Meditațiile reprezintă calea prin care părinții compensează ceea ce copiii lor nu fac suficient de bine la școală. Dar nu întotdeauna cadrele didactice sunt de vină pentru calitatea slabă a educației.
Nu poți pretinde competență și performanță de la
oameni pentru care fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Dacă trebuie
să am trei job-uri sau trebuie să dau meditații ca să îmi pot crește proprii
copii, atunci automat nu voi face ore bune la școală, a explicat, într-un
interviu acordat PRESShub, Anda Irina Sturza, profesoara la Colegiul Național
„Gheorghe Lazăr” din București.
Anda Irina Sturza este profesoară de Filosofie și
Logică, iar elevii săi au mereu rezultate bune la examenele de final de ciclu
școlar. De asemenea, a înființat în cadul colegiului un club de lectură, prin
care încearcă să insufle copiilor pofta de a citi. În plus, este unul dintre
puținele cadre didactice care refuză să ofere meditații. Deși, a menționat
pentru PRESShub, înțelege de ce există acestea.
Cele
mai importante declarații ale Andei Irina Sturza:
- În secolul acesta, în București profesorii încă se plâng pentru că nu le pot oferi propriilor copii lucruri de bază, sau că fac 3-4 joburi ca să poată avea venituri decente.
- Dacă sistemul de învățământ ar fi ceea ce trebuie să fie, atunci nu ar mai fi nevoie de meditații.
- Ca să fac bine o oră de curs, uneori petrec două ore ca să citesc sau ca să mă documentez sau ca să mă gândesc cum ar merge mai bine abordată lecția la clasa respectivă. Și am 17 clase uneori.
- Nimeni nu ar trebui să aibă nevoie de meditații, asta dacă am avea un învățământ de calitate, pe care autoritățile politice l-ar susține în mod real, nu de fațadă, așa cum o fac acum.
- Clubul de lectură este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care elevii mei și cu mine le facem împreună.
- Vă pot da exemple concrete de oameni foarte competenți și dedicați și integri, care au părăsit sistemul din cauza salariului.
***
INTERVIUL
PRESShub: Ați intrat în sistemul de învățământ în
2010, ca profesor de filosofie. Sunteți mulțumită de salariul pe care îl aveți
în prezent, având în vedere cei 13 ani
de experiență la catedră?
Anda Irina Sturza: Nu, nu sunt deloc mulțumită de
salariul pe care îl am în prezent. Cu sporul de doctorat și cu dirigenția abia
ajungea, anul trecut, la 3.800 de lei. Acum lucrez cu jumătate de normă, dar
chiar dacă aș lucra cu normă întreagă nu cred că aș avea 4.000 lei. Nu poți
plăti toate utilitățile și crește un copil, nu poți cumpăra cărți, etc. Dacă
ești mamă singură și profesoară, cu așa ceva nu poți trăi! Dacă ambii părinți
sunt profesori și au doi copii, îmi este greu să îmi imaginez cum se descurcă.
Cel mai ieftin afterschool este 1.300 lei. În trecut,
ca debutantă, aveam 600 lei pe normă întreagă. După 13 ani, nu văd vreo
îmbunătățire semnificativă, gândiți-vă și la cât s-a scumpit totul. Era 2010,
anul în care se tăiase 25% dintr-un salariu deja foarte mic.
În secolul acesta, în București profesorii încă se
plâng pentru că nu le pot oferi propriilor copii lucruri de bază, sau că fac
3-4 joburi ca să poată avea venituri decente. Salarizarea proastă reprezintă
unul dintre motivele pentru care cadrele didactice ies astăzi la proteste.
V-ați gândit vreodată să renunțați la această profesie din cauza salarizării?
M-am gândit să renunț, da. Nu am făcut-o, deoarece
am avut situația familială și financiară de așa natură încât mi-am permis să
fac ceea ce îmi place, fără a mă uita la cât câștig.
Dar majoritatea colegilor mei de generație au exclus
din start posibilitatea de a profesa în învățământ, tocmai datorită
salarizării. Cunosc, de asemenea, cel puțin 15 oameni foarte competenți și cu
vocație de profesor, care au renunțat la învățământ după un an sau doi, din
același motiv.
PRESShub: Sunteți împotriva meditațiilor în afara
școlii, motiv pentru care nu dați meditații nici la filosofie și nici la
logică, materiile pe care le predați. De ce nu au nevoie elevii de meditații la
materiile dumneavoastră?
Anda Irina Sturza: E adevărat că eu personal nu dau
meditații, dar nu sunt neapărat împotriva meditațiilor. Dacă ai PFA și
activitatea este impozitată corect, dacă există pe piață o cerere și tu vii cu
o ofertă, totul fiind perfect legal, nu văd care este problema.
Dacă sistemul de învățământ ar fi ceea ce trebuie să
fie, atunci nu ar mai fi nevoie de meditații.
Mi-aș dori să fie așa, dar realitatea este alta.
Părinții recurg la meditații pentru a compensa ceea ce mulți copii nu fac
suficient de bine la școală. Iar dacă nu fac suficient de bine la școală
motivul este, în opinia mea, subfinanțarea sistemului.
Nu poți pretinde competență și performanță de la
oameni pentru care fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Dacă trebuie
să am trei job-uri sau trebuie să dau meditații ca să îmi pot crește copiii,
atunci automat nu voi face ore bune la școală, pentru că nu voi avea timp să
citesc, să particip la cursuri, să am timp de gândire. Toată creativitatea mi
se va îneca în depresie și demotivare.
Dacă întrebarea este referitoare la elevii mei, eu
fac pregătire pentru Bacalaureat doar la școală. Am mulți elevi care au
susținut Logica la Bacalaureat, obținând peste 9.50 fără a face meditații. Mai
demult lucram și în altă școală: și acolo, fără meditații, doar cu această
pregătire de la școală, o elevă a obținut 10 la Logică la Bac. Dar eu îmi
permit să fac ore bune și ore de pregătire pentru Bac neremunerate, pentru că
nu trebuie să mă lupt ca să supraviețuiesc.
Ca să fac bine o oră de curs, uneori petrec două ore
ca să citesc sau ca să mă documentez sau ca să mă gândesc cum ar merge mai bine
abordată lecția la clasa respectivă. Și am 17 clase uneori.
Și abordarea, dacă vrei să fii bun, poate să difere,
de la clasă la clasă. Faptul că eu pot fi 100% investită intelectual în
învățământ și dedicată elevilor mei este
în întregime meritul familiei mele, care mă susține financiar: întâi au fost
părinții, acum este soțul.
Nu am eu vreun merit personal în asta și nu sunt cu
nimic mai presus de colegii mei care se luptă să crească 1-2 copii din 4.000 de
lei și de aceea ajung să facă unele compromisuri, să nu mai fie la fel de
investiți în ceea ce fac și la fel de odihniți, calmi și dedicați școlii. Pur
și simplu nu mai au timp.
Cred că am deviat un pic de la întrebare, dar am simțit
nevoia să o fac, pentru că problema nu cred că trebuie pusă astfel: de ce au
unii nevoie de meditații și alții nu au.
Nimeni nu ar trebui să aibă nevoie de meditații,
asta dacă am avea un învățământ de calitate, pe care autoritățile politice l-ar
susține în mod real, nu de fațadă, așa cum o fac acum.
Este de fațadă pentru că nu este finanțat. Calitatea
orelor înseamnă timp investit, iar ca să investești timp îți trebuie bani.
PRESShub: Meseria de profesor poate fi epuizantă,
atât din punct de vedere psihic cât și fizic. Cât de des ați simțit această
epuizare de-alungul anilor de predare și cât de bine reușește un profesor să
împace timpul acordat școlii cu cel acordat vieții private?
Anda Irina Sturza: Am simțit această epuizare mai
ales după ce am devenit mamă. Fetița mea avea doi ani și încă se trezea
noaptea, iar eu ajungeam la orele de la 7.30 dimineața deja epuizată. Mi se
părea că nu reușesc să împac cele două roluri: că mereu sacrificam din timpul
copilei mele ca să mă ocup de școală, iar treaba de la școală niciodată nu se
termina.
Aceasta până când am hotărât să pun prioritățile pe
primul loc și să îmi stabilesc niște reguli și niște limite ferme. Cred că se
pot delimita și împăca bine viața privată cu cea profesională, dar este nevoie
de autodisciplină.
De exemplu, încerc să nu răspund la niciun mesaj
după ora 6 seara, nu răspund mesajelor elevilor sau părinților primite în
weekend, nu îmi iau angajamente pe care știu că e probabil să nu le pot
respecta etc. Nu îmi iese chiar de fiecare dată, dar mă străduiesc.
PRESShub: Care considerați că sunt sunt cele mai
importante trei măsuri pe care guvernul ar trebui să le implementeze pentru a
crește calitatea sistemului educațional?
Anda Irina Sturza: O primă măsură importantă și, de
fapt, singura ce poate aduce o schimbare reală, este finanțarea corectă a
sistemului. Adică, mai concret, dublarea
salariului și investițiile financiare în școli. Măcar dublarea salariului! Probabil
multă lume va da ochii peste cap citind asta, dar nu poți să pretinzi calitate
dacă nu plătești.
Starea lamentabilă în care se află învățământul acum
este direct proporțională cu subfinanțarea acestuia. Subfinanțarea hrănește la
rândul ei incompetența și corupția.
Vă pot da exemple concrete de oameni foarte
competenți și dedicați și integri, care au părăsit sistemul din cauza
salariului. Ei pleacă, rămân însă alții, mai puțin competenți și mai puțin
dedicați, care nu au capacitatea de a se reprofila pe altceva și atunci se
mulțumesc cu „merge și așa”. Vă pot garanta că absolvenții de facultate nici
măcar în glumă nu mai iau în calcul ideea de a deveni profesor.
Este criză de profesori de fizică și de învățători,
la nivel național, pentru că oamenii nu își mai doresc să trăiască pe salarii
mizerabile.
Nici măcar nu mă pot gândi la alte două măsuri, dacă
această primă măsură nu este implementată. Pentru că tot ceea ce se face de la
Revoluție încoace este o încercare de a reforma învățământul, dar care nu
rămâne decât la nivelul formei.
Fondul este ignorat cu totul, deși este extrem de
simplu: nu poți avea oameni motivați și competenți și integri dacă nu îi
plătești. Nu se trăiește cu „vocație” și nici cu idealism. Ce să mai vorbim,
apoi, despre starea școlilor? Școli în care nu se investește nimic niciodată,
în care copiii încă merg la toaleta din curte?!
Autor:
Ionela Doboș
Sursa:
PRESShub
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu