sâmbătă, 26 ianuarie 2019

[Europe Direct Maramures] Ultimul Apel URBACT pentru Reţele de Planificare

Programul „URBACT III 2014-2020”


Apel de proiecte pentru crearea a maximum 23 de „Rețele de planificare a acțiunii”
Obiectivele Programului:
Programul URBACT III face parte din Obiectivul „Cooperare Teritorială Europeană” al FEDR (Fondul European pentru Dezvoltare Regională), misiunea URBACT fiind de a permite orașelor să colaboreze și să dezvolte soluții integrate la provocările urbane comune, prin crearea de rețele, învățare din experiențele celuilalt. Învățarea lecțiilor existente și identificarea bunelor practici pentru îmbunătățirea politicilor urbane.
Beneficiari eligibili: administraţii publice locale urbane, zone metropolitane, agenții de dezvoltare, etc. Diferite părți interesate, precum consiliile județene sau administrațiile naționale/regionale, respectiv universități și centre de cercetare, pot fi implicate în proiectarea și implementarea proiectului, dacă acțiunile vizează interesul orașelor.
Obiectivele specifice:
- îmbunătățirea capacităților orașelor de a gestiona politicile și practicile urbane durabile într-un mod integrat și participativ;
- îmbunătățirea planificării durabile strategice urbane și a planurilor de acțiune în orașe;
- îmbunătățirea implementării strategiilor urbane durabile și a planurilor de acțiune în orașe;
- creșterea accesului la cunoștințele tematice URBACT și împărtășirea know-how-ului cu privire la dezvoltarea urbană durabilă pentru practicanții și factorii de decizie de la toate nivelurile (UE, național, regional și local).
Există 3 tipuri diferite de rețele (pentru mai multe detalii, consultați manualul de instrucțiuni al programului accesibil la următorul link - http://bit.ly/ManualUrbact3):
·         Rețele de planificare a acțiunilor,
·         Rețele de implementare,
·         Rețele de transfer.
Accentul acestei cereri speciale este pus pe “Rețelele de planificare a acțiunii”.
Obiectivul principal al rețelelor de planificare a acțiunii este de a îmbunătăți capacitatea orașelor de a gestiona politicile urbane durabile și, mai precis, de a îmbunătăți capacitatea orașelor europene de a elabora planuri integrate de acțiune urbană. Rețele de acest gen reunesc până la 10 parteneri din diferite țări europene pentru a împărtăși experiența și pentru a învăța unul de celălalt. Partenerii vor elabora un Plan Integrat de Acțiune și vor avea posibilitatea de a testa câteva soluții la scară mică în orașele lor. Această activitate se realizează în colaborare cu părți interesate de la nivel local și prin cooperarea în parteneriate locale și transnaționale.
Termen limită de depunere propuneri de proiecte: Faza I – 17 aprilie 2019, ora 16:00 (ora României); faza II – 2 martie 2020.

Nu există o limită a dimensiunii populației pentru orașele care doresc să participe la activitățile URBACT. Orașele fără experiență anterioară URBACT sunt invitate în mod special să aplice.
Detaliile complete privind subiectele abordate în cadrul fiecărei rețele existente pot fi găsite pe site-ul URBACT http://urbact.eu/all-networks
Surse de informare și documente:
Textului actualei cereri: http://bit.ly/ApelUrbactIan19
Punctul Național URBACT în România http://urbact.eu/urbact-in-romania prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu