Se afișează postările cu eticheta stare de urgenta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stare de urgenta. Afișați toate postările

luni, 26 aprilie 2021

SĂ NE AMINTIM. STARE DE URGENȚĂ. APOCALIPSA OMENIRII...


 La ce mă gândesc? La Grădina Raiului! La asta... la asta mă gândesc! Nu știu cum rezistați Dumneavoastră, dar mie îmi vine să strig: ,,-Piei Satană!". Ce lume e asta? Ce mai urmează? Cum rezistă copiii? Cum reușesc bunicii? Și încă un milion de întrebări... la asta mă gândesc! Iadul este aici pe pământ! ,,Nu ieșiți, din casă!", ,,Faceți-vă declarație!",... nu ai scris un cuvânt bine, vine organul abilitat, și se umplu de glorie, amendându-te! ,,Bravo, organ care ești organ!". În Timișoara pe aeroport se poate pleca. La fel din Sibiu! Cum pot ei? De ce pot ei? De ce ei au voie, și eu nu! Vorbesc doar în numele meu, dar sunt sigur că sunt mulți care gândesc la fel ca mine. Am luat-o razna? Ce păcate plătim? Oare am voie să mă ,,întreb atâtea întrebări"? Ce e mai ,,romantic", este că eu întreb - și tot eu răspund! Să nu poți ieși din casă în plină primăvară! Nu, tu, agricultură! Nu, tu, iarbă verde! Nu, tu, întâlniri literare! Nu - nunți! Nu - ore! Nu - școală! Nu - licențe! Ce mai urmează? Pușcărie la domiciliu! ,,Arest la domiciliu!"... Ok! Treacă... ce e mai groaznic... nu - biserică! Asta m-a durut cel mai rău! Și prietenul meu personal, ,,feisbuc", curios din fire, mă întreabă, culmea: ,,La ce te gândești?". Fără cuvinte! Asta nu e lumea pe care mi-o doresc și în care vreau să trăiesc! Nu într-o așa lume vreau să îmi cresc copiii! Ziceți ce vreți, puteți avea păreri/opinii diferite! Chiar nu mă interesează! Rămân pe ,,linia mea!", întrebându-mă, contrazicându-mă, certându-mă - eu cu mine! Ca la Sighet! Ca la pușcărie! Ce vroia Ceaușescu a face, în ultimii ani din viață! Programe unice, un singur magazin, ziua toată lumea la muncă (inclusiv sâmbătă, mânca-ți-aș), noaptea toată lumea se odihnește. Nu - petreceri ca și acuma în democrație! Fără - ,,beutură și femei", prea miroase a destrăbălare... Cum am ajuns? Știți pildă biblică: ,,ieșiți morți din morminte să intrăm noi!", Doamne iartă! (aveți perfectă dreptate domnule profesor V. MANOLE)... dar, ce mai poate urma? Din rău în mai rău! Și spre dezastru... dragilor, NU AVEM ECONOMIE? Dar am avut? BINE CĂ LUCRĂM LA NEMȚI! Nu lucrăm, nu vom avea nici bani! Din ce-o să trăim? Ce-om face? Cum ne-om descurca? Gândiți-vă cu bătaie lungă! Nu e glumă! Suntem VAI DE NOI! Pe nimeni nu interesează cum trăim? Doar... DACĂ MAI TRĂIM? Pe vremuri era un slogan - ,,Să trăiți bine!". Din ce ,,mama lui pește", am putea trăi bine? Dați-mi un pont! Ce lume e asta! Aș vrea ca mâine să mă trezesc din acest coșmar, și să fie lumea care mi-o doresc - cu oameni harnici, fără ură, cu biserici deschise, cu oameni sinceri, fără fățărnicii, fără ură, fără minciuna, cu oameni corecți și cinstiți, cu pace și liniște în familie, între frați și surori, cu mult zâmbet, cu rugăciune, cu post, cu părinți respectați nu huiduiți și batjocoriți... Se poate, oare? Nu mai cred nici eu într-o astfel de lume! Prea L-am supărat pe Dumnezeu! Prea am batjocorit jertfa crucii! O fi, oare, vreun răspuns la toate astea? O fi, vorba lui tătuca, (Vasalie a lu' Lupuț, fie iertat, din Chiuzbaia, bunicu' dinspre mamă), ,,vremea de pe urmă?", ,,toate vor avea un sfârșit!"... Mulțumesc celor care ați citit până la capăt! Doamne ajută!


VASILE BELE (Chiuzbaia, 26 aprilie 2020)...

duminică, 26 iulie 2020

Raed Arafat a anunțat data la care România poate reintra în starea de urgență

Raed Arafat a anunțat o veste pe care unii dintre români sigur au luat-o în calcul, în special după ultimele vești. Secretarul de stat a susținut că putem intra din nou în carantină totală, deci în STARE DE URGENŢĂ.
Raed Arafat a venit apoi cu detalii despre lucrul de care se temeau unii dintre români – restaurarea stării de urgență. Pe cât de mult i-ar speria pe unii pe o parte, pe de alta ar fi un ajutor imens, pentru că radiografia cazurilor, deceselor și a vindecaților arată o situația îngrijorătoare. Secretarul de stat în MAI avertizează că lucrurile nu merg pe o parte descendentă, lucru care pune în pericol sănătatea oamenilor. Conform sursei citate, se ia în considerare reinstaurarea stării de urgemță de la 1 august.
„Criteriul enunțat exemplificativ pentru reintrarea în Stare de Urgență (10.000 de cazuri în 5 zile) ar fi îndeplinit între 1 și 3 august.(…) Dacă în fiecare zi apar 1.000 de cazuri, practic, arată că 5% dintre ei în următoarele zile va intra în Terapie Intensivă. 20 – 30 la sută vor avea nevoie de asistenţă serioasă medicală, aproape de Terapie Intensivă şi atunci este clar că este nevoie să luăm măsuri”, a explicat aseară la Antena 3 Raed Arafat.

„Am fost sunaţi că nu mai sunt locuri să interneze simptomatici”

De asemenea, acesta a mai anunțat că nu au mai existat locuri în spitalele COVID-19 din București pentru simptomatici încă de o seară în urmă.
„Am fost sunaţi că nu mai sunt locuri să interneze simptomatici, deci nu vorbim de altceva. Azi noapte, am fost sunat de domnul profesor Cercel, de domnul secretar de stat Moldovan, care a fost şi el sunat că nu sunt locuri şi am fost sunat de Serviciul de Ambulanţă, că nu sunt locuri, că Ambulanţele nu pot descărca pacienţii, că nu sunt locuri pentru Covid, că nu poţi să îi duci oriunde. Şi atunci, după o discuţie cu domnul ministru Tătaru, cu primul ministru, cu ministrul Bode, decizia a fost «Hai să găsim încă două spitale”
 Sursa: IMPACT

marți, 17 martie 2020

După prima zi de stare de urgență



Una dintre cele mai nostime întâmplări de când cu coronavirusul este decizia unei fabrici de a-și schimba producția din parfumuri în dezinfectanți. 
Cam același lucru se întâmplă la noi. Partidele au schimbat veninul cu mierea. Pericolul i-a convins pe politicienii din PSD, Pro România și ALDE să voteze guvernul PNL în timp ce parlamentarii liberali se găseau la izolare.
După o ezitare de cel puțin o săptămână, președintele Iohannis a decretat starea de urgență. Precedată de o lungă conferință de presă prin telefon, premierul Orban izolat la Vila Lac 1 a dat explicații destul de amestecate. Nu s-a prea înțeles ce măsuri se vor lua. Explicațiile sunt la modul general. Premierul a oferit mai degrabă sfaturi medicale decât măsuri concrete.
Principala grijă a guvernului este să facă apeluri către populație să nu se aprovizioneze  excesiv pentru că este exclusă o criză de alimente. Realitatea este că comercianții profită de ocazie și fac bani frumoși. Prețurile sunt în funcție de cerere. Guvernul, dată fiind starea de urgență, ar putea decide înghețarea prețurilor.
Ceea ce se așteaptă sunt măsuri concrete pentru protejarea economiei, a salariaților și firmelor. Pentru instituțiile de stat lucrurile par mai simple. Își reduc activitățile sau se închid fără afectarea veniturilor salariaților. Firmele care produc și alimentează bugetul de stat sunt cele mai afectate. Majoritatea țărilor au luat măsuri, în timp ce în România totul este în stadiul de promisiuni fără acoperire, deși starea de urgență presupune luarea unor măsuri punctuale.
Cu mai puține cazuri, Ungaria vede lucrurile în perspectivă. Viktor Orban vorbește despre măsuri pentru următoarele două-trei luni.
Importantă este poziția adoptată de Uniunea Europeană. La urma urmei suntem în aceeași situație. Pentru prima oară se discută despre o posibilă recesiune economică în acest an. Creșterea economică, în cel mai bun caz, va scădea cu cel puțin 2,5%. Premierul Ludovic Orban se gândește la o relaxare a deficitului. Prin urmare vom putea cheltui mai mult decât producem.
Se pune problema și a amânării alegerilor locale până după trecerea pandemiei. Practic se suspendă pre-campania electorală. Sau se va purta numai prin mass media.
Întrebarea este dacă în aceste condiții, pe perioada stării de urgență, se pot reforma instituțiile publice, pot fi restructurate din mers? Răspunsul nu poate fi decât pozitiv. Acum se văd lucrurile mai clar, acum iese în evidență rolul fiecărei instituții, al fiecărui angajat.
Va profita guvernul de starea de urgență și va rezolva lucrurile sau își va plânge de milă, se va lamenta că nu are destule fonduri?  Sarcina primului ministru și a ministrului de Interne, care a devenit numărul doi din guvern, nu se reduce la a recomanda oamenilor să se spele pe mâini cu apă și săpun, ci de a rezolva problemele mari.
Președintele a punctat ce este de făcut, dar nu îndeajuns de concret. Este treaba guvernului să prezinte un set de măsuri punctuale, dar și a autorităților locale.
La nivelul fiecărei localități primarul, dacă vrea să se implice, trebuie să devină un fel de ministru de interne. Până acum, deci în prima zi de la declararea stării de urgență, autoritățile locale încă nu s-au dumirit ce trebuie să facă, ce rol pot juca în limitarea extinderii pandemiei de coronavirus.
Pare aiurea să o spunem, dar trebuie acționat ca în comunism, adică după modelul Chinei care a reușit să limiteze ravagiile virusului necunoscut.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Satu Mare