Se afișează postările cu eticheta Vatican. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vatican. Afișați toate postările

luni, 4 noiembrie 2013

Episcopul român Anton Durcovici va fi beatificat în curând

Episcopul român Anton Durcovici (1888-1951), decedat în închisorile comuniste, va fi beatificat în curând, a anunţat Vaticanul, la două luni după ceremonia ridicării la cinstea altarelor a unui alt martir român Vladimir Ghika, transmite AFP.
Cunoscut opozant al regimului comunist, Anton Durcovici a fost arestat în iunie 1949. În 1951, el a fost transferat la închisoarea de la Sighet, unde au murit zeci de mii de români, printre care numeroşi clerici. Procesul său de beatificare a fost deschis în ianuarie 1997, sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea.
Vladimir Ghika (1873-1954), un alt episcop român, descendent al unui principe, mare intelectual decedat în închisorile comuniste, a fost beatificat la sfârşitul lunii august la Bucureşti. Încarcerat la Jilava, una din închisorile politice cele mai dure ale regimului comunist, el a murit în 1954, oferind până la capat o mărturie lucidă şi calmă a credinţei sale, scrie AFP.
De la alegerea sa, Papa Francisc confirmă dosarele de beatificare care au fost deschise sub predecesorii săi, fara nici o inflexiune specială. Agerpres


                                                                                                GDL

miercuri, 29 mai 2013

Limba română, cea mai veche?!

Fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: „nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!!!” (Video din 2012)
Secretele Vaticanului încep să iasă la lumină. Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost  președinte al Conferinței șefilor de universități irlandeze și fost membru al Biroului de conducere al Conferinței Rectorilor Universităților Europene (CRE), face o declarație șocantă:
„Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).” (această declarație șocantă o puteți vedea în înregistrarea de mai jos, începând cu minutul 52:21)
http://danielroxin.blogspot.ro/2013/03/fost-consilier-al-papei-ioan-paul-al-ii.html
Oare această declarație făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură și cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în țara noastră, din anul 1999, că România este „Grădina Maicii Domnului”? Ce știu cei de la Vatican iar noi nu știm? Ce documente secrete se ascund în buncărele Vaticanului? S-ar putea răsturna multe dintre lucrurile pe care le știm noi despre istoria umanității, dacă acestea ar fi făcute publice? Cu siguranță că da! Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spațiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe... Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înțeleasă au vorbit multe personalități în decursul timpului. Haideți să vedem ce ne spun și alții despre limba română și limba latină, despre pământurile Vechii Dacii...
- „Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.”
(W. Schiller, arheolog american)
- „Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă, cât pentru o limbă.”
(Antonio Bonfini)
 - „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.”
(D’Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)
 - „Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.”
(M.Costin: 1632-1691, De neamul Moldovenilor)
- „De aceea, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinești, adecă aceei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.”
(Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)
 - „Acești volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.”
(Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)
 - „DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE...”
(Constantin Cantacuzino, 1639-1716)
 - „Românii despre care am mai spus că sunt daci.”
(Bocignoli, 29.6.1524, la Ragusa)
 Iată doar câteva citate ce ar trebui să-i pună pe gânduri chiar și pe cei mai incompetenți istorici români sau să le dea un pic de fiori celor care ne falsifică istoria sau se fac complici la falsul istoric. Adevărul va ieși la lumină! Iar adevărul este că NU suntem urmașii Romei și că limba noastră este mai veche decât latina vorbită de invadatorii romani!

                                                                Izvoare Codrene


luni, 11 februarie 2013

Papa Benedict al XVI-lea îşi anunţă demisia începând cu 28 februarie 2013


Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat, azi - 11 februarie, demisia începând cu 28 februarie, într-un discurs rostit în latina într-un consistoriu al Vaticanului, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului. "Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)", a precizat purtatorul de cuvânt Federico Lombardi, într-un anunţ fără precedent în istoria Bisericii Catolice.
Papa Benedict al XVI-lea, 85 de ani, şi-a anunţat personal demisia, declarându-se pe deplin conştient de gravitatea gestului său. El a explicat că nu mai avea forţele necesare pentru a conduce Biserica, din cauza vârstei.
Scaunul Papal va rămâne vacant până la alegerea unui succesor, a precizat Vaticanul. Un oficial al Vaticanului a spus că se aşteaptă ca perioada dintre demisia lui Benedict al XVI-lea şi alegerea succesorului acestuia să fie cât mai scurtă cu putinţă.Mediafax

                                                                           Cristian LAURENŢIU