Săbiile, teaca și tronul

                                                           de Gheorghe Pârja

Cursa pentru Cotroceni nu încetează nici pe vremuri cu inundații și cutremure. Da, o parte a României este devastată de ape tulburi, de mâluri, de victime și de cutremurarea Pământului. Candidații pentru tron își apleacă privirea peste dezastre, mângâie obrazul celor loviți de soartă, au votat 10 000 de lei pentru fiecare familie sinistrată… Cât? Ce să faci cu acești bani când ai rămas sub cerul liber? Unii candidați sunt alături de cei năpăstuiți, alții comentează la televizor necazurile, iar o doamnă alintă privighetorile din grădină. Până la această oră am un sentiment suficient de oscilant privind alegerile prezidențiale. Vidul intelectual care domină această campanie este semnul noilor vremuri care vor urma, când începe posteritatea președintelui Iohannis.

Credem că vom scăpa de comoditate și demagogie. Doamna din blocul vecin exclamă cu un prilej: ce președinte arătos avem! Când este la o întâlnire cu alți demnitari, el se vede dintre toți! Nici nu am cum să o contrazic. Un confrate crede că lucrul cel mai evident care rămâne după Klaus Iohannis este sentimentul că, după el, poate fi președinte oricine. De aceea au ajuns să concureze pentru tronul prezidențial personaje de o modestie care ne trage de mânecă. Nici după trei decenii și jumătate nu ne-am dumirit care ar fi profilul unui președinte de țară. Numai cine nu a vrut nu s-a înscris pe listă. Universitarul orădean Mihai Maci, unul dintre cei mai populari și admirați intelectuali din spațiul românesc contemporan, a făcut o analiză riguroasă a primilor pretendenți la truda prezidențială.

Nu toată lumea cititoare poate fi de acord cu portretele care urmează, dar nu este rău să cunoaștem mai multe păreri. Cei din jurul candidaților, mai ales consilierii, fac portrete luminoase celor porniți spre Deal. Unde va ajunge numai unul. Ne spune universitarul de pe Criș. Marcel Ciolacu ar fi exemplul tipic al politicianului de provincie ajuns în Capitală. Omul nu gândește la scara țării, ci este potrivit pentru a gospodări un județ. Președintele pesedist nu ne poate spune clar încotro trebuie să meargă țara. De la înalta funcție, cea de premier, pe care o ocupă de un an și jumătate, nu are nici viziunea și nici înțelegerea lucrurilor care constituie agenda unui șef de stat. El are un fel de voluntarism care, dacă ajunge unde îl propulsează partidul, se poate îmbăta de piscul funcției și va fi tentat să schimbe țara după chipul și asemănarea sa. Adică statul va deveni un fel de consiliu județean bine gestionat.

Generalul în rezervă Nicolae Ciucă este candidatul căzut în bonomie, erou fără strălucire, cu merite discrete, doctor în științe militare, care mai bine scrie decât vorbește. E firesc, militarii nu sunt oratori de profesie. Generalul nu se prea potrivește cu profilul liberal al unui lider. Nu are energia necesară pentru a proiecta Partidul Liberal în cunoscutul portret din istorie. Aghiotanții lui gălăgioși îi fac statuie din vorbe înșelătoare și se vor conducători din umbră. Că dacă ajunge acolo unde îl vor ai lui, ne vom întreba cine conduce România? Generalul ajuns în frunte se poate crede lider, dar să fie dirijat de sfătuitori. Dacă nu coboară armata din pod. Liberalii se pot împotmoli în propria lor visare. Ni se spune că generalul este sprijinit de americani. Bine, dar noi nu votăm?

Transferul lui Mircea Geoană de la NATO la Cotroceni nu prea a emoționat publicul românesc. Fostul șef pesedist este perceput ca un personaj care urcă împins de vântul istoriei. Spre deosebire de cei doi, lui Geoană i se deschide morișca vorbelor, deși nu construiește idei. Doar gesturi! El a făcut ceva școală, vorbește limbi străine, poate purta o conversație în cabinete politice, are ceva calități diplomatice, dar țara are nevoie de un președinte al ei în această lume tulburată. Domnul profesor Maci îl vede pe George Simion ca un haiduc care se crede domnitor. Spune pe toate cărările că va lua de la străini avuția și o va da autohtonilor, va lua de la bogați și va da la săraci, că boierii cei noi sunt vânzători de neam și țară, iar el va dărui apartamente la preț de producător. Cred că nici nu știe care sunt atribuțiile președintelui. Domnul Simion nu dispune de rețeaua politică din teritoriu, precum pesediștii și liberalii și atunci a apelat la coarda sensibilă a multor români, patriotismul!

Am mai spus-o; când valorile naționale sunt folosite pentru voturi și putere, nu e bine pentru nimeni, iar acest mod eu nu-l împărtășesc. Mai ales când proiectul de țară lipsește. Pe scurt, acest personaj are pitoresc, dar nu are substanță pentru cea mai înaltă funcție în stat. Apoi doamna fostă reporteriță, actual primar într-un frumos orășel, este sfătoasă, cu bune intenții, oscilând între idealul domestic și idealurile ecologice. Vrea să fie cu familia tradițională, dar și cu mișcarea răzvrătită a noii generații. Inclusiv a fiicei sale. Se poartă ca o adolescentă matură, cu charismă și vorbe frumoase. Nu-i destul pentru tron. M-am oprit, deocamdată, la aceste cinci săbii care se răsucesc în teaca electorală pentru a cuceri tronul de la Cotroceni. Mai bat la poarta Palatului și alți doritori, despre care voi mai scrie.

Dragi alegători, puneți ștampila unde credeți că locuiește nădejdea! Aveți timp să vă gândiți! Nu vă luați după mine, ci după conștiința Dumneavoastră!