Am iubit suprarealismul, am iubit dadaismul lui Tristan Tzara, am iubit ideea că poți să iei lumea, s-o bagi într-un blender și să vezi ce pula mea iese din ea, dar trebuie să recunosc că niciun regizor porno, oricât de dus cu capul ar fi fost, nu cred că s-ar fi gândit la scena asta: o divă ajunsă la senectute, în mijlocul stadionului, cu curul văzut prin transparența unui cearșaf, împărțind plăcinte cu brânză oamenilor, în timp ce în jurul ei sute de telefoane filmează ca la ultima apariție a Maicii Tereza, varianta vintage porn, să moară Ceaca!
Ăsta nu e concert, nu pleca pe fentă, mă, șampion, e dadaism cu OnlyFans, este Bunuel după trei sticle de borhot, este Tristan Tzara care intră pe Pornhub și spune „bă, băieți, am venit să trag o labă la o plăcintă, nu la cur!”.
Partea, să-i zicem frumoasă, e că nu mai știi unde se termină erotismul și unde începe gastronomia. Curul susținut de cearșaf e decor, cearșaful e costum, plăcinta cu brânză e recuzită, stadionul devine platou de film porno, iar publicul nu mai știe dacă trebuie să ceară o labă sau să mai ia o plăcintă.
Eu nu le spun merdenele. Să fie foarte clar, în Oltenia, dacă vii cu „merdenea”, te uiți la om și-l întrebi ce pula lui vrea de fapt. La noi e plăcintă cu brânză. Dadaismul poate să-și bage merdeneaua unde vrea el, noi avem nomenclatura noastră.
Fabulos, mă, nene. Unde flocii babei dive am ajuns Urmează, probabil, filmul porno filozofic definitiv: o divă la fleașca goală într-un muzeu, labiile ciupite de un homar de stâncă, unsă cu miere de Manuka pe cearangatângă sau savarină, în timp ce un profesor de estetică îi explică unui student la facultatea de arfutenghură că găozul este, în fond, o critică marxistă a capitalismului târziu.
Chiar, de scumpiri mai știți ceva? De centrala nucleară de la Cernavodă?
Narcis Drejan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu