Aș săruta leprosul
Ucraina, ca o boală de-origine divină,
se-ntinde peste lume la bursa din New York.
Piticu-i de cinci metri și doamna-i balerină.
Chiril cică Metodiu e putinist și porc.
Ascuns sub coaja pâinii, țăranul buchisește
aceeași rugăciune de cinci sute de ani,
să n-audă vecinii că a vorbit rusește
cu Cel de Sus, că poate-l ucid cu bolovani.
Aș săruta leprosul, dar parcă îmi e frică
să nu îi dau COVID-ul pe care-l țin în dinți,
Ucraina se va face mai mică și mai mică
și-actorul fără scenă își va ieși din minți.
Mircea Dinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu