Prerogativele constituţionale prezidenţiale, deşi limitate în exercitarea puterii executive, face din preşedinte principalul decident în formarea guvernelor, fie imediat după alegerile parlamentare, fie în cazul în care cade un guvern.
Klaus Iohannis a spus foarte clar: vreau un guvern
al meu! Se întâmpla la începutul primului mandat. Obligat să desemneze pentru
formarea guvernului un reprezentant al PSD, lipsit de experieanţă, Klaus
Iohannis a fost total dezorientat în faţa unei majorităţi parlamentare
dorminate de PSD.
Ne aducem aminte cum a dat iama la şedinţele de
guvern pentru a împiedica modificarea legii justiţiei prin care PSD dorea să-l
scape de Liviu Dragnea de puşcărie. Ne aducem aminte de protestele de stradă anti-PSD
la care, îmbrăcat într-o geacă roşie, ca să fie vizibilă, se afla proaspătul
preşedinte Klaus Iohannis.
Preşedintele are putere atâta vreme cât partidul din
care provine poate realiza o majoritate parlamentară care să susţină guvernul.
Când se ajunge la o soluţie de compromis sunt puţine şanse ca guvernarea să
funcţioneze la parametri normali. Băsescu şi Ponta au fost ca pisica şi câinele
în aceeaşi cuşcă. Iohannis şi prim-miniştri PSD s-au aflat într-o continuă
dispută.
Pe scurt, preşedintele ales pe lista unui partid nu
se poate transforma peste noapte într-un politician echidistant. El ţine cu
dinţii de partidul său, mai ales în primul mandat. Fără susţinerea partidului
niciun preşedinte nu-şi poate reînnoi mandatul. La fel se întâmplă şi în cazul
primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene. Fără un partid în spate,
şansele lor de a fi realeşi sunt egale cu zero.
Cum din anul 2000 PSD nu mai poate câştiga
prezidenţialele este cât de poate de evident că social-democraţii vor să
schimbe Constituţia.
Pentru ca preşedintele să fie ales de parlament
România trebuie să devină republică parlamentară. Acest lucru nu se poate face
decât prin referendum.
În urmă cu câteva săptămâni se vorbea despre
înfiinţarea unei comisii. S-a anunţat numele preşedintelui acestei comisii,
Robert Cazanciuc, dar comisia nu s-a înfiinţat. Acum tema reapare. PSD are în
UDMR un aliat sigur.
PNL se preface că stă pe gânduri, dar nu are absolut
niciun motiv să renunţe la actuala formulă constituţională. Deşi de regulă
pierd alegerile parlamentare, partidele de dreapta îşi impun, în turul doi,
candidatul prezidenţial.
Cum preşedintele desemnează un prim ministru cu
formarea guvernului, se înţelege că se va opri asupra unui om din partidul său.
Odată ce este numit un prim ministru cu formarea
guvernului, încep negocierile cu partidele mai mici. UDMR a ales de fiecare
cartea câştigătoare, îndreptâbdu-se spre tabăra guvernamentală. UNPR, după
ruperea de PSD, apoi ALDE, după desprinderea de PNL, au decis culoarea
guvernelor Tăriceanu, Boc, Ponta, Dăncilă.
Într-o republică parlamentară aceste partide mici
vor decide alegerea preşedintelui. Partide ca Pro România, PMP, ALDE, dacă vor
intra în parlament pot trage balanţa într-o parte sau alta. UDMR, cu cele 5-6
procente, va câştiga o mai mare putere şi influienţă.
Dar nu acesta este factorul determinant. Problema a
fost, şi va fi, persoana preşedintelui. :eful statului poate avea atâta putere
şi influienţă câtă vrea. În schimb nu are putere de decizie. Ca să-şi impună
ideile trebuie să tragă sfori. În formula actuală, preşedintele are o putere
fără de putere.
De aici nesfârşitele certuri. Un preşedinte ales de
parlament poate fi schimbat de parlament. Urmează ca fiecare partid să-şi facă
socotelile şi să acţioneze în consecinţă.
Aşa cum arată acum scena politică este de aşteptat
ca PNL să fie singurul partid pe care îl avantajează alegerea preşedintelui
prin vot universal.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informația zilei Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu