sâmbătă, 14 aprilie 2018

Noul cod al bunelor maniere pentru dascăli



1. Punctualitatea
Profesorul nu va ajunge la şcoală înainte de a se suna.
 Astfel, elevii vor avea timp de o ţigară sau un snaps, până să înceapă orele.

2. Vestimentaţia
Profesorul va fi adeptul proverbului "Nu haina-l face pe om". Ca urmare,  trebuie să se îmbrace cât mai jerpelit. Elevii săraci nu se vor simţi   stânjeniţi, iar beizadelele nu se vor simţi eclipsate.
  În plus, purtând  blugi ponosiţi, profesorul va fi considerat cool.

3. Accesoriile şi machiajul 
Va evita folosirea bijuteriilor clasice, acestea fiind înlocuite cu piercinguri în buze, în nas sau în bărbie. Nu şi în buric; acolo au voie  doar elevele. Un accesoriu indicat este cureaua, pe care  profesorul o va strânge tot mai mult, proporţional cu micşorarea salariului.  
 Profesoarele nu se vor machia mai strident decât elevele.
  
4. Salutul. Forme de salut
Ştiind cât de important este exemplul personal, profesorul va fi primul   care va saluta atunci când se va întâlni cu un elev. Un profesor de gaşcă nu le va pretinde elevilor să salute cu demodatul "Bună ziua!".  
 Această formulă va fi înlocuită cu altele mai potrivite, ca de pildă: 
 "Ceau, boss!", "Sal'tare!" sau "Bye, bye!".

 5. Tact în conversaţie
 Un bun profesor va şti când să vorbească, dar mai ales când să tacă. Nu va întrerupe niciodată conversaţia dintre elevi, în timpul orei. Se va  adresa, întotdeauna, cu tact, găsind cele mai potrivite formule, cum ar fi:
 "Îmi pare foarte rău că ţi-am dat temă de casă. E mai bine că n-ai făcut-o, am avut toată noaptea mustrări de conştiinţă, gândindu-mă că ţi-am răpit timpul preţios!".

 6. Atitudinea în timpul orelor 
Se va face că nu-i observă pe elevi când îşi trimit SMS-uri sau când vorbesc la telefon. Un profesor adevărat se va gândi că aceste activităţi pot fi mai importante decât lecţiile lui plictisitoare. 
 Profesorul nu-şi va umili elevii, cerându-le să răspundă sau să scrie la tablă. În timpul testelor, îşi va face de lucru, astfel încât elevii să poată copia liniştiţi

 7. Aderarea la noile tendinţe
Profesorul secolului XXI va avea pagină de Facebook, va aprecia fotografiile elevilor, făcute în cluburi noaptea. Pe internet, nu va folosi niciodată scrierea corectă, ci va adera la tendinţele actuale ale gramaticii şi ortografiei. Va şti că elevii îl vor aprecia dacă în loc de
 "Să ştii că-ţi stă bine beat!" va scrie "sa shti k eshti beton asha critza".
 Dacă va scrie corect va risca să nu fie înţeles de elevi. 

8. Relaţia cu părinţii

 Profesorul va recunoaşte în faţa părinţilor că rezultatele slabe ale elevilor sunt cauzate de nepriceperea sa, în niciun caz de moştenirea genetică a acestora. Va ţine cont de sfaturile părinţilor în ceea ce priveşte desfăşurarea orelor şi metodele didactice, chiar dacă unii dintre părinţii de azi sunt elevii repetenţide ieri. Se ştie că, la  predare, ca şi la fotbal, se pricepe oricine!

(primit de la prof. Vasile Leschian)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu