ROMÂNIA
MINISTERUL
AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI - JUDEŢUL
MARAMUREŞ
Comunicat de presă
7 mai 2018
Persoană de contact: Dan
Bucă,
purtător de cuvânt
Tel.: 0755-112726
Campanie
prevenire violență în școli din Coltău și Remetea Chioarului
Instituţia Prefectului
Judeţul Maramureş în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului Maramureş au derulat o campanie de informare şi
sensibilizare în vederea prevenirii abuzului şi a oricărei forme de violenţă
asupra copilului în cadrul comunităţilor de romi din Remetea Chioarului și
Coltău. judeţul Maramureş.
”S-au desfășurat întâlniri cu
grupuri țintă (elevi, cadre didactice şi părinţi), cărora li s-au prezentat cu
privire la drepturile copilului, dar și măsuri preventive care au avut drept
scop conștientizarea despre formele de violență și abuz, respectiv efectele
acestora în dezvoltarea tinerilor”, a spus prefectul Vasile Moldovan.
La întâlniri au participat inspectorul
pe problemele romilor din cadrul Inspectoratului Şcolar Maramureş, Edith Lapsanszki
inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul
Maramureş, Cristina Moldovan, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, Anamaria Turdean şi Nicolae Boitor,
primari directorl de unităţii şcolare și
cadre didactice. De asemenea, elevii au fost informaţi cu privire la
facilitarea accesului la educaţie prin existenţa locurilor special alocate
romilor în învăţământul liceal şi universitar.
Pentru anul şcolar
2017-2018, în cele două şcoli din cadrul comunităţii de romi din Coltău sunt
334 de elevi romi, din care 85 sunt preşcolari, 167 aparţin claselor primare,
iar 82 claselor gimnaziale, din care 12 elevi termină clasa a-VIII-a. La
dezbaterile purtate cu părinţii şi elevii din clasele terminale s-a
concluzionat faptul că trei elevi dintre doresc să se înscrie la Colegiul
Tehnic ”Aurel Vlaicu” Baia Mare, clasa cu profil sportiv (fotbal), iar ceilalți
la Colegiul Tehnic ”Transilvania” Baia Mare. Pentru elevii care se vor înscrie
la profil sportive în cadrul Colegiului Tehnic ”Aurel Vlaicu” Baia Mare,
directorul unităţii şcolare va dispune sprijinirea elevilor cu ore suplimentare
de sport, având în vedere că proba sportivă este eliminatorie.
În localitatea Remetea
Chioarului sunt 128 de elevi romi din care 28 sunt preșcolari, 64 învățământ
primar și 36 clase gimnaziale, din care cinci elevi finalizează clasa a-VIII-a.
Dintre aceștia, trei elevi și-au exprimat opțiunea de a se înscrie pe locurile
alocate romilor la Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny” Baia Mare.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu