miercuri, 3 aprilie 2019

Mai vorbeşte cineva despre Reformă?

Ieri s-au marcat 15 ani de la intrarea României în NATO. Să ne reamintim perioada când România avea două obiective de ţară: NATO şi UE. După revoluţiile din 1989, cuvântul de ordine în toată Europa Centrală şi de Est era Reforma. Fostele ţări din blocul comunist doreau să se reformeze. Constituite în „grupul de la Vişegrad”, Polonia, Cehia şi Ungaria au luat-o înainte. România avea alte probleme de rezolvat. Ion Iliescu devenise salvatorul vechilor structuri.
Trecerea de la ceauşism la democraţie trebuia să se facă lent, fără răzbunări, fără resentimente. Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara prin care se cerea trecerea „în adormire” a foştilor nomenclaturişti, a foştilor securişti, nu a avut nicio şansă să fie pus în practică. Astfel, puşi formal pe liber, cei vizaţi au avut posibilitatea să devină primii capitalişti. Bani aveau, relaţii aveau, dorinţă de a face afaceri aveau.
Primii şapte ani, 1990 -1996, au fost anii vacilor slabe. România şi-a pierdut dinamismul, nu s-a reformat în ritmul în care au făcut-o restul ţărilor. Primul regim democratic, sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, nu a avut vigoare şi a sucombat după ce a lăsat impresia că a făcut reforme structurale.
Primele reforme probabil ar trebui să le plasăm în timpul guvernului Năstase. Atunci s-au finalizat capitolele pentru aderarea la NATO şi intrarea în UE. Cum ar veni, i-a fost dat să încheie negocierile pentru intrarea în structurile euroatlantice exact partidului despre care se spune acum că vrea să ne scoată din UE şi să ne ducă spre Rusia. PSD-ul condus de Dragnea nu este capabil să contracareze aceste acuzaţii decât prin slogane destul de naive.
Fără îndoială, Traian Băsescu se consideră un reformator. Dar numai al unui singur domeniu: al Justiţiei. Cum îi reproşa un lider al PD, Sorin Frunzăverde, a condus România cu ajutorul procurorilor. În numele statului de drept, ca altădată cruciaţii în numele Domnului, a început lupta împotriva corupţiei cu o vigoare fără precedent.
Nu ştim însă cum se face că după atâtea rezultate pentru care România a fost felicitată de întreg mapamondul exact corupţia a devenit obsesia naţională. Cine zice primul despre celălalt că este corupt are deja un ascendent asupra lui.
Din cauza unei adevărate harababuri în care unii vorbesc despre corupţie, iar alţii despre abuzuri, adevăraţii corupţi se fofilează, se strecoară unii în rândurile celor care acuză corupţia, alţii în rândurile celor care acuză abuzurile din justiţie.
Această luptă a contrariilor, anihilându-se reciproc, usucă totul în jur.
De exemplu preşedintele a lansat un proiect pe Educaţie despre care nu vorbeşte nici măcar el însuşi. Nici nu-i trece prin cap să pună o întrebare la referendum pe tema Educaţiei. Pentru că asta nu aduce voturi.
În contextul euroalegerilor dezbaterile nu sunt dictate de temele europene, ci tot de cele interne. Dar ce ştiu românii despre UE? Parlamentul European a emis până acum peste 70.000 de regulamente, directive, recomandări şi alte acte legislative. Birocraţia înfloreşte şi se dezvoltă, dar consumă şi fonduri uriaşe. Este unul din motivele pentru care englezii au votat BREXIT-ul.
Birocraţia românească nu este mai puţin productivă. PSD a făcut un pas înainte revenindu-i meritul de a fi dat naştere unei adevărate „aristocraţii bugetare”. Salarii mari, muncă puţină. Dacă PSD ar trebui să părăsească guvernarea motivul principal ar trebui să fie proasta administrare a ţării.
Pentru că în realitate toate partidele, de la USR-PLUS, la PNL, PSD şi ALDE, vor să-şi subordoneze Justiţia cu aceeaşi ardoare. PMP nu mai vrea pentru că Traian Băsescu a avut-o la picioare şi totuşi apropiaţii lui au ajuns din vânători vânaţi.
Dar Reforma, adevărata Reformă, cu majuscule, unde este?!

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu