trigi pe voci că ești un democrat autentic, dar între decibeli și faptele cotidiene e un hău ca al unei hiper-inflații. Dacă nu-ți convine guvernul adversarilor, ai la îndemână moțiunile ce cenzură și organizarea mitingurilor de protest, după cum stă scris în Constituție și e transmis în obiceiurile parlamentarismului, ăla care se respectă, cu etichetă, rațional. După cum ți-e pasul, nu vorba, când ești pentru eliminarea adversarilor prin orice mijloace, te pui singur în cloaca amatorilor de acțiuni totalitariste, n-ai moleculă de liberalism în tine. Că e Lenin sau Stalin, că e Hitler sau Mussolini, ești pe acolo.
Depunerea unei plângeri penale împotriva premierului, pe motivații halucinante- cum e trădarea, cu scopul de-a schimba configurația politică, de a demite un guvern, e o atitudine de impotent, care-și caută un penis artificial, al lui fiind inutilizabil, de tragi-comedie. Când procurorii sunt chemați să atașeze un penis politicienilor nevolnici, și chiar intră în joc, democrația e în altă parte, cu siguranță.
Cu ură și un dildo ești imbatabil să cucerești disprețul, nu opțiunea cetățenilor.
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu