Fotografia zilei - Șlapiștii..

 

ANIVERSARE PROFESOR LIMBA ROMÂNĂ, GRADUL I - CORNEL GHEORGHE COSMUȚA

 

Interviu exclusiv cu profesorul Cornel Gheorghe Cosmuța, la cei 79 de ani!

-         Suntem în cel mai reprezentativ local al Șomcutei Mari, orașul emblemă al Țării Chioarului și poate cu cel mai demn și longeviv profesor de Limba Română pe care eu l-am întâlnit vreodată. Mulțumesc pentru acceptarea acestei provocări. Povestiți-mi domnule profesor absolvent de UBB Cluj  Napoca, prietene Cornel Gheorghe Cosmuța, despre familia dumneavoastră!

-         Este o istorie lungă și nu vreau să plictisesc. Mă rezum în a spune că părinții mei au revenit din Refugiu în  Glod pe Someș, Sălaj,   în ianuarie 1945, doar cei patru prunci și eu, în pântecelui  mamei sădit în Petrești, de dragul Retrocedării Ardealului. În iunie 1945, după încheierea  anului școlar, învățătorul Cosmuța Alexandru s-a întors, după cinci ani de bejenie, în  satul natal, intâmpinat de săteni cu dragoste și respect, până ce, în 1952 fiind opozant colectivizării agriculturii, a fost  trimis spre  „ reeducare", vreme de un an la Canal. Vremuri grele pentru tata dar mai ales pentru mama. Apoi, scăpat din ghearele lui Stalin, a fost batjocorit de securiștii comuniști ( unii cu două clase, ca trenul personal) din  conducerea  raionului Dej.  Au fost și oameni de credință românească printre,, uneltele" rusești, care, ne-au îngăduit să pătrundem noi, fiii pușcăriașului Cosmuța Alexandru, prin oareșce zestre părintească, să finalizăm studii servind la propășirea intelectuală a neamului românesc. Ca atare, Domnul  Învățător  a dat, în vremuri  de prigoană comunistă, EL, tatăl meu   și  EA, mama mea au reușit să dea societății,  spre dezvoltarea de apoi, cu picătura noastră din acele vremi, după 1959, copii apreciați în societate și mă exemplific: Eleonora - educatoare, Alexandru-profesor, Octavian-inginer, Ion - inginer, Cornel Gheorghe -profesor. Sunt sigur că, pe Valea Someșului au mai fi fost asemenea onorabile familii cu mulți copii care au învățat carte, cu adevărat carte.

-         Deveniți sensibil și văd lacrimi la colțul ochilor. Spuneți-mi despre activitatea dumneavoastră didactică!

-         Domnule Gelu Dragoș știu că la pensionare (ați și participat!) mi-ați dedicat un articol laudativ într-o revistă de specialitate tipărită de Inspectoratul Școlar Județean la aceea vreme, dar azi am să fiu foarte scurt și am să spun că am activat la Școala Gimnazială Buciumi de la 1 septembrie  1965 până în 31 aug. 2009, adică vreme de 44 de ani, între  1979-1983 am fost directorul școlii, școală cu un colectiv de dascăli nemaipomeniți! Din păcate, unii nu mai sunt printre noi!

-         Ați predat?

-         Limba și literatura română, limba rusă și uneori pentru completarea catedrei Limba latină.

-         Știu că sunteți iubit, chiar adulat  la Buciumi, în Hovrila, în Vălenii Șomcutei, în Șomcuta Mare. Dar mai știu că sunteți un bun corist iar Ministerul Culturii v-a onorat pentru activitatea dumneavoastră oferindu-vă bani în plus la pensie. Povestiți-mi ceva despre această a doua pasiune a dumneavoastră! Muzicală, de această dată!

-         Știam că vii bine pregătit, așa că mi-am pus în ordine ideile. Așadar, activez la Corul mixt „Glasul Chioarului” din 1978 când am pășit pentru prima data alături de soția de atunci Dorina Ionac Cosmuța și colegi, eu fiind tenor sub bagheta maestrului Iustin Podăreanu. Am trecut „în rezervă” când dirijorul nostru drag s-a retras, în 2022. Am observat că o viață de intelectual dăruită necondiționat  culturii șomcutene nu e respectată pe măsură m-am retras discret, așa cum și trăiesc. Doresc să mai spun doar atât, vin din urmă nulitățile, impostorii și cei care dau din coate! Păcat!

-         Iarăși aveți tristeți. Spuneți-mi despre condiția dascălului pensionar. Asta doar dacă doriți!

-         Desigur! Am mâine, 23 aprilie 2024 vârsta onorabilă de 79 de ani și îmi permit să spun lucrurilor pe nume. În condițiile în care speranța de viață în țara noastră este de aproximativ 72 de ani, să-i oferi posibilitatea unui dascăl se profeseze până la 70 de ani nu este un beneficiu, ci un sacrilegiu! Nici măcar prăfuita formulă a „vocației de a fi dascăl” nu o justifică. Dacă ar fi fost cu adevărat un beneficiu, de el s-ar fi bucurat, înaintea profesorilor, bugetarii de lux ai României. Am fi văzut azi judecători cărunți, ca în filmele americane, împărțind dreptatea de la înălțimea înțelepciunii lor adunate în viață. Sau polițiști experimentați care știu să coordoneze operațiuni complexe de salvare!

-         Spuneți-mi ceva despre copiii dumneavoastră!

-         Copiii mei sunt, bine mersi, stabiliți în Italia, sincer să fiu regret că nu-i am în preajmă și asta fiindcă impostorii de la cârma țării de după 1990 au sfidat valorile și au fost nevoiți să emigreze. Până la urmă au și ei mândria lor. România a pierdut doi copii cu studii superioare, care muncesc cu profesionalism, pricepere pentru un salariu decent într-o altă țară.  Revenind la sensul profund al întrebării, sunt mândru de ei, îmi dau oxigenul de care am nevoie. Cristina e italiancă get-beget și lucrează la Primărie iar Dorin Alexandru s-a făcut și el italian și are mai multe preocupări din care câștigă bine. Mai am un nepoțel de la fiică, Cristian, care ne produce multe bucurii. Tuturor! Vreau să spun că sunt un tată și bunic fericit aici în Șomcuta Mare!

-         Un gând de final?!

-         Apreciez faptul că nu uiți când este ziua mea de naștere, sunt mândru că m-ați primit în familia tatălui Aurel, Dumnezeu să-l odihnească, și sunt prieten cu un jurist de excepție al Consiliului județean Maramureș și cu un dascăl fervent implicat, devotat educației celor mici, pe numele Gelu Dragoș.

 

A consemnat Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.

                                  

                                                                 *****

Accesati si https://www.facebook.com/watch/?v=1785743124778222 în loc de LA MULȚI ANI!!!

Tiberiu Groza: „Trăiască în veşnicie duhul lui Iancu!”

 

         Prin bunăvoinţa profesorului de limba română şi latină Cornel Gh. Cosmuţa din Şomcuta Mare am intrat în posesia revistei „Iancule Mare”, nr. 70, iunie 2021, publicaţie editată de Societatea culturală „Avram Iancu” din România, fondator Ioan Teodor Stan.

Revista îmi este cu atât mai dragă cu cât dl. Cornel Gh. Cosmuţa îmi trimite şi o dedicaţie: „Dragă Gelu, duminică 18 iulie 2021, am fost în Apuseni la Crucea Iancului, la 1.218 metri altitudine, unde s-a săvârşit un PARASTAS în memoria eroilor ardeleni, ai neamului românesc. Am avut şi eu suprema bucurie de a fi în atmosfera înălţătoare la care au participat clujeni, sălăjeni, maramureşeni, turişti, preoţi şi primarul din Mărişel, dl. Viorel Ghic. Doamne ajută! Cu drag prof. Cornel Gheorghe Cosmuță, Șomcuta Mare, 29 iulie 2021”.

De remarcat că unul dintre Preşedinţii de onoare a revistei, alături de distinşii dr. Ioan Sima, prof. Viorel Bercea, scriitor Valer Gligan sunt şi regretaţii acad. prof. univ. dr. Ştefan Pascu şi prof. magistrat Ioan Bâtea, un magistrat care şi-a pus cunoştinţele juridice şi sufletul înspre binele Maramureşului, unde a activat, strălucit, profesionist, decenii ca prim-procuror sau procuror-şef. Fie-i ţărâna uşoară şi sufletul lui de român adevărat în Împărăţia Cerului!

Revista are pe prima copertă pe Mihai Viteazul realizând Prima Unire politică a Ţărilor Româneşti, pe Tudor Vladimirescu la cei 200 de ani de la Revoluţia de la 1821 şi pe Horea, Cloşca, Crişan şi Avram Iancu iar pe coperta ultimă pe: Axente Sever, Ioan Buteanu (Şomcuta Mare), Vasile Alecsandri, Octavian Goga. Este tipărită în condiţii excepţionale (totul color!), are un număr de 133 pagini, format A4 şi un valoros şi bogat conţinut, unele materiale inedite de mare interes istoric şi naţional.

Spicuiesc din sumar:

Raport de activitate al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România pe anul 2020; Tiberiu Groza – Ce face posteritatea?; acad. Ioan Aurel Pop – Educaţia patriotică în familie şi şcoală, temei al iubirii universale; Vasile Ştefan Tutula – 200 de ani de la Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu; Florin Aleman – Tudor Vladimirescu (1780-1821); Eginald Schattner – Lecţie despre România de la un preot sas; Ioan Todea – 2 noiembrie 1784 – 28 februarie 1785 – 236 de ani de la Mişcarea revoluţionară din Transilvania condusă de Horea, Cloşca şi Crişan; Ioan Viorel Sicoe – Beciul lui Horea din Câmpeni; Alexandru Grigore Pisoschi – Vasile Alecsandri, Regele Poeziei Româneşti – 200 de ani de la naştere; Silviu Raţiu – 200 de ani de la naşterea lui Ioan Buteanu – Prefect al Legiunii Zarandului; Mioriţa Săteanu – Ziua Internaţională a Familiei; Vasile Lechinţan – Un memoriu din 1942 al Asociaţiei Refugiaţilor şi expulzaţilor din Transilvania de Nord; Nicolae Iuga – Povestea unei speranţe; Radu Vida – Martorul spectaculos al unei lumi tumultoase. Dor Transilvan, Cronică de cânt şi joc.

Poezia este şi ea bine reprezentată de către: Horia Bădescu, Mircea Dorin Istrate, Sandu Cătinean, Ioan Mărgineanu, Elena-Valeria Ciura, Iulian Patca, Rodica Fercana şi Gheorghe Moldovan.

La rubrica In memoriam sunt prezentate, apreciate şi regretate sincer două doamne ale culturii româneşti: Ileana Vulpescu şi Ligya Diaconescu.

Rubrica Recenzii are un număr de 10 materiale, unde sunt prezentate monografii, cărţi de proză şi poezie, portret de dascăl iar universitarul clujean Mircea Popa semnează materialul „Sub semnul lui Goga: Două debuturi literare” referindu-se la tinerii poeţi Petre Bucşa şi Teodor Boşca.

Un număr însemnat de pagini sunt prezente sub titulatura „Din activitatea Societăţii Cultural-Patriotice Avram Iancu, care arată prin  instantanee fotografice activitatea filialelor din: Cluj Napoca, Mănăstirea Tăuţi-Floreşti, Mărişel-Cluj, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Oradea, Baia Mare, etc

De asemenea sunt prezentate cărţi şi reviste primite sau donate Societăţii „Avram Iancu”. Pentru doritori, adresa redacţiei este: str. Năsăud, nr. 2, Cluj Napoca; adresă e-mail saicluj@yahoo.com, telefon 0755140194.

                                                                         Gelu Dragoş

 

Buciumi- statornicie, dragoste, respect

Aleasa bucurie  am trăit la început de vară cand, preşedintele  corului “Buciumenii Chioarului”  domnul Teodor Hăgan m-a indemnat să-mi amintesc şi să aştern  pe hărtie  momente traite la Buciumi în vremea şederii mele ca dascăl între anii 1965 şi 2009.

În desaga mea cu amintiri am adunat pe îndelete vreme de 44 de ani zile bune şi rele speranţe şi împliniri, bucurii şi nădejdi în Buciumul meu drag devenit Glodul meu drag… ţin minte că la plecarea mea de acasă împreună cu tata, învăţătorul Alexandru, mama Veronica mi-a spus : “ Dacă nu poţi fi bun pentru tine, fii bun pentru cei din jur. “ Vreme trece, vreme vine  … 

Prin anii 70’ printr-o infuziune culturală promovată la nivel judeţean după 1968 – anul desfiinţării raionului Şomcuta Mare – fiecare cadru didactic avea obligaţia de a presta muncă culturală extraşcolară: cor, teatru etc. . În acest context social s-au găsit oameni inimoşi,instruiţi, dornici de a reânvia tradiţia cântecului coral românesc în aceste ţinuturi de vechi frământări istorice. Aşa am ales corul eu şi soţia mea Dorina. La Şomcuta, primul meu dirijor a fost eminentul înv. Pop Gheorghe, căruia îi port o luminoasă amintire şi o caldă recunoştinţă. Pentru tot ce a făcut aici şi mai ales în satul Buciumi. Prin mintea şi sufletul D-sale un suflu coral viu răzbătea în Chioar. Mai apoi au pus umărul la această vrednică de lăudat treabă şi dascălii şcolii buciumene: Virginia şi Vasile Pogăciaş, Amelica şi Gavril Naghi, Măriuţa şi Grigore Mureşan, Mariana Lazar, Dumitru Lenghel şi eu. Umblam din casă în casă entuziaşti şi entuziasmaţi de ceva să fie. Istoria şi tradiţia corală trebuiau să-şi urmeze cursul firesc. Şi aşa s-au reântâlnit buciumenii seara la repetiţii în şcoala  din sat.

De mare folos a fost stabilirea ca preot paroh în sat a tânărului Lazar Vasile Marius, după decesul bunicului preot Alexandru Lazar. El a dat un impuls definitiv şi ireversibil activităţii corale buciumene. Cuvine-se să-i aducem laude şi prinosul recunoştinţei noastre marelui preot, om de omenie şi de cultură, bărbatului plecat prea de vreme la Domnul Ceresc. “ Eu n-am murit, schimbat-am doar sferele măiastre, / Acum trăiesc prin voi şi-n sufletele voastre. “ (L. Da Vinci ) .

Bagheta corului a fost preluată şi de înv. Vasile Bărbuş, apoi de prof. Iustin Podăreanu, dascăl şi dirijor de mare calitate,  apropiat şi devotat prieten cu părintele Marius, împricinaţi deopotrivă de perfecţionarea şi perfecţiunea muzicii corale – nestemată a neamului românesc.  

Am însoţit corul “ Buciumenii Chioarului” la Festivalul Obiceiurilor şi Datinilor de la Sighetul Marmaţiei, în 27 decembrie 1979, unde vocile cristalin-metalice ale buciumenelor au făcut senzaţie. Apoi pe scenele caselor de cultură din Baia Mare, Dej şi multe alte localităţi. Ca membru tenor al formaţiei, am participat la “ Zilelel oraşului Săcele” – judeţul Braşov, în 4-6 decembrie 2010, unde glasurile chiorenilor maramureşeni au adus laudă Celui de Sus, trăind o satisfacţie deplină. Elogiile auditoriului ne-au copleşit. Dirijoarea corului, profesoara Gabriela Ion, de o amplitudine vocală şi sentimentală sublime care de peste un deceniu dirijează corul, şi la liturghiile duminicale, a fost măiastră şi în Ţara Bârsei. Preşedintele corului – Teodor Hăgan şi regretatul profesor Vasile Albu, preşedintele Despărţământului ASTRA din Chioar, prin prestaţiile şi intervenţiile Dumnealor , au aureolat prezenţa delegaţiei maramureşenilor în Şapte Sate; şedere înlesnită de inimosul profesor Liviu Dârjan din Săcele, căruia îi mulţumim respecuos şi-i promitem neuitare.

Continuăm să cântăm. Să cântâm cât puterile ne vor ajuta. Am însă un mare of, acela că, tineretul nu vine să-i predăm ştafeta. Noi ne împuţinăm. Am vrea să înnodăm vechiul de nou, trecutul de prezent.

Acum, la 1 septembrie 2013, la împlinirea vârstei de 80 de ani a Corului din Buciumi, transmit felicitări tuturor celor care, - prin truda trupului şi-a minţii, având suflet românesc şimare crez în Atotputernicul, - îşi croiesc drumul spre frumos şi mai bine prin cântec coral.

Cuprind în căuşul mâinilor mele boabe de rouă sfântă a cântecelor corale buciumene; ca să-mi clătesc pleoapele înainte de Marea Trecere.

      Şomcuta Mare ,                                                         Profesor pensionar,

       3 iulie 2013                                                                  Cornel Cosmuţa 

Colindând la Castelul Huniazilor

   Respectandu-şi tradiţia de ambasador al colindelor chiorene în diverse zone ale ţării, Asociaţia Corală "Glasul Chioarului" din Şomcuta Mare, a fost prezentă pe data de 29 noiembrie, în transmisie directă la Postul naţional de televiziune HORA TV din Zalău. De Sfântul Nicolae, la Casa de Cultură "Aurel Buteanu" din Şomcuta Mare a avut loc tradiţionalul Concert de colinde "Datini şi obiceiuri de Crăciun din zona Chioar" unde, alături de formaţiunile corale din Buciumi, Finteuşu Mare şi Vălenii Şomcutei, valoroşii corişti şomcuteni şi-au arătat din nou măiestria.

La iniţiativa Episcopiei Devei şi Hunedoarei, formaţiunea corală condusă de maestrul prof. Iustin Podăreanu, însoţită de primarul oraşului, Florin Vasile Talpoş va participa la Festivalul Interjudeţean de muzică corală sacră "Cu noi este Dumnezeu" ediţia a XXIII-a, sâmbata, 15 decembrie, ora 15:00 în Catedrala Ortodoxa din Oraştie. Duminică, 16 decembrie începând cu ora 11,30 şomcutenii vor concerta în Catedrala Eroilor din Hunedoara, urmând ca, în aceeaşi zi, la ora 18,oo să participe la un concert caritabil în incinta Castelului Corvinilor, alături de formaţiunile Corala "Academica" din Câmpulung Moldovenesc, dirijor prof. Emil Forfotă) şi Asociaţia Corală "Doina" din Hunedoara (dirijor prof. Marin Dârvă).
Le dorim drum bun în aceasta misiune de suflet în Ajunul Sfiintelor Sărbători tuturor românilor creştini. Cu alte impresii vom reveni după întoarcerea mesagerilor şomcuteni în a da vestea cea mare, a Naşterii Pruncului Isus!

                                                                                     C.L.