci mare zarvă și mare adunătură în punctul de la centru. Semnele intrate-ntr-o degringoladă totală (datorită învățământului arhistudios), supărate, pe drept, că nu mai sunt respectate, că nimeni nu mai are o țâră de respect față de ele, în această perioadă când nu se mai poate pune frână la scris, s-au adunat în Marele centru al culturii politice să demonstreze.

Se zăresc cu pacarte-n mâini liniuțele de dialog. Cele două puncte sunt în marginea dreaptă. Semnul întrebării nu lipsește nici el de la demonstrație și așa cocoșat cum este, stă mereu numai după ultimul cuvânt. La fel ca el, semnul exclamării, bățos cum îl știm, se-alătură greviștilor și strigă în gura mare că-n ziua de azi nu se mai respectă regulile... Fudulă, în fustiță mini, dolofana – așa-i zic eu că s-a cam îngrășat, focoasa virgulă nu putea lipsi de la marea adunare a semnelor. Ca mai în toate cazurile nu se-așeza unde trebuie, ba țâștea-n locuri unde are interzis. Așa este ea, dezordonata zilelor noastre... dar fără dânsa nu se poate, chiar dacă, așa cum spuneam, de cele mai multe ori ocupă locuri care nu trebuie, dar dacă-i la noi... se permite cum ar zice (h)uni. Se mândrește vagaboanda că a scăpat oameni de la ștreang... datorită unuia care a citit procesul verbal de condamnare la moarte, iar cel care a scris textul a pus-o greșit de s-a mirat și cel cu ștreangul de gât când i-a fost înlăturată funia și a fost trimis acasă. (În loc să fi scris corect cel care a redactat sentința: Să se ierte, nu se poate! Să se condamne la moarte! Analfabetul (parcă ar fi-n zilele noastre), a scris: Să se ierte! Nu se poate, să se condamne la moarte!) Asta-i fala virgulei în veșnica-i dispută cu punctul. La urmă de tot, ca de obicei... punctul... Amărâtul punct. Desemnat de Univers să fie ultimul, respectă normele, regulile (cu supărarea trecută) și la această mare adunare este tot la urmă. Toate semnele vorbesc în gura mare ori la microfoane. Cer drepturi la normalitate, numai el, punctul, nimic. -Zi-i mă și tu ceva îi urlă-n timpane neastâmpărata și nebinefolosita virgulă! -Soro, eu nu-mi răcesc gura pentru că tot la urmă sunt. Nu vreau să mă pun rău cu nimeni și orice aș cere, tot la sfârșit sunt depus. N-o să-nceapă nimeni scrisul cu mine, un amărât de punct din toate cozile posibile. Pe mine nici greșit nu mă pune cineva pe la mijloc, ori în față. Așa că... merg să beau ceva și... vă voi ajunge din urmă să mă alipesc vouă... fruntașilor și fruntașelor!.. Locul meu nu-l ia nimeni, nu se bate nimeni pe el dar atenție: Eu sunt și punctul societății românești în lume! Sic! V-am pupat și... PUNCT!

Puiu RĂDUCAN 17.05.2022 – B. Olănești