femeia de la carne
o întâlneam în supermarket,
vară să fie, toamnă să treacă,
cântărea carnea cu ceva din ea, parcă.
avea un zâmbet care storcea morocăneala
și o privire să-mi bată în cuie picioarele de podea
când plusam cu glume de pișicher,
era femeia de la raionul de carne,
era femeia inevitabilă care știa precis
câtă ceafă de porc să-mi felieze,
de ce am nevoie pentru chiftele,
îmi găsea și împacheta
cele mai bune fleici,
grijulia femeie de la carne.
pe nesimțite ne-am aprins unul pe altul,
iar într-o seară am dus-o la mine
și n-a mai plecat.
n-am mâncat în viața mea ce fripturi la tavă
îmi pregătește, îți frâng respirația.
”din ce fel de carne le faci, că nu-mi dau seama?”, am întrebat-o.
s-a fâțâit pe vârful degetelor
ca dansatoarele și n-a vrut să spună
femeia de la carne,
până am surprins-o tăindu-și bucăți
din sâni și șolduri și aruncându-le în tigaie.
nu i-am mărturisit că-i știu secretul,
mi-am amintit ce mi-a povestit bunicul -
femeii care-și hrănește bărbatul
îi crește cu inimă carnea înapoi
(Din volumul "Un bărbat la graniță")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu