Am o plîngere serioasă împotriva unor agresiuni grosolane,
care ne injectează clipă de clipă picături otrăvite în ochi, în minte şi în
suflet. Cui mă plîng, nici eu nu ştiu, acum, cînd toate au luat-o razna, iar
mizeria ne este servită pe
post de mic dejun, prînz şi
cină. Site-ul care ne sare automat în ochi atunci cînd ne decuplăm de la
e-mail, este vorba despre „Yahoo România”, ne trage cîte o plamă dureroasă nouă, doamnelor, care mai
avem bunul simţ şi ruşinea la cote normale. Mi se face greaţă de anumite
titluri mizerabile, preluate de pe reviste de doi bani, cum ar fi: „Istoria vibratoarelor”, „Cinci metode
care te duc la orgasm”, „Cele mai bune poziţii pentru orgasm”, „De ce bărbaţii
mimează orgasmul” et caetera.
Astfel de articole produc silă, nu interes. Dansul la bară, sexualitatea la
vedere şi pornografia cu noua ei brutalitate, sînt o sumă dramatică de
exhibiţii, care nu-şi au locul într-o societate cu capul pe umeri. Generaţia
aceasta, hrănită cu de-a sila din propriile vicii şi slăbiciuni, din violenţă
şi ruină, trebuie să se trezească la realitate. Societatea la vedere ar trebui să fie
un loc de siguranţă publică şi moralitate, un loc-oglindă unde să fie
proiectate doar aspecte educative. Exhibările mîrlăneşti trebuie închise în
spaţii ermetice, nu afişate în apele internetului, accesibile şi minorilor.
Nici prea titrat, nici cu o profesie la bază
Dar, să revenim la ciobanii şi oile noastre. Că e de bine
sau e de rău numirea lui Eduard Hellvig la cîrma S.R.I. nu vom şti prea curînd.
Dacă Preşedintele României n-a consultat axa Washignton-Berlin, iar numirea lui
Hellvig ar fi parte din pachetul de datorii faţă de sponsori, atunci, se cheamă
că a înţărcat bălaia. Ar fi vorba de încă un buştean doborît sub pretextul
copacilor smulşi de inundaţiile şi viitura arestărilor din ultimul timp. În
contextul vasalităţii faţă de imperiile hiperactive ale Occidentului, era
firesc să-ţi consulţi stăpînii care ţi-au întins o mînă în competiţia
cîştigată. Nici prea titrat, nici cu o profesie la bază (a se vedea că un curs
de cîţiva ani, trei parcă, la o universitate, plus nişte cursuri politice de
vară, sînt cuiburi născătoare de politicieni cu capul în nori), din postura de
şomer de lux, Eduard Hellvig a făcut un salt acrobatic tocmai în fruntea
Serviciului Român de Informaţii, una dintre cele mai importante pîrghii în
administrarea statului. Dacă sistemul de învăţământ, metamorfozat cu intenţii
criminale, produce doar semianalfabeţi cu diplome de alfabeţi, de unde să scoatem
guvernanţi sau oficiali de calitate? La conducerea României s-a rotit perpetuu
acelaşi profil de politician care şi-a dat pantalonii jos la comandă sau şi-a
ridicat generos fusta, cu plecăciune şi smerenie, în faţa „valorilor” occidentale!
Dreptul de a aproba copierea articolelor prezentate AGERO aparţine
deţinătorilor de copy-right (autorul/autoarea) care trebuie contactaţi şi
informaţi în timp util. Orice preluare de texte din AGERO
(presă, televiziune, radio, net) fără aprobarea autorilor și precizarea sursei AGERO intră sub incidenţa legii dreptului de autor.Redifuzarea preluării prin alte medii
(presă, televiziune, radio, net) trebuie să indice pe mai departe autorul şi AGERO ca sursă originală. Director şi editor-şef, Lucian
Hetco.
După cîte vedem de ani şi ani de zile, a te remarca, azi,
în politică, înseamnă a frauda şi a-ţi face stagiul după gratii. În acest ritm
al inversării acute şi dureroase a valorilor românismului, nu peste mult timp,
copiii românilor se vor numi în mod obligatoriu, Klaus, Orban, Helga, Merkel,
Hellvig, Marko Attila, acesta din urmă fiind numele deputatului fugar, care se
ascunde în Ungaria după ce Camera Deputaţilor a dat aviz de arestare preventivă
din luna decembrie a anului trecut, iar M.A.E. s-a spălat pe mîini.
Se impune pentru români un salariu minim pe Uniunea Europeană, dacă tot
vorbesc despre drepturi şi obligaţii nediscriminatorii
Efectiv, pe Eduard Hellvig l-a căutat norocul pe acasă,
avînd în vedere că în 2009, absolvent ca bursier Sörös al unor cursuri speciale,
a solicitat acordarea de ajutor de şomaj din partea statului român, pentru că
nu şi-a putut găsi un loc de muncă. Păi, cred şi eu! Cum să-şi găsească loc de
muncă în baza unei şcoli politice? România are nevoie de medici, profesori,
ingineri, arhitecţi, muncitori, oameni de ştiinţă, nu de prăsirea şi înmulţirea
la infinit a unei clase politice degenerate. O analiză a declaraţiilor de avere
a celor 59 de foşti parlamentari care au solicitat ajutor de şomaj, printre
care şi Eduard Hellvig, arată că mulţi dintre ei fac parte din categoria
şomerilor de lux, cu conturi consistente în bănci şi acţiuni la diverse firme
aducătoare de venituri. Rogu-vă, gîndiţi-vă la un român muncitor, al cărui loc
de muncă a fost desfiinţat şi care va primi o îndemnizaţie de şomaj de 500 de
lei pe lună, timp e nouă luni. Din ce trăieşte bietul român, cînd numai
întreţinerea la bloc pe timp de iarnă se ridică la 400 de lei pentru un
apartament modest? Dar un ţăran cu o pensie de 400 de lei cum
supravieţuieşte? Europarlamentarii care reprezintă România la curţile de
neînduplecat ale Uniunii ar trebui să propună pentru români un salariu minim pe Uniune, dacă tot vorbesc
despre drepturi şi obligaţii nediscriminatorii. Guvernanţii noştri acceptă
condiţiile abuzive ale infamei dictaturi F.M.I., în faţa căruia dă raportul cu
slugărnicie şi umilinţă. Nu prea înţeleg cum devine „cestiunea”: sîntem
integraţi în Uniunea Europeană, dar F.M.I.-ul dictează? Cîţi stăpîni are
România? A cui colonie sîntem? Măcar să ştim şi noi. Muncitorii calificaţi şi necalificaţi
care lucrează în condiţii grele, uneori inumane, clasa mijlocie care lucrează
cîte 12 ore pe zi, intelectualii, medicii, profesorii ar trebui plătiţi cu mii
de euro pe lună.
Auzim cum se
cioplesc ţepele! Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit!
Un fapt m-a şocat în tot acest sfert de veac, şi anume,
obrăznicia mereu crescândă a clasei politice de a da găuri în partea de barcă a
poporului nostru, reuşind împărţirea lui în două şi scufundarea într-o mare
măsură. Mă întreb, cînd oare ne-a dat nouă mintea pe dinafară? Atunci cînd unii
au intrat în biserica „Adorarea lui
Băsescu” şi au stat prea mult în
genunchi, sau acum, cînd, cu coada între picioare, alţii sau tot aceiaşi se
ploconesc în faţa unor „sfinţi” străini, care nu se vor trezi niciodată din revelaţia
lăcomiei şi corupţiei? Auzim cum se
cioplesc ţepele şi vedem cum se pun în scenă piese de teatru, actori fiind
vechile lichele politice. Brambureala cu arestările preventive şi eliberările
de după, nu e o întîmplare simplă. S-a dorit un nou episod gen „ziariştii răpiţi în Irak”, în care Băsescu şi serviciile secrete trebuiau să apară
ca salvatori, iar opinia publică să aibă mintea ocupată. Regia aceasta nu va
mai funcţiona prea mult timp. Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit! Dacă aş
fi prim ministru aş reduce la jumătate numărul servitorilor din servicii.
România nu-şi poate permite luxul unei concurenţe cu C.I.A. sau F.S.B., privind
numărul de angajaţi, aceştia consumînd bani serioşi de la buget, în timp
ce sănătatea şi educaţia
trăiesc de pe o zi pe alta. De ce ar avea nevoie România de atîţia servitori
servili, care să spună mereu „yes” (dar fără să iasă din sistem!), în schimbul unor salarii
consistente, cînd soarta României este tranşată în spatele uşilor închise de nedreptele
şi întortocheatele politici Washington-Bruxell & Co?
Maria Diana Popescu, Agero
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu