Baruțu T. Arghezi,fiul lui Tudor Arghezi, frate cu Mitzura Arghezi si cu Eliar Lotar, fost un prozator, eseist și publicist român. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor a peste douăzeci de volume și numeroase studii literare și politice publicate în țară și străinătate. S-a născut 28 decembrie 1925,București, a decedat la 26 august, 2010,Arad.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor a peste douăzeci de volume și numeroase studii literare și politice publicate în țară și străinătate. Subiectul principal al scrierilor sale este satul, sătenii, arta și cultura autentic țărănească.
Cărți: "Note şi comentarii, Dincolo de zare,"Duhovniceasca",Psalmi", "Testament".etc
Om de aleasă cultură, prozator, eseist și publicist, Baruțu T. Arghezi s-a născut la București, devenind de tânăr, colaborator al unor prestigioase publicații literare și de atitudine.
În plină desfășurare a războiului (1943), vizita făcută la tatăl său, scriitorul Tudor Arghezi, deținut în Lagărul de internați politici de laTârgu -Jiu, l-a marcat profund, fapt descris în romanul său "Dincolo de zare".
În 1974, a fost nevoit, în interesul copilului lor bolnav, să părăsească țara, stabilindu-se în Elveția, împreună cu soția Doina, pentru un îndelungat tratament. Acolo, în spațiul cultural european, s-a făcut cunoscut în presa literară de limbă franceză, prin scrieri, conferințe și cursuri, promovând valorile spiritualității românești. Ele au cuprins pagini memorabile de istorie literară, deschizând universul luminos al iubirii și vieții în familie, ca parte integrantă a patrimoniului național.
Mărturisire...Baruțu Arghezi..
Fiecare dintre noi are o țintă! Ne îndreptăm cu toții spre un anumit punct, ne dorim să fim într-un anumit fel!
Pentru a străbate acest drum, avem nevoie de modele, suntem inspirați de una sau mai multe persoane – „țărușii vieții noastre”, cum spunea Baruțu Arghezi, fiul scriitorului Tudor Arghezi.
Baruțu a fost pasionat de educația fizică, dar și de arta cuvântului. Ne-a lăsat câteva scrieri cu amintiri din Mărțișor, casa copilăriei unde, sub îndrumarea părinților săi iubitori, s-a format ca scriitor și ca om.
Căutând un text care să ni-l înfățișeze așa cum era cu adevărat, am găsit aceste rânduri prin care îl descoperim pe Baruțu ca o oglindă a părinților lui, unde ei sunt chiar el și viceversa!
„M-a întrebat odată cineva, prin timpul vârstelor de alergare cu pegasul sufletului printre stele, cu cine aș voi să mă asemăn și cine mi-ar putea servi de model în viață!
Evident cu tata: de mic râvneam la tot ce făcea el, adică să stau pe un scaun și să mă joc de-a scrisul cu creionul sau cu penița, căci târziu aveam să aflu că scrisul nu e o joacă!
Voiam să mă fac scriitor și, se pare, cel puțin din dorința acelor ani, că țandăra n-ar fi sărit prea departe: iată-mă deci, cu condeiul între degete, umblând printre oglinzile vieții, încercând să prind câte o scânteiere în vârful lui, cu cerneală. S-ar zice în această postură, când scrisul nu e proză contabilă sau proces-verbal, că ar fi literatură. Cititorul n-are decât să aprecieze… Voiam să-i semăn lui tata și la joacă, știa să se joace de-a bușilea, de-a ursul prin pădure, făcea umbre chinezești cu mâinile pe câte un perete și știa să dea drumul sforii la zmeu, când vântul îl ridica peste acoperișul casei…Voiam să vorbesc, să gesticulez ca el, dar niciodată n-am căutat să-l imit, știind tot de la el, că imitația n-are valoare! Cât voi fi reușit să-i semăn, nu-mi pot da seama…
Voiam să-i semăn maică-mii: dârză, bună, iute la fire, răzbătătoare, de-o cinste sufletească demnă de legendă (…) cu neuitatele ei cuvinte: Dacă nu pui dragoste în tot ce faci, nu pot ieși lucruri bune!
Cred că am luat de la mama râvna și răbdarea, încrederea în om și siguranța în adevăr, ca și dăruirea sufletului în căutările vieții. Și poate și un strop de apă din fântâna generozității ei! (…) La chip nu-i semăn, dar în unda sufletului simt licărirea pornită din interioarele ei văpăi!”
(Fragment preluat din capitolul „Țărușii vieții mele”, volumul „Dincolo de zare” de Baruţu Arghezi..
După 1990, Doina și Baruțu T. Arghezi, continuând să publice importante volume de istorie literară, proză și poezie, și-au petrecut anii senectuții la Arad în ambientul academic al Universității de Vest Vasile Goldiș, unde în 2009, au pus bazele Centrului de Cercetări al Literaturii Argheziene.
În semn de prețuire a activității sale, Senatul Univerității de Vest Vasile Goldiș, i-a acordat în 2009, Premiul "Mihai Eminescu "pentru întreaga activitate literară și Titlul de "Doctor Honoris Cauza", odată cu publicarea volumului omagial: "Baruțu T. Arghezi, un spirit european".
" Prozator de o mare fineţe stilistică, în scrierea unor cărţi apreciate de critica literară, poet, în a cărei creaţie lirică descoperim frumuseţea tainică a unor idei percepute direct cu sufletul, ziarist cu o remarcabilă intuiţie a esenţialului din evenimentele comentate, cu deosebire a celor ce au influenţat destinul României şi memorialist înzestrat cu har de bun povestitor, Baruţu T. Arghezi a fost atent în rostirea cuvintelor păstrând acea atmosferă argheziană preţuită în literatura română", arată reprezentanţii universităţii arădene.
S-a sfârșit din viață pe 26 august, 2010, fiind înmormântat în cripta familiei din Cimitirul Pomenirea. O placă din marmură neagră face cunoscut că edificiul este Cavoul familiilor / Arghezi / Cristescu, alături de imaginea unei cărți deschise însemnate cu versurile:
"De când s-a întocmit Sfânta Scriptură / Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură / Și anii mor și veacurile pier / Aici sub tine, dedesubt, subt cer" .
Baruțu T. Arghezi "a fost atent in rostirea cuvintelor păstrând acea atmosfera argheziană prețuită in literatura romană ”.
Copilăria ne construiește ca oameni, ne îngroașă rădăcinile, ne modelează identitățile. Casa copilăriei rămâne sfântă, un fel de icoană a sufletului spre care fiecare se întoarce din când în când.
Baruțu Arghezi, fiul marelui scriitor, a pribegit mulți ani prin lume, dar, după cum aflăm din cărțile lui de amintiri și de poezii, mereu s-a întors cu dor, în casa copilăriei lui, Mărțișor (Muzeu memorial încă din 1974).
O povestire emoționantă de după anii ‘90, când Baruțu revenea împreună cu câțiva prieteni la Mărțișor, ne este relatată de Eugenia Oprescu, fost muzeograf al casei memoriale:
„Într-o zi de primăvară blândă la Mărțișor, în liniște și singurătate monahală, s-a auzit toaca de la poartă, semn că cineva voia să intre. Am văzut că era un grup de câțiva adulți. (…) M-am grăbit să deschid, dar am rămas înmărmurită – în cadrul porții – dar nu se putea! – era însuși Arghezi! Cu vocea aceea cam puțintică și ușor ezitantă pe care i-o cunoșteam din recitări, a spus: „Știți, sunt Baruțu, am venit după decenii la casa părintească… aș vrea s-o văd împreună cu prietenii mei. Se poate?” (…) Am făcut un gest sfios de invitație, dar cum să inviți pe cineva în casa copilăriei lui? Nu el era străinul, ci eu. După câteva momente de stânjeneală și de incertitudine de ambele părți, m-am retras treptat din rolul de ghid, intrând în rolul de vizitator uimit, alături de prietenii cu care venise. „Uite bastonul lui tătuțu! De câte ori aș fi vrut să-l ating în anii peregrinării! Uite biroul, clopoțelul, scaunul, patul, perna… Putem merge și în pod?”, a întrebat mai târziu cel care, ca noi toți oamenii, era și Fiul risipitor și nerisipitor totodată. De bună seamă!...
Am mers și în pod. Acolo, pe bârne, ne-a arătat niște însemnări făcute de el și de tâmplarul care construise acoperișul în forma unui fund de corabie… dacă va veni vreodată vreun potop, casa se va răsturna și va deveni o corabie… (…) Vizita a durat destul de mult. Cel mai mult a rămas în fața unei fotografii care o înfățișa pe mama Paraschiva alături de o căpriță – „Mama era o femeie extraordinară….când mulgea caprele, le cânta…” La plecare, cineva din grup i-a spus să-și scuture praful de pe haină. „Nu, nu! E praf din podul copilăriei mele!”
Tudor Arghezi obișnuia să spună: „Mărțișorul este patria literaturii mele!”, iar la Baruțu găsim poezia „Chemări” cu sub-titlul „Mărțișorul e și patria mea”…
Pioasă aducere aminte Oamenilor de cultură, Tudor Arghezi si fiul său Baruțu Arghezi!
Prof. Janeta Hulea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu