„De aceea, fraților,
alegeți dintre voi șapte bărbați
vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune,
pe care îi vom pune în slujba aceasta” (Fapte 6:3)
Când biserica primară a crescut și a trebuit să facă față
unor provocări de ordin administrativ, ea a fost călăuzită de Dumnezeu să
creeze pe lângă oficiul de prezbiter, un alt oficiu, nou, pe cel de diacon.
Sarcina diaconilor, conform relatării din Fapte 6, era în primul rând de a
reface lista cu văduvele care se calificau pentru a fi asistate social și apoi de a le distribui corect subvențiile. Așa
că fișa postului cerea, în mod normal,
ca ei să fie oameni integri (vorbiți de
bine), bine pregătiți (înțelepți),
dar și plini de Duhul Sfânt. După
cercetări serioase mulțimea ucenicilor
a considerat că șapte bărbați sunt potriviți
să lucreze în acest proiect social și
l-i s-a dat autoritate de către apostoli prin rugăciune și punerea mâinilor.
Acest episod din viața
Bisericii primare aduce multă lumină cu privire la criteriile pe care trebuie
să le îndeplinească cei care sunt implicați
în orice fel de proiecte sociale creștine,
criteriile rămânând valabile și
necesare și pentru timpul nostru. Din
păcate, nu de puține ori, când e vorba
de acțiuni sociale patronate de Biserică,
atât pe plan local cât și în misiune,
în zilelor noastre se trece cu multă ușurință peste un criteriu foarte important enunțat de apostoli cu privire la membrii
echipelor sociale: să fie plini de Duhul Sfânt! Oare de ce apostolii au cerut
atunci ca cei care slujesc la mese să fie plini de Duhul Sfânt și nu erau suficiente integritatea și profesionalismul lor?
Apostolii, așa cum
Pavel menționează, erau nici mai mult
nici mai puțin decât meșterii- zidari ai celui mai important
edificiu care se ridica pe pământ: Biserica sau Templul Dumnezeului Celui viu
(1 Cor 3:10-17)! Acest Templu era, mai presus de orice construcție omenească, un edificiu spiritual. Era și este Templul Duhului Sfânt! Este o
comunitate a Duhului Sfânt! Astfel, spiritualitatea trebuie să fie încorporată
în orice element component al acestei construcții.
Semnul ei marcant este plinătatea Duhului Sfânt! De aceea, aici nu se poate
face nimic fără Duhul! Cei ce predică trebuie să fie plini de Duhul (Fapte
4:31)! Cei ce dăruiesc trebuie să fie plini de Duhul, iar dacă nu sunt, este o
mare problemă (Fapte 5:3)! Cei ce slujesc la mese trebuie să fie plini de Duhul
(Fapte 6:3)! În această construcție
totul trebuie să fie atins, înnoit și
plin de Duhul Sfânt!
Noi cei de azi lucrăm la același
edificiu spiritual: Templul Duhului Sfânt! Construcția nu s-a finalizat încă. Astfel că nici criteriile stabilite
de apostoli – meșterii zidari înțelepți
– nu pot fi anulate. Și azi orice
element arhitectural al Bisericii trebuie sa fie marcat de Duhul! Nu e
suficient că păstorul sau predicatorul sunt teologi; ei trebuie să fie și plini de Duhul! Nu e suficient că liderul
de închinare a absolvit Conservatorul; el trebuie să fie și plin de Duhul! Nu e suficient că
directoarea orfelinatului creștin a
absolvit cu brio Facultatea de Asistența
Socială; ea trebuie să fie și plină de
Duhul! Noi nu zidim școli, orfelinate,
azile, universități. Noi zidim Templul!
Și cei ce zidesc trebuie să fie plini
de Duhul! Iar dacă nu zidim Templul, ce zidim de fapt?
Dintre lucrările Bisericii probabil misiunea este domeniul
în care se face cel mai mult rabat de la această cerință a umplerii cu Duhul pentru cei care se implică! Influența umanismului secular asupra misiunii, dorința de a obține
rezultate rapid, nevoia de resurse umane și
financiare, ne pot duce ușor la
abandonarea criteriilor spirituale. Din păcate, în proiectele sociale din lumea
a treia ca și în misiunea pe termen
scurt e binevenit aproape oricine dacă poate face ceva. Uneori nu se pune în
discuție nici măcar problema nașterii din nou a celor care pleacă pe câmpul
de misiune, darămite a umplerii cu Duhul! Trimitem pe câmpul de misiune tineri
neregenerați, care își doresc o aventură transculturală, dar care
nu au niciun impact spiritual asupra oamenilor nemântuiți de acolo. Potrivit Scripturii, cei care slujesc la mese
trebuie să fie plini de Duhul! Cu alte cuvinte cei care se duc să tencuiască,
să sape fântâni, să îngrijească de orfani sau să defrișeze pământul pentru agricultură, trebuie să fie umpluți de Duhul! Noi nu lucrăm în proiecte omenești, ci zidim un Templu spiritual, lucrăm
pentru o Împărăție veșnică. Poate această afirmație pare prea radicală, dar ea este biblică!
Același principiu îl găsim și în Vechiul Testament. Când Ezra s-a întors
la Ierusalim și a început procesul
rezidirii Templului, localnicii idolatri au dorit să îi ajute și ei pe evrei, să pună și ei umărul, să zidească împreună cu ei
(Ezra 4:2-4). Până la urmă ce mare problemă ar fi fost dacă ar fi lucrat și ei puțin
pe acolo la căratul pietrelor, la amestecarea mortarului?! Însă Ezra s-a opus
vehement deși avea mare nevoie de forță de muncă spunând: „Nu se cuvine să zidiți împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru…”
(Ezra 4:3). Cu alte cuvinte problema zidirii Casei Domnului este a noastră nu a
păgânilor! Tot așa este și cu Templul spiritual al lui Dumnezeu,
Biserica! Orice fel de lucrare trebuie făcută de oameni plini de Duhul! Cine
zidește trebuie să fie din poporul lui
Dumnezeu! În misiune noi nu dăm de mâncare orfanilor, nu facem școli, nu ajutăm refugiații, ci zidim Împărăția. Astfel, chiar și
cei care slujesc la mese trebuie să fie plini de Duhul!
Pastor Ghiţă Riţişan
