Scriitorul erou teleormănean - Ion C. Pena

 

Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a născut într-o familie de țărani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888- 1963 și Polibiada - Alexandra (Lisandra) Pena (1888 - 1971). Rădăcinile familiei scriitorului pe linie paternă se trag de pe lângă Corabia, ce ținea atunci de vechiul județ Romanați. Rănit pe front şi mort in Spitalul Militar din Alba Iulia , perceptorul - scriitor este înmormântat în Cimitirul Eroilor din localitate. A fost al cincelea copil îngropat de părinţi în timpul vieţii. Făcuseră poteci la biserică și cimitir pentru înmormantări și parastase. Era un anti-bolşevic convins şi asta l-a costat scump, chiar şi după moarte. Ion C Pena a scris și s-a impus într-o perioadă tulbure a istoriei noastre, 1935 - 1944, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa în afara circuitului public prin includerea de cǎtre ciracii cenzurii  în "fondul special interziși - (S)", între 1945 și 1989. Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spun a blestemului. Ca prim nǎscut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani.

În anul 1935 se înfiinţează Gruparea literară „Drum” în oraşul Roşiorii de Vede – asociaţie a tinerilor publicişti teleormăneni – sub preşedinţia de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, preşedinţi activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea şi Florian Creţeanu. Asociaţia patrona Editura şi Revista „Drum”, care îi avea ca redactori pe Petre Frânculescu şi Stănescu-Udrea. Ion Pena, membru al grupării, colaborează sporadic în plan publicistic cu epigrame şi poezii.

Între 1936-1941, în baza repartiţiei de finanţist (perceptor), Pena merge la post în Banat în localitatea Sicheviţa din judeţul interbelic Caraş, care avea reşedinţa la Oraviţa. Aici îndeplineşte functia de perceptor de agenţie delegat. Comuna Sicheviţa, aşe­zată la limită de judeţ şi la margine de ţară, se întindea pe o suprafaţă considerabilă, având în compo­nenţa ei 31 de cătune, cele mai îndepărtate fiind la 15-18 km distanţă de per­cep­ţie. Din cauza lipsei mijloacelor de transport, Ion Pena era nevoit să străbată zilnic, mergând pe jos, distan­ţe apreciabile. Cu toate acestea, nu se limitează numai la munca profesională, cea de funcţionar al statului. Desfăşoară în paralel şi o intensă activitate în plan cultural. Astfel, înfiinţează Căminul cultural – „Lumi­na” cu sediul în incinta Primăriei în cadrul căruia susţine numeroase conferinţe pe teme literare, econo­mice, sociale şi financiare, pentru lămu­rirea sătenilor despre importanţa impozitelor. Donează căminului cultu­ral un aparat de radio pentru audiţii publice şi bibliotecii din localitate cărţi în valoare de câteva mii de lei, iar împreună cu sătenii procură un aparat de pro­iec­ţie. Ion Pena a fost scriitor cu normă redusă, citea şi scria printre picături noaptea sau ziua, in timpul popasurilor făcute pe drumurile către sichevicenii din cătune.

La începutul anului 1941, Pena se mută cu slujba în comuna Domneşti din judetul interbelic Muscel, azi judetul Argeş, unde lucrează ca agent administrativ cl. II. Aici înfiinţează, la 1 martie 1941, „Biblioteca moder­nă" prin care caută să satisfacă cerinţele de lectură ale localnicilor, în special intelectualii comunei, precum şi tineretul şcolar. El este sprijinit de tineretul grupat în jurul normaliştilor Luca Ionescu şi N. Ionescu. Prin natura profesiei se împrieteneşte cu Gheorghe Şuţa, care-l şi găzduieşte până la plecarea sa pe front. Acesta era preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc din loca­litate, mare industriaş şi comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucşoara – Argeş, participantă activă la Rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraş. În fapt, Gheorghe Şuţa era fratele avocatului Nicolae Şuţa, şeful de cabinet al preşedintelui PNŢ, Ion Mihalache, şi deputat de Muscel în Camera Deputaţilor. Simpatia şi susţinerea lui Ion Pena pentru PNŢ, cat şi prietenia cu cei din familia Şuţa, aveau să ducă la includerea sa de către ciracii cenzurii în fondul S între 1945-1989, iar familia sa avea să intre-n vizorul miliţiei şi securităţii.

În Revista „Drum”, în numărul de Crăciun al anului 1937, este publicată prima parte a prozei utopice "Mone­da fantazienilor", în care Pena merge cu anticipaţia socială până la 1 ianuarie 2000. Iar partea a doua, sin­gurul manuscris, în dactilogramă, păstrat de fratele său, Petre C Pena, a ajuns după 1989 la nepotul lor, Marin Scarlat, pentru o eventuală publicare.

În Editura „Drum" îi apare în 1939 volumul de epigrame „Furcile caudine”, tipărit la Tipografia „Lumina poporului” din Roşiorii de Vede. Volumul conţine doar 83 de epigrame din cele 122 propuse de autor, cele nepublicate fiind depuse de Nicolae Stănescu – Udrea la Arhivele Statului – Filiala Alexandria. Volumul, având recenzii favorabile, este menţionat de George Călinescu în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1941.

Două volume ale lui Ion Pena, „Iarmaroc" de poezii şi „Flori veninoase" de epigrame, a căror apariţie era anunţată în Bucuresti în Revista "Prepoem" (nr. 11 din mai 1940), aveau să fie scoase de cenzură din şpalturi, iar Editura şi Revista "Drum" au fost interzise în vara lui 1940 de binomul Antonescu - legionari. Dintr-un înscris al lui Nicolae Stanescu – Udrea, aflăm că volumul de poezii a dispărut, iar volumul de epigrame, în dactilogramă, se află în Arhivele Nationale – Filiala Teleorman. 

Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, aici funcţionând, în prima jumătate a secolului XX, ziarul „Universul", cel mai citit ziar din România, care ajungea la peste 150.000 de exemplare pe zi. Tot aici apărea si suplimentul lui,  „Universul Literar", la care Ion Pena trimite, în primavara lui 1942, un teanc de poezii, care se bucură de aprecieri, fiidu-i publicate în prima fază "Scrisoare din oraş" şi "Metamofoze". Iată ce scria redactorul Ştefan Baciu în „Universul literar”, din 7 martie 1942, la rubrica „Cântece noui”, „Întâia poezie citită, a fost şi prima revelaţie. Scrisoarea primită ne rezervă surpriza unui poet plin de un talent robust, original şi format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalţi. Poezia se chema „Scrisoare din oraş” şi nota de adâncă frământare ce o conţine, nu ne îndoim că va fi remarcată de toţi cei ce urmăresc aceste preocupări!”. „Astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... Oricum, versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Şi nu mă înşelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit şi pe ei, prin simpla lectură, fără reverenţe şi fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.” În final, Ştefan Baciu îl îndeamnă pe poet să scrie în continuare, încheind cu: „Ion Pena, să te ţii de cuvânt!”. Iar el şi-a respectat promisiunea dar, din păcate, soarta i-a fost nemiloasă.

Ion Pena risipeşte poezii în „Prepoem”, „Vremea”, „Cuget Clar” (Noul Sǎmǎnǎtor) - revista condusă de Nicolae Iorga şi „Universul literar” (publicaţii din Bucureşti), „Graiul tineretului ţǎrǎnist”, „SO4H2”, „Drum" şi „Oltul” (din Teleorman), „Zarathustra” (din Buzău, redactată de Ion Caraion şi Alexandru Lungu, de care Ion Pena a fost apropiat), Caietele „Argo” ale lui Alexandru Lungu care apăreau la Bonn intre 1990-2000, iar epigrame, cu precă­dere, în revistele „Epigrama” şi „Păcală” din Bucureşti.

- În volumule sale „Fotografii la periscop”, publicat în 2013, la Editura  „Aius PrintEd" din Craiova, şi „Secvenţe de istorie literară – opera omnia – publi­cistică şi eseu contemporan”, publicat în 2014, la Editura "Tipo Moldova" din Iaşi, care cuprind studii şi articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Şt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda şi Mircea Scarlat, Stan V. Cristea subliniază: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim, cumva, pe Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.”

- Prozatorul Constantin Stan (1951 - 2011), care era directorul secţiei de prozǎ a Uniunii Scriitorilor, în "Ziarul de Duminică", din 28 septembrie 2001, în articolul sǎu "Un caz ciudat", vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa, Moneda Fantazienilor, 1937 – 1938, îl devansează pe George Orwell, autorul faimoaselor romane: Ferma Animalelor (1945) si O mie nouă sute optzeci și patru (1949).

- Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian. Acum, în 2023, citind și cumpǎnind, putem afirma că el a fost un vizionar.

„De-o preţuire aparte merită scrierea în proză a lui Ion Pena, Moneda fantazienilor (1937 - 1938) care oferă o viziune surprinzător anticipativă a ceea ce va reprezenta la noi societatea „socialistă”. Cu o amărăciune ascunsă sub o relaxare candid exaltată, autorul descrie fenomenele totalitarismului ce se va instaura după moartea sa, de la cinismul viclean al dictaturii şi eşafodajul economic inuman, la distrugerea proprietăţii private, deopotrivă la oraş şi la sat, la propaganda deşănţată şi ideologizarea obligatorie. E o operă de ţinută orwelliană, cu impresionante vaticinări, singulară, după cît se pare, în literele noastre. Negreşit, Ion Pena merită de acum încolo o susţinută atenţie recuperatoare.”

Gheorghe Grigurcu

Articol ingrijit de Marin Scarlat

Anii mei

Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.

Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue - şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.

________________________________________
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941

Vântule !

Te caut, vântule, cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.

Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.

Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu’nţeles.

Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.

O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Şi eu rămân, departe, mai calic ...
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 2 – 3 din 24 octombrie 1938

Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 46, Crăciun 1939