joi, 27 august 2026

„Cei trei care au speriat Estul!”

 


A venit Mirabela, pleacă Nicușor! Faimoasa tripletă Zelenski-Dan-Sandu se reunește la Chișinău!

Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, o vizită în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Independenţei. El va fi primit de preşedintele Maia Sandu şi va participa la parada militară de la Chişinău. Totodată, Nicuşor Dan va avea şi o reuniune trilaterală cu Maia Sandu şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, informează News.ro.
Programul transmis de Administraţia Prezidenţială include, la ora 10.00, o vizită la şantierul Teatrului Republican Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Haşdeu" din municipiul Cahul, iar de la 10.30 o vizită la Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Haşdeu" din Cahul.
Nicuşor Dan va fi primit, la ora 14.35, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Palatul Prezidenţial din Chişinău, cei doi şefi de stat urmând să aibă convorbiri tête-à-tête şi oficiale.
Ulterior, Nicuşor Dan va participa, de la 16.45, alături de Maia Sandu, la parada militară organizată cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
De la ora 18.45, Nicuşor Dan va avea o reuniune trilaterală cu Maia Sandu şi cu preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, la Palatul Prezidenţial din Chişinău. Cei trei şefi de stat vor face declaraţii de presă comune, de la ora 19.25, la Palatul Prezidenţial din Chişinău.
Programul preşedintelui Nicuşor Dan mai include, de la 19.50, o cină oferită de Maia Sandu, la Reşedinţa de Stat „Nicolae Iorga" din Chişinău, iar de la 21.10, participarea, alături de Maia Sandu şi Volodîmîr Zelenski, la concertul festiv dedicat Zilei Independenţei Republicii Moldova, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Preşedintele Maia Sandu i-a invitat pe preşedintele României, Nicuşor Dan, şi pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la manifestările dedicate împlinirii a 35 de ani de independenţă a Republicii Moldova, care vor avea loc joi, 27 august, a confirmat marţi Preşedinţia de la Chişinău.
Şefa statului moldovean s-a întâlnit luni la Kiev cu partenera preşedintelui României, Mirabela Grădinaru, pe care a invitat-o, de asemenea, să vină în Republica Moldova, iar aceasta din urmă a confirmat o vizită pentru data de 1 septembrie.

C.L.

Un comentariu:

  1. No, prima-concubina a Romaniei nu se lasa la Carmen Iohannis cu excursiile pe banii romanilor?! Rusine sa va fie! Macar esti fata desteapta si nu mergi cu Mucusor, titirezul!

    RăspundețiȘtergere