Se afișează postările cu eticheta 6 milioane. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 6 milioane. Afișați toate postările

luni, 27 ianuarie 2020

CEI PESTE 6 MILIOANE DE ROMÂNI ÎNREGISTRAȚI OFICIAL ÎN DIFERITE ȚĂRI DIN EUROPA , ÎN LOCUL CUI SĂ REVINĂ ÎN ROMÂNIA ?


Când în România peste 78% din angajații țării (cu precădere cei din domeniul privat)au salariul minim de mizerie pe economie de 1350 lei lunar în mână *nici 300 euro,(cea mai mică retribuție din UE,și a treia din Emisfera Nordică,adică țările luate de la Ecuator șpre Polul Nord),la programul normal de muncă de 176 ore lunar,8 ore pe zi,în zilele de luni până vineri,fără să ne referim la orele suplimentare efectuate peste program sau în zilele de sâmbătă și duminică,ori la o normă suplimentară peste cea stabilită anterior,la care se mai adaugă ceva bani în plus.Oameni buni,cei dragi nouă :părinți ,fii,frați nepoți,bunici,unchi,mătuși,și alte rudenii.și cunoscuți,în locul cui să vină aceștia în România ca să lucreze pe un salariu de mizerie stabilit mai sus când doar 2 din 10 ar putea avea în țară un salariu mai mare ca cel menționat mai sus.Sigur că acest aspect s-a datorat sustragerii a peste 42% din salariul angajaților din domeniul privat ca astfel să se poată tripla salariiile celor angajați în unitățile de stat(aprox,22% din ”forța de muncă a țării) când cel mai mic salariu din aceste unități începe de la 3500 lei în mână lunar și ajungându-se la peste 10000 euro.Dragi cunoscuți care sunteți plecați în alte țări,dacă aveți șansa să prindeți un post în unitățile de stat sau să vă deschideți o firmă în România veți putea duce un trai decent ,însă 78% dintre dumneavoastră care vă veți limita la salariul minim de mizerie pe economie în România ,nu văd cum veți putea trăi în fericire.
Vasile Dan Marchiș 

joi, 28 august 2014

2,6 milioane de români trăiesc cu mai puţin de 1.000 de lei/lună

După ce în ultima perioadă câteva sectoare ale economiei au început să se dezmorţească, mulţi poate aşteaptă efectul din… portofel. Nimic mai fals însă: s-au îngroşat doar rândurile angajaţilor săraci, fenomen care nu aduce nici un fel de bunăstare.
Cel mai recent raport al Ministerului Muncii cu privire la veniturile brute realizate de români arată că peste 2,6 milioane de angajaţi - adică jumătate dintre cei care lucrează cu forme legale - au venituri de cel mult 1.000 de lei pe lună.
Dintre aceştia, 1,9 milioane lucrează cu normă întreagă, restul funcţionând cu program redus, drepturi de autor sau convenţii civile.
“E o idee total greşită că dacă eşti angajat ai scăpat de grija zilei de mâine. Aproape 3 milioane de români trăiesc sub pragul sărăciei. Oamenii ăştia nu consumă, nu-şi pot face credite, abia îşi duc traiul! În România, cele mai mici salarii sunt în domenii precum cel bugetar, servicii, confecţii, industria alimentară, industria textilă sau industria de pielărie. Aici, să ai leafă de 1.000 de lei pe lună e un lux. O casieră cu un astfel de salariu e văzută bine. Suntem în această situaţie din cauza unei conjuncturi dictate de economie. Vom ieşi când vom scăpa de povestea aia cu «să creăm locuri de muncă». Angajatorii nu trebuie să mai trateze angajaţii ca pe nişte sclavi. Afacerile trebuie să crească până când vom ajunge ca doi angajatori să se bată pe un angajat”, ne-a declarat analistul economic George Vulcănescu (foto).
În prezent, în România, 4,43 de milioane de persoane au contracte de muncă cu normă întreagă, alte 700.000 de persoane au contracte cu timp parţial şi 120.000 au contracte de drepturi de autor şi convenţii civile.
Mai există însă o altă categorie - chiar generoasă - de angajaţi, însă aceştia nu apar în statistici oficiale pentru că lucrează la negru.
Statul pierde din munca la negru
Experţi ai Consiliului Fiscal estimează că 1,45 milioane de persoane lucrează fără forme legale, iar acest fenomen a ajuns să coste statul peste 4 miliarde de euro pe an, respectiv suma pierdută din lipsa colectării de impozit pe venit şi contribuţii sociale pentru munca nedeclarată.
Interesant e însă că, anul trecut, de pildă, inspectorii de muncă au identificat doar 15.600 de persoane care munceau la negru.Preluare http://www.libertatea.ro/detalii/articol/milioane-romani-angajati-lefuri-505019.html
                                                                                 Mihaela Barbu


duminică, 22 iulie 2012

Referendumul din 29 iulie costă 95,6 milioane lei


Organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu decurge conform calendarului şi nu există probleme în niciun judeţ, autorităţile fiind pregătite să facă faţă oricăror probleme care ar putea apărea în această perioadă, a declarat, sâmbătă, la Focşani, secretarul de stat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Cătălin Chiper.
Prezent la o conferinţă de presă organizată de PNL Vrancea, secretarul de stat a afirmat că, până acum, nu au fost înregistrate decât 'elemente nesemnificative la nivelul ţării'.
'Au fost suplimentate secţiile de votare mai ales în zonele turistice. Acesta este primul scrutin organizat în ultimii 20 de ani care are loc în perioada verii, în perioadă de concedii', a afirmat secretarul de stat Cătălin Chiper.
El a precizat că fondurile alocate pentru organizarea referendumului se ridică la 95,6 milioane lei, din care cea mai mare parte sunt pentru hârtia buletinelor de vot, tipărirea buletinelor, ştampile. AGERPRES