de Gheorghe Pârja
Situația învățământului românesc este dezbătută din
multe colțuri, cu tentative de reformă, cu schimbări și ajustări, dar nu se
așază în matca unui firesc. Care o fi acela? S-au perindat pe la Ministerul
Educației nume, mai mult sau mai puțin sonore ale intelectualității noastre, cu
păreri dintre cele mai ciudate, dar nu s-a ajuns la o concluzie folositoare.
Fiecare cu reforma lui. Cu măsuri, se zice, adecvate, dar multe dintre ele
șugubețe. Ce clădea unul, dărâma celălalt. Și școala a început să intre în
derută. Fonduri puține, multe cadre îndoielnice. Procentul acela, vehiculat de
autorități, de analfabeți funcțional, rămâne o dureroasă cifră statistică. Nu
doare pe nimeni această realitate tristă, nici pe cel care a demarat programul
solemn numit România Educată.
O situație specială întâlnim în școlile din mediul
rural. Un comentator aventurist, flamat de robotizare, a sugerat ca școlile de
la sate să se desființeze. O mai mare enormitate nici că se putea spune. Pentru
a-mi pansa sufletul de fost învățător la sat, am căutat câteva opinii, mai
încurajatoare, pentru meseria de dascăl. Că există în învățământul actual cadre
didactice cu vocație, cu drag de profesie. Prea este tendința de a discredita
totul, dar nu se oferă soluții reale. M-a ajutat filosoful Andrei Pleșu, care
în urmă cu zece ani a acordat un interviu în care făcea portretul profesorului
devotat. Cei care lucrează la catedră în ziua de astăzi știu mai bine ca
oricine care este starea de fapt. Cei cu teoria fac alergie când le aduci
aminte de pedagogii de tip tradițional.
Până se vor afla soluțiile care să calmeze procesul
de învățare în ziua de astăzi, dacă se vor găsi, rămân alături de domnul Pleșu,
un conservator. Ce înseamnă un profesor bun? Dânsul răspunde: „Cred că un bun
profesor trebuie să obțină un dozaj armonios între următoarele calități:
dragoste autentică pentru materia pe care o predă, simpatie pentru elevii săi,
implicând o constantă bunătate a inimii, rigoare bine temperată.” Ce alte abilități
și cunoștințe mai sunt necesare? Răspuns: „Orizontul de cunoștințe al unui bun
profesor trebuie să depășească hotarele specialității sale. Cu alte cuvinte, e
esențială cultura lui generală. Esențiale sunt și abilitățile de tipul: limbaj
limpede și atrăgător, simț al umorului, autoritate personală, dublată de
cordialitate. Un profesor nu trebuie să-și inhibe elevii cu aere magisteriale,
dar nici să-i încurajeze la complicități de gașcă. Trebuie să fie comunicativ,
binedispus, capabil să găsească proporția justă între sobrietate și destinare
dialogală.”
Dacă ar fi să evaluați ultimii douăzeci de ani, care
din factorii ce influențează comunicarea dintre profesor și elevi s-au
modificat? Răspuns: „În cădere liberă sunt familia și societatea. Familia este
ea însăși o instituție în criză, iar societatea e confuză, dezarticulată,
încurajând arbitrarul comportamental, falsele modele, atitudinile
<trendy>, tendințele centrifugale și reacțiile standardizate după
criterii <politic corecte>. În schimb, mass-media a căpătat un prestigiu
riscant. Inflația lor e dublată de o îngrijorătoare prăbușire a calității.”
Sunt opiniile unui intelectual de marcă al acestei
vremi românești. M-am folosit de considerațiile domnului Pleșu deoarece mă
regăsesc în ele. Spuse de această personalitate au altă greutate, cred eu.
Apoi, face admirabile portrete profesorilor pe care i-a avut. Ei se numesc: Ion
Frunzetti, Eugen Schileru, Edgar Papu. Deasupra tuturor, Constantin Noica. Dar
care nu accepta să fie tratat după protocolul academic curent. Știa să adauge
informației seducția și reușea să provoace, fără efort, admirația discipolilor.
Că nu există componentă mai eficientă într-un proces formativ reușit decât
capacitatea de a stârni și de a întreține admirația, crede domnul Pleșu.
Cei care citesc acest text, mai ales profesorii, pot
adăuga la aceste aprecieri altele mai vivante. Da, un profesor bun e cel care
livrează suficientă materie umană pentru a fi admirat, iar un elev bun e cel
care e capabil să admire. Mulțumesc, domnule Pleșu! De aici pot scrie și eu cu
admirație despre bunii mei profesori din liceu, dar și din facultate. Din liceu
mă urmărește până astăzi umbra luminoasă a profesorului Gheorghe Chivu, poet și
pictor. Dar și alți devotați slujitori ai catedrei, care intră în sfera
admirației de elev. Din facultate îi decupez pe profesorii Al. Oprea, Șerban
Cioculescu, Ion Ianoși, ori Marian Popa. Dar și alții, pentru care am
manifestat exerciții de admirație.
În peisajul maramureșean am la îndemână multe nume
de profesori demni de toată admirația, dar și elevi care-i admiră. Vedeți, și
în învățământul de astăzi există partea plină a paharului. Iată, un subiect
care merită reținut. Fără a uita hibele pomenite la începutul acestui text.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu