Despre creația dramatică „Gib Mihăescu – La braț cu Andromeda” de Al. Florin Țene

Câteva cuvinte despre creația dramatică în trei acte „Gib Mihăescu – La braț cu Andromeda” de Al. Florin Țene, editura „Napoca Star” Cluj Napoca merită scris pentru frumusețea demersului autorului și întru memoria celui care a fost Gib Mihăescu.

Pentru cititori, un scurt rezumat al piesei de teatru merită prezentat: Acțiunea începe în orășelul Drăgășani, în casa familiei Mihăescu. Gib este copil și îl ascultă pe tatăl său, Nilă Mihăescu, povestind despre străbunicul Preda Stegaru, pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu. Din discuția cu tatăl său, Gib învață că adevăratul curaj înseamnă să mergi înainte chiar și atunci când îți este frică. Tot atunci apare dorința lui de a deveni scriitor. Tatăl îi explică faptul că scriitorul este omul care pune în cuvinte ceea ce ceilalți simt, dar nu știu să exprime. Ani mai târziu, Gib tânăr fiind discută cu prietenul său, Gheorghe „Gogu” Stoian. Gib este atras de stele și de Andromeda, iar Stoian observă că prietenul său pare incapabil să trăiască o singură viață. Gib se vede atât avocat, cât și scriitor, dar mai ales trăiește intens în propria imaginație. În viața lui Gib apare Luminița, pe care acesta o transformă în imaginar într-o „stea”, apoi în Andromeda. Pentru el, iubirea nu este doar o relație reală, ci devine un ideal. Izbucnirea războiului schimbă totul. Gib și Stoian sunt mobilizați. Deși Gib este avocat, iar Stoian student la Farmacie, războiul îi transformă în soldați. Cei doi își promit că se vor întoarce.

Din actul II numit „Dumnezeu moare când vorbesc armele” aflăm că în timpul recrutării, Gib este declarat inițial respins din cauza unei insuficiențe toracice. El suferă pentru că vrea să participe la război alături de ceilalți. Stoian pleacă, iar Gib rămâne singur cu sentimentul despărțirii. Gib refuză să rămână în urmă, se întoarce spre război și ajunge pe front, unde se reîntâlnește cu Stoian. În tranșee, cei doi discută despre moarte, frică și posibilitatea de a nu se mai întoarce. Gib îi cere prietenului să transmită celor din Drăgășani că a iubit orașul și că a vrut să scrie. Într-o scenă nocturnă, Gib scrie în tranșee. Pentru el, literatura devine o modalitate de a scoate războiul din suflet. El nu crede că literatura poate învinge războiul, dar consideră că poate salva ceea ce războiul încearcă să distrugă în sufletul omului. Andromeda capătă aici o semnificație profundă: pentru soldatul din tranșee este „o promisiune că există încă un cer”. Războiul se termină, iar Gib și Stoian se întorc spre casă. Stoian își va urma profesia de farmacist, iar Gib va continua să fie avocat, dar prietenul său înțelege că adevărata vocație a lui Gib este literatura.

În actul III numit „Scriitorul și umbra” aflăm că după război, Gib începe să scrie, în special noaptea. Soția sa, Elena, observă acest fapt iar Gib îi explică faptul că ziua trebuie să fie avocat, în timp ce noaptea este el însuși. Pentru el, scrisul devine o parte esențială a identității. Stoian îl vizitează și cei doi își continuă prietenia. Apoi apar Cezar Petrescu și alți scriitori. Gib își construiește treptat reputația literară. Discută despre opere precum „Vedenia”, „Pavilionul cu umbre” și „Rusoaica”.  Succesul literar îl face cunoscut iar George Călinescu, Gala Galaction, Vasile Voiculescu și N. Crevedia discută despre valoarea și succesul operei sale. Gib însă vede în celebritate și un pericol: omul poate ajunge să nu se mai audă pe sine atunci când ceilalți încep să vorbească prea mult despre el. Spre final, Gib se îmbolnăvește și ajunge într-o cameră de spital. Stoian îl vizitează. Gib îi cere să nu lase să se piardă ceea ce a fost: Drăgășaniul, Andromeda și literatura română. În ultima noapte, Luminița apare ca o prezență imaginară. Gib își amintește de casă, părinți, Elena, copii, Gogu și biblioteca plină de cărți, inclusiv ale lui. Înțelege că opera sa va rămâne.  În epilog, Stoian anunță moartea lui Gib, dar subliniază că scriitorul nu moare cu totul, deoarece rămâne în cuvintele sale. Andromeda apare pe fundal, devenind simbolul drumului lui Gib către eternitate.

Al. Florin Țene construiește personajul principal ca fiind un intelectual sensibil, marcat încă din copilărie de fascinația pentru istorie, lectură și visare. Dialogurile cu părinții evidențiază influența educației asupra formării sale morale și intelectuale. Tatăl îi definește scriitorul ca „un om care pune în cuvinte ceea ce ceilalți oameni simt, dar nu știu să spună”, iar acest moment devine punctul de plecare al vocației lui Gib.

Pe parcursul piesei apare conflictul piesei, acela dintre profesia de avocat și adevărata lui chemare, scrisul. Ziua este avocat, iar noaptea scriitor, mărturisind că numai în timpul nopții poate fi el însuși. Această opoziție simbolizează tensiunea dintre obligațiile sociale și libertatea creației artistice. Autorul Al. Florin Țene prezintă astfel un personaj aflat într-o permanentă căutare de sine, pentru care literatura nu este o simplă profesie, ci o formă de existență.

Un element central al piesei este simbolul Andromedei. Luminița, iubirea din tinerețe, care depășește statutul unui personaj obișnuit și devine o prezență spirituală, o stea călăuzitoare în imaginarul lui Gib Mihăescu. Protagonistul afirmă că Luminița este „o stea”, iar prietenul său Gogu observă că el transformă femeia într-o adevărată constelație. „Andromeda” dobândește o valoare simbolică multiplă. Ea reprezintă iubirea absolută, idealul inaccesibil și speranța care îl însoțește pe Gib în cele mai dificile momente ale vieții. În timpul războiului, „Andromeda” devine „o promisiune că există încă un cer”, sugerând că frumusețea și speranța pot supraviețui chiar și în mijlocul violenței. În finalul piesei, Luminița reapare într-o dimensiune aproape mistică, conducându-l pe scriitor spre împăcarea cu propriul destin și cu moartea. Astfel, Andromeda devine simbolul eternității și al continuității spiritului creator.

Dovedind un mare talent scriitoricesc, Al. Florin Țene prezintă războiul nu doar ca un conflict militar, ci și ca o experiență existențială. În tranșee, personajele discută despre frică, moarte și sensul vieții. Gib mărturisește că scrie pentru a împiedica războiul să îi invadeze sufletul: „Dacă nu scriu, războiul intră în mine.” Literatura apare astfel ca un mijloc de salvare interioară și de păstrare a umanității. Experiența frontului explică sensibilitatea psihologică a viitorului scriitor și justifică interesul său pentru conflictele sufletești ale personajelor din operele sale.

Relația dintre Gib Mihăescu și Gogu Stoian reprezintă unul dintre cele mai importante nuclee afective ale piesei. Gogu este prietenul fidel care îl însoțește în momentele decisive: în tinerețe, pe front și în ultimele clipe de viață. Promisiunea făcută înainte de război – aceea că se vor întoarce împreună – devine un simbol al solidarității și al speranței.

De remarcat faptul că Al. Florin Țene evidențiază modestia protagonistului Gib. El afirmă, printre altele, că adevăratul scriitor nu scrie pentru glorie, ci pentru că nu poate trăi fără a scrie. Această idee definește creația artistică drept o necesitate existențială și nu un moft.

În încheiere doresc să afirm că piesa de teatru „Gib Mihăescu – La braț cu Andromeda” este o creație literară în care reconstituirea biografică depășește simpla evocare documentară, dobândind valențe simbolice și filozofice. Prin articularea destinului individual cu marile teme ale existenței – iubirea, războiul, fragilitatea condiției umane și aspirația spre absolut - autorul Al. Florin Țene propune o perspectivă profundă asupra raportului dintre viață și creație. Andromeda devine astfel expresia unui ideal permanent, în timp ce literatura capătă funcția de spațiu al recuperării și al permanenței spirituale. Din această perspectivă, piesa poate fi considerată nu doar o reconstituire artistică a personalității lui Gib Mihăescu, ci și o meditație asupra memoriei culturale și a puterii artei de a transforma existența efemeră în durată spirituală. Felicitări!

Gelu Dragoș, UZPR