miercuri, 3 aprilie 2019

A doua etapă de înscriere în învăţământul primar, până în 8 aprilie!



A doua etapă rezervată completării, depunerii şi validării cererilor – tip de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 a început  marţi, 2 aprilie, şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, în prima etapă, au fost admise 3.105 cereri, iar numărul locurilor disponibile în clasele pregătitoare pentru cea de a doua etapă este de 899. Înscrierea se face pe locurile disponibile, prin completarea, depunerea şi validarea unor noi cereri. Acestea pot fi completate, online sau la secretariatul unităţii de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, până în data de 8 aprilie, inclusiv.
Cererile – tip completate online trebuie validate ulterior, în unitatea de învăţământ aleasă pentru înscriere, în prezenţa părintelui şi (cel puţin) a unui membru al comisiei, între orele 8-18,oo zilnic, de luni până vineri.
Listele finale cu elevii înmatriculaţi în clasa pregătitoare vor fi afişate în data de 11 aprilie 2019.


                                                                                                C.L..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu