Clopotele Vienei

de Gheorghe Pârja

Greva profesorilor a căzut peste discuțiile, cam lungi, pentru formarea executivului condus de Marcel Ciolacu, așa cum a fost înțelegerea Coaliției. O târguială politică fără nici o grație diplomatică, o stânjeneală în discuțiile cu sindicatele, o lipsă de vigoare în dorința de a spune lucrurilor pe nume. Școala a rămas un teren de antrenament pentru mulți începători cu haine de politicieni. Toată lumea dă sfaturi și face promisiuni, dar se îndepărtează de conjugarea verbului a învăța. La ora când scriu aceste rânduri, filmul grevei mai rulează pe ecranele patriei. Guvernanții tocmai îi dojeneau pe sindicaliști pentru curajul de a-și cere drepturile. Un fel de umilire la noi acasă.

Între timp, bat clopotele Vienei și se anunță noi sfidări austriece pentru români. După nefericitul episod cu refuzul cancelarului austriac de a fi primită și România în spațiul de liberă circulație, gesturile puterii actuale de la Viena recompun aria calomniei. Tot m-am întrebat ce au austriecii cu noi? Au avut și mai au de împărțit istoria. Care, la noi, nu se mai învață la școală. Mai zilele trecute, citeam declarația unui bancher austriac, care lămurește multe. Zice omul cu bani mulți: „Ni se reproșează că vrem să refacem Imperiul Habsburgic. Unde ar trebui să ne extindem? S-o luăm haihui prin lume?” Așa că au bătut clopotele Vienei, iar frânghiile lor au devenit sfori care au descoperit cărări bătătorite în istorie.

Așa au intrat austriecii pe filiera OMV. Cu o istorie recentă extrem de tulbure. Analistul economic Victor Popa mi-a oferit un documentar despre felul cum astăzi mai suntem la dispoziția imperiului, despre felul cum România cerșește disprețul altora. Autorul nostru mai aduce ca argument un nonconformist bancher austriac care a declarat unui jurnalist român că România va plăti facturile Austriei! Omul care se plimbă cu trabucul prin propria bancă dispune de viclenia umilirii românilor în contul unui timp istoric, numit de el, imperial.

Autorul invocat de mine ne sugerează că austriecii de astăzi sun arabi și italieni veniți în țara lui Mozart prin anii 1990. Apoi, eșalonul de chinezi deveniți angrosiști. Ciudat, dar au învățat repede sentimentul imperial al Vienei. Toți au fost aglutinați sentimental și nu mai știm care este de pe meleagurile vieneze. Sunt aroganți și nepricepuți la spiritul european și mai ales la cel românesc. Așa, liderii români, prin vreme, au învățat să asculte și mai puțin să explice starea țării. Cu toată înțelegerea pentru contextul nostru european, la care am aderat și eu, dar asta nu înseamnă să aderăm la principiul capului plecat, pe care sabia nu-l taie. O asemenea atitudine, în vremea de astăzi, mi se pare extrem de periculoasă pentru viitorul imediat al națiunii române.

Că nu mai este voie să vorbim despre patriotism, este un păcat care ne va costa. Citesc și ascult păreri ale unor prieteni care locuiesc și lucrează în Europa. Mai zilele trecute am petrecut o seară cu o familie de arhitecți, acum trăitori în Paris, cu experiențe profesionale în Baia Mare. Acolo unde trăiesc ei, au constatat că există sentimente pentru fiecare națiune. Au fost delicați să-mi spună părerea lor. Am decupat-o din textul domnului Victor Popa. Care spune că rușii, ucrainenii și albanezii sunt temuți. Polonezii provoacă iritări, dar sunt respectați, maghiarii la fel. „Românii, spune autorul citat de mine, au parte de ce este mai oribil: disprețul!”

Gravă și umilitoare constatare. Eu nu mă împac cu aceste afirmații. Ne aducem aminte de folclorul lebedelor jumulite de români. Au trecut mai bine de trei decenii și pofta austriacă de a ne umili a avut un calendar consecvent. Apoi a venit plata taxei de solidaritate, refuzată de austrieci. Îmi aduc aminte că au fost timpuri când eram în relații suficient de tandre cu austriecii. Dar nu putem compara legătura Austriei cu Rusia. Și a Ungariei cu Rusia. Să nu uităm că există o colaborare caldă între OMV și Gazprom, iar Viena nu a impus Moscovei sanc­țiuni. Pentru români, mai nou, clopotele Vienei bat în dungă. Cum au mai bătut în istorie.

Prin vreme, am citit cărți care scriu că la începutul veacului trecut, bolșevicii, menșevicii și anarhiștii și-au găsit adăpost în orașul muzicii universale. Care apoi s-au răsfrânt crud și asupra poporului român. Să nu uitați colectivizarea și uciderea unor personalități care au făurit România Mare. S-au încercat tatonări eșuate de apropiere a diplomației noastre cu cea austriacă. Unele au fost chiar caraghioase. Cum a fost vizita ciudată a diplomatului austriac la București. Clopotele Vienei bat surd pentru noi. Deși le-am dat pe degeaba resursele solului și subsolului. În ciuda acestui fapt, domnul Victor Popa afirmă că Viena nu ne consideră europeni de mâna a doua. Ne consideră de mâna a treia. De mâna a doua sunt polonezii și ungurii.

Să nu uităm istoria, că alții nu o uită. Ce spunea Avram Iancu la vremea lui: „Viena ne disprețuiește, Budapesta ne ură­ște.” Asta era în anul 1849. Se vede că istoria nu se poate corecta dintr-o singură parte. Trebuie armonie. Așa cum băteau clopotele Vienei pe vremea lui Mozart, Eminescu, ori Nichita Stănescu.