miercuri, 3 aprilie 2019

Comunicat de presă nr. 23


3 aprilie 2019
                                                                                          Purtător de cuvânt: Dan Bucă,
                                                                                            Tel.: 0755-112726


Măsuri de punere în siguranță a fostelor clădiri miniere din zona Nistru
       Precipitațiile abundente de zăpadă căzute în sezonul de iarnă,  fenomenul de îngheț-dezgheț, respectiv precipitațiile sub formă de ploaie au afectat clădirile degradate ale fostei mine din localitatea Nistru, zona ”11 iunie”, respectiv a sălii de festivități.
       Situația imobilelor degradate a fost discutată în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar prefectul de Maramureș a decis deplasarea, la fața locului, împreună cu inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești”, colonel Pavel Baltaru, directorul adjunct al CN Remin SA, Ioan Nechita și primarul Anton Ardelean.
       ”Clădirea se află în stare avansată de degradare și constituie un pericol iminent pentru integritatea fizică a cetățenilor din zonă, dar mai ales pentru copii. Acoperișul fostei cantine se prăbușește. Pentru a preveni producerea unor situații de urgență, respectiv pierderea de vieți omenești a fost întocmit un proces verbal de constatare prin care au fost dispuse măsuri de siguranță ce includ avertizare populației cu privire la pericolul existent în zonă, amplasarea de indicatoare ”Atenție pericol de prăbușire”, discutarea situației patrimoniului companiei Remin la nivelul conducerii AVAS, respectiv lucrările care trebuie efectuate fie pentru consolidarea imobilului, fie pentru demolarea structurii degradate”, a spus președintele CJSU Vasile Moldovan.
          Vom organiza o întâlnire cu lichidatorii judiciari ai companiei și vom sesiza Ministerul Economiei pentru a ne sprijini în efectuarea demersurilor care se impun pentru executarea lucrărilor necesare și punerea în siguranță a clădirilor care se află în proprietatea CN Remin SA, în scopul de a evita producerea unor accidente pe care nu le dorește nimeni, a mai adăugat prefectul de Maramureș. De asemenea, mai sunt și alte clădiri/imobile la nivelul județului nostru care se află în stare de degradare și distrugere, care vor fi inventariate de către comisii de specialitate, stabilite prin ordin de prefect.
     

                                  CJSU Maramureș



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu