Sensul vieţii

Alegătorii își pun întrebarea dacă trebuie să-i sancționeze la vot pe candidații care optează pentru un alt mod de viață decît al majorității tradiționale. Dacă ne orientăm după lumea occidentală, n-ar trebui să-i discriminăm pe politicieni pe motive ce țin de preferințele personale. Cel care divor­țează, cel cu partener de viață sau ateul nu încalcă nici o lege!

Felul cum se poartă oamenii de stat în mediul privat este totuși important, alegătorii tind spre cei cu care se aseamănă, însă vestul capitalist-liberal a trecut peste aceste separări, sînt aleși primari divorțați, gay, musulmani, arabi… Societatea occidentală a depășit tradiția și lasă opțiunile pe seama fiecărui cetățean.

Guvernul are scopul prioritar să asigure un nivel de trai decent, deci nu încurajează un anumit cult, o anumită artă sau un anumit sport, ci pe toate deopotrivă. Și religia intră la „petrecerea timpului liber”. Sociologul Karl Marx credea că religia va dispărea, dar iată c-a greșit. Cel puțin la noi, se construiesc catedrale, biserici, mănăstiri, capele, căci românul simte nevoia să fie consolat de preot cînd are probleme existențiale: naștere, căsătorie, boală, moarte.

Statul democrat se distanțează de biserică și scoate religia din preocupările sale de bază, lasă consolarea în seama altor instituții de interes public. Scapă astfel de dilema la care nu poate să răspundă: Care este sensul vieții?, ceea ce îngustează îngrijorător orizontul răspunderii sale politice, statul preferînd să aibă de-a face cu cetățeni fără probleme spirituale.

Scena publică este ocupată în rîndul întîi de politicieni, apar în jurnale mereu pe prima pagină. În atenția publicului urmează artiștii și sportivii, iar preoții vin abia în paginile din urmă, cu toate că reușesc să răspundă convingător la întrebările existențiale ale credincioșilor. Acest avantaj menține religia și biserica în societate, deși nu chiar în centru. Dumnezeu are loc doar în rîndul trei.

Literatura și celelalte arte joacă un rol asemănător cu al religiei, dar între aceste căi de a ajunge la suflet există concurență să capteze publicul receptor. Mesajul biblic se află adesea în contradicție cu sensul reieșit din cărțile de poezie și proză – Don Quijote distruge cu lancea aripile morii de vînt, „confundîndu-le” cu un vrăjitor uriaș. Întîmplarea literară poate convinge la fel ca pilda lui Isus cu mersul pe apă, dar biserica are avantajul că este instituționalizată și are dialog personalizat cu membrii săi.

Din cărți, învățăm să fim oameni, primim lecții de viață spuse literar, ima­ginativ, mitic. Cea mai bună consolare este să constatăm că și alții înfruntă situații limită – în acest fel, ne formăm eul și stăpînirea de sine. Ieșind din singurătatea ființei, comparîndu-ne cu cei din jur, ne cunoaș­tem pe noi înșine. Cărțile pot și manipula, pe unii îi pot chiar îndoctrina. Lectura ne face să analizăm sensurile vieții și să ne inspirăm în crearea propriului destin. În literatură, film, teatru, operă, întîlnești situații incorecte, dar asta nu înseamnă că alegem să fim incorecți, ci căutăm, înțelegem și ne modelăm existența pe măsură ce distingem calea personală de urmat.

Toți oamenii sînt vrednici de respect, deci și opiniile lor trebuie respectate. Nu stă în picioare nici un argument dacă îi obligăm pe semeni să facă ce nu doresc. Din această libertate rezultă însă și excesele în care cad și nu sînt puține. Societatea actuală este orientată global să emită legi ce transformă lumea într-o cușcă și îi dezamăgește pe cetățenii raționali prin legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, legalizarea consumului de droguri, legalizarea aditivilor alimentari…

Bunăstarea și libertatea nu pot reduce suferința ființei și să ne apropie de înțelegerea sensului vieții, așa că așteptăm de la politicieni să conștientizeze că omul nu-i doar o ființă politică, ci și una culturală.

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului