Calvarul Basarabiei după Nicolae Dabija

 

                                                                                   de Gheorghe Pârja

Când poetul, patriotul, apărătorul neamului românesc din Basarabia, academicianul Nicolae Dabija, din Chișinău a fost oaspete al curții mele părintești din Desești, unde i s-a decernat Marele Premiu „Nichita Stănescu”, mi-a lăsat un dosar cu manuscrise despre soarta țării dintre Prut și Nistru. Adică teritoriul românesc vânturat de o istorie hrăpăreață. Unele texte au apărut în presă, dar eu păstrez sfântul simbol al dăruirii unui frate de crez. Când ajung la nevoia de argumente, apelez la textele regretatului meu frate de peste Prut.

Tânărul stat Republica Moldova se află acum într-un moment critic în drumul spre Europa. Recentul miting de la Chișinău, care a fost o demonstrație pentru Moldova Europeană, a avut și replici vârtoase din partea celor orientați spre Kremlin. Maia Sandu, președinta Republicii, este în sondaje aproape la egalitate cu socialistul pro rus Igor Dodon. Găgăuzia a fost câștigată de reprezentanta partidului Șor, aservit Rusiei. Bătălia pentru Moldova Europeană este dură. Dar bine că există. Să mă întorc, însă, la un text al lui Nicolae Dabija, care a fost și un atent istoric, pentru a înțelege destinul crud al acestui teritoriu românesc.

Dacă nu-i vom cunoaște încercările prin care a trecut, nu vom pricepe prin ce trece astăzi. Deci puțină istorie necesară. În anul 1806 izbucni un nou război între ruși și turci, care a durat șase ani de zile. Luptele s-au purtat pe pământurile Moldovei și Munteniei. Rușii au ocupat nu numai Moldova, ci și Țara Românească. Care au devenit gubernii ale Rusiei. Domnii români ascultau de generalul rus Kutuzov, care prezida și divanurile celor două țări. Când se ridica o biserică, ori se tipărea o carte, numele domnilor români nu erau trecute, ci doar cel al țarului. Creștinii se dovediră mai răi decât păgânii. Nimeni nu mai era sigur de averea lui. Cine se împotrivea era declarat vânzător de țară și executat. Crudă a fost atitudinea soldaților ruși față de țăranii români. Când lui Kutuzov i s-a atras atenția că țăranilor li s-a luat totul, generalul a răspuns cinic că rușii au fost îngăduitori cu românii fiindcă le-au lăsat acestora ochii ca să poată plânge.

Tratativele între turci și ruși înaintau anevoios. Până la urmă cele două părți s-au întâlnit într-o cârciumă din Giurgiu, unde, printre carafe de vin și pește sărat, au hotărât destinul celor două țări românești, fără reprezentanții lor. Rușii au cerut amândouă țările. Turcii nu doreau să renunțe la grânarul împărăției lor. Rușii au aflat de intențiile secrete ale lui Napoleon de a ataca Moscova și s-au mulțumit cu Basarabia. Cele două puteri au semnat documentul prin care s-au răpit de către ruși teritoriile dintre Prut și Nistru, Marea Neagră și Bucovina. Și așa a rămas Basarabia aproape un veac, până la Marea Unire. Apoi a venit alt timp al calvarului.

Apariția hotarului la Prut, la mijloc de țară, a întristat locuitorii acestor ținuturi. Boierii patrioți au căutat prilejuri pentru se adresa domnitorilor care s-au perindat să-și spună necazurile. Așa s-au adresat domnitorului Scarlat-Vodă Calimachi, prin vocea mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache: „Măria Ta! În curs de șase ani moșia ne-a fost călcată de oștiri nesfârșite roșienești, pentru a căror îngrijire bieții moldoveni au slujit, au muncit cu mâinile și cu dobitoacele, având păgubire în toate părțile. Și drept răsplată pentru aceste mari și neprețuite jertfe ale noastre, rușii care-și ziceau dezrobitori și de venirea cărora mulți dintre noi s-au bucurat, au rupt din trupul Moldovei pământurile cele mai mănoase și mai bine cultivate, într-un cuvânt, tot trupul și inima țării, izvorul vitelor, chelarul țării, ogoarele de grâu și orz, pe când noi am rămas doar cu păpușoaiele. Restul ni s-a furat! Din întregimea Moldovei lipsesc acum șase ținuturi.”

În divan s-a lăsat o tăcere grea, pe care Vodă a întrerupt-o cu un oftat. Un alt boier s-a referit la copiii și părinții rămași dincolo de Prut. Și mormintele moșilor către care nu mai puteau trece, căci husarii au pus sârmă ghimpată. Ce ne facem cu moșiile noastre rămase în țară străină? Din nou Vodă a oftat și mai adânc. Deznădejdea și neputința erau pe tron. Calvarul Basarabiei, după Nicolae Dabija, are și alte episoade triste. Starea actuală a Republicii Moldova vine din acel calvar care nu s-a terminat. Admir implicarea Maiei Sandu pentru deschiderea europeană spre care râvnește. Dar nu uit oftatul lui Vodă din acel divan. Că prea este dureros peste timp.

Curaj și încredere în memoria patriotului Nicolae Dabija, stins din viață în urmă cu doi ani. (12 martie 2021). Îl aud și acum rostind versul lui emblematic, în culorile toamnei din curtea părintească din Desești. Era de față și Mama Doca și un popor de poeți: „Doru-mi-i de Dumneavoastră/ Ca unui zid – de o fereastră.”