de Gheorghe Pârja
Privesc realitatea din jur, inclusiv pe cea
politică, și nu-mi vine să mă oglindesc în ea. Nu am ce face și am căzut de
acord cu mine să mă străduiesc să înțeleg lumea așa cum este. Că îmi place, că
nu-mi place. Sunt supus vitezei ei. De multe ori mă lasă în urmă, adică nu-i
mai țin cadența. Ba mă întristez, ba îmi dau curaj. Sunt sfătuit să gândesc
pozitiv. Ușor de zis, mai greu de făcut. Vin întrebările. Ce reazime mai am?
Oare sunt depășit de vreme? Cine mă apără? vorba poetului Pituț. Adeseori îmi
răspund: apără-te singur! Dar singurătatea, cât ar fi ea de sonoră, nu mă
liniștește. Privesc lumea în detaliile ei. Caut frânturi care să mă bucure.
Ocolesc cuvintele colțuroase. Stările care nu sunt unse cu parafină. Cum erau
șlepurile care coborau, pe vremuri, lemnele la Crivin.
Nu mi-am părăsit merindea sufletească dobândită în
cei șapte ani de acasă. Adică să mulțumesc oamenilor pentru binele făcut, să
respect prietenia, să nu fac rău cu voia mea, să respect aproapele. Să las loc
de bună ziua. Cu aceste porunci interioare, care nu m-au părăsit, adesea mă
întorc împăcat acasă. La ce-mi folosesc astăzi? Simt că nu sunt pustiu. Mă
feresc să trăiesc intens dramele lumii, că nu-mi fac bine. Uneori reușesc,
alteori nu. Îmi aduc aminte de profesorul meu de istorie, din facultate, care,
fiindu-i furat portmoneul, a murit întristat de strâmbătatea lumii, în timp ce
dădea declarație în fața oamenilor de ordine. Adică, cum să se fure în țara
asta?
Mă lovesc și pe mine, adesea, gesturi omenești de
parcă ar fi valurile care lovesc în zidurile Mănăstirii Argeșului. Recent m-am
întâlnit cu o persoană care dorea să intre în magazinul cu pâine. Fiind la
îndemână, îi deschid ușa să intre. Trece de parcă i-aș fi fost dator să-i fiu
ușier. Nici un gest de mulțumire. Mărunțișuri, o să-mi spuneți. Da, lumea e
grăbită. Cum sunt un cumpărător consecvent, intru des în magazinele din preajma
casei. După tejghea, de obicei tinere și tineri. De o vreme încoace, după ce le
mulțumesc pentru serviciul făcut, mi se răspunde afabil: cu tot dragul!
Inițial, am crezut că este vorba doar de o tânără cuprinsă de politețe. Altădată,
eram la magazinul de legume și fructe. După ce se săvârșește ritualul
cântăririi, făcutul plății, aduc cuvenitele mulțumiri. Mi se răspunde cu o voce
plăcută, care te invită să mai treci prin magazin: cu tot dragul!
Intru la farmacie, în ritmul vieții, cumpăr doctoria
necesară și repet mulțumirea ce îmi este în fire. Doamna în halat alb îmi
răspunde: cu tot dragul! După ce cumpăr o carte de la librăria din vecini, aud
aceeași frumoasă expresie: cu tot dragul! În fiecare dimineață trec prin fața
chioșcului de ziare. Doamna, cu o bunăvoință evlavioasă, îmi răspunde: cu tot
dragul! Am început să fiu atent la acest răspuns politicos. Mă duc la un
market, unde este lumea mai grăbită. Oameni la rând, coșuri pline, marfă pusă
pe banda rulantă, tânăra sau tânărul sunt aglomerați. Te-ai aștepta să intri în
ritmul benzii rulante. Cumpărătorii au la îndemână politețea. Ți se răspunde cu
atenție: cu tot dragul!
Cum v-am spus, asta mi se întâmplă de o vreme
încoace. Mă întreb unde au învățat acești tineri frumoasa expresie? Am
sentimentul că au absolvit toți aceeași școală. Să folosească această
odihnitoare expresie pentru sufletul nostru. Este cea mai adecvată invitație de
a mai trece pragul acestor firme. De fiecare dată când aud această expresie
declar o zi bucuroasă. Niciodată nu i-am întrebat pe acești tineri unde au
învățat această formulă de a liniști omul. Să depășească relația rece dintre
bani și marfă. Nu sunt cazuri izolate, ci au darul de a fi un fenomen. Fericit
fenomen într-o lume care, parcă, și-a pierdut busola. Acestor tineri care ne
înfrumusețează viața, cu trei cuvinte frumoase, li se cuvine admirația noastră.
Frânturile agitate ale unei zile pot fi astfel liniștite. Practica politeții la
casa de marcat este o atitudine de marcă și respect pentru noi, cei mulți.
Cu o condiție: să spui cuvântul mulțumesc! Vei auzi
frumoasa expresie care îți va colora ziua. Acest text se referă la cei
admirabil de eleganți. Despre alții, altădată. Doamne, cât de puțin îi trebuie
omului să fie fericit! Câteva cuvinte potrivite. Mulțumesc! Cu tot dragul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu