marți, 2 aprilie 2019

Rareș Bogdan în primul rînd



După cum știm, nici o dictatură nu este perfectă! Cum nu a fost, bunăoară, nici dictatura comunistă, ceaușistă. Pentru mulți, totuși, discuția pare să fi fost legată de calitatea salamului, unde dictatura ceaușistă a eșuat lamentabil. Unii, mîncau celebrul salam cu soia, alții, nomenclaturiștii, încercau să se îndestuleze cu salamul de Sibiu. Dar cît salam de Sibiu puteai să mănînci?


La un moment dat chiar te apuca revolta! Pare să fie și cazul lui Rareș Bogdan, fiul lui Ioan Bogdan, directorul Combinatului de produse sodice de la Ocna Mureș. Director de combinat ajungeai pe vremea comuniștilor doar dacă aveai dosarul ”beton”, carnet de partid (comunist), dacă erai un tovarăș de nădejde, dacă luptai pentru propășirea socialismului și comunismului, dacă nu aveai rude în străinătate etc. Și, după revoluție, sarcina grea a falimentării industriei și a ”privatizării”. Așadar, pe locul vechiului combinat, astăzi avem Parcul Industrial Ocna Mureș și, ați ghicit, director este tovarășul Ioan Bogdan de odinioară, domnul Bogdan de astăzi. Nu a fost vreun dizident, cum nici fiul lui nu a luptat împotriva comunismului pe vremea comunismului. O face, plin de fariseism, trei decenii mai tîrziu. Cît curaj! Cît patriotism! La fel, cînd noi – cei scăpați de gloanțe în 1989 – ne luptam cu regimul Iliescu, Rareș Bogdan avea altă treabă.
”El a intrat în afaceri în 1995, când încă era student, cu un SRL – primul dealer Connex din Cluj-Napoca. În această firmă, Bogdan era asociat cu Rareș Rusu, fiul generalului în rezervă Stoian Rusu, fost șef al Miliției Cluj în decembrie 1989 și primul șef al unității “Doi și-un sfert” (serviciul secret al Ministerului de Interne). Tot atunci, la mijlocul anilor ’90, Rareș Bogdan a fost șeful organizației de tineret a PNL Cluj și coleg de an la Științe Politice cu Eduard Hellvig, actualul director al SRI”, scrie Pressone.
Copiii de nomenclaturiști nu aveau nici o treabă cu Ion Iliescu, atîta timp cît Ion Iliescu era la putere. Nu-i bai, au cu două decenii mai tîrziu o luptă de dus cu un pensionar impotent de 90 de ani. Cît curaj! Cît patriotism!
Iraționalitate și delir, mitomanie, o fobie accentuată de ”dușmani” invizibili, vag identificați cu aparținători sau susținători ai unui alt partid, derivă autoritaristă, anti-democratică, ură viscerală pe motiv de vîrstă, de clasă socială sau de etnie, un discurs ce promovează ”valori” precum șantajul, violența, suspiciunea față de majoritate. Comportamentele lui Rareș Bogdan nu mai relevă doar prostia lui sinceră și gregară, ci și un orgoliu nesusținut de micimea proprie, ce se înfățișează caricatural și în vestimentația gen Farfuridi. I s-a spus ”Dichisitul”, ”Orhidel”, ”Batistuță”, este cunoscut pentru comportamentele sale de parvenit, de cocalar, de frustrat ce visează la averi și opulență. La partide de golf cu miliardari. Ca și Iohannis! La Cluj, opera împreună cu Tavi Hoandră o cafenea ce gemea de kitsch, genul cu televizor pus în ramă de tablou etc. și care trebuia să ilustreze un ”ștaif imperial”, trimiterea fiind la habsburgi.
Cei care s-au mirat de portretul expus la muzeu, la București, să n-o mai facă! Este exact în același context… Trist. Este în ton cu muzica ce se cîntă pe malurile Dîmboviței și Someșului, acela de a înlocui intelectualii și patrioții adevărați cu caricaturi umane, care pentru niște arginți își vînd nu doar țara, ci și familia sau chiar sufletul.
Și știu exact ce spun! Rareș Bogdan nu a avut nici un scrupul în a susține făcătura de justiție mcovist-koveșistă ce încerca să-i pună cătușe socrului – Vita Lászlo – doar pentru că era om de afaceri maghiar și DNA-ul lucra la celebra făcătură prin care a fost trimisă în instanță Horváth Anna, viceprimarul Clujului, în speță fiind ”necesară” și o alegație privind existența unui așa-zis grup infracțional.
Dar, să revenim! Pe aceeași stradă cu cafeneaua funcționa și ”celebra” florărie Kara, ”în sil parizian”, dar care afară de faptul că împopoțona coridoarele Operei din Cluj anual, la prezentarea de chiloți în damf de sushi numit ”Balul Operei”, nu producea decît găuri. ”Conform datelor de la Minsterul Finantelor, firma prin care s-a deruleaza afacerea cu aranjamente florale a soției lui Rareș Bogdan a inregistrat pierderi timp de patru ani consecutiv (2009-2012), deficitul fiind de 665.214 lei (aproximativ 150.000 de euro). Din 2013, Florina Bogdan a trecut pe o alta firmă,  SC Kara Events Napoca SRL”, relatează Ziar de Cluj. Așadar, soția lui Rareș Bogdan se angajează jurist la Călin Mitică de la Transferoviar Grup, trimis în judecată de procurorii DNA pentru spălare de bani și mită. La un ”necorupt”. Dar, dacă vorbim de Călin Mitică, vorbim și despre libanezul Mohammad Murad (care se chinuie să-i umple conturile lui Rareș Bogdan pentru că i-ar promova imaginea) și chiar de Viorel Hrebenciuc. Ce mică și rotundă e lumea! Și ce de stînga-dreapta pare. Cît de social-democrată și de liberală concomitent!
Exact cum era și la cafeneau Klausenburg din Cluj, o bună interfață între presă și ”afaceri”, unde pișcotari, universitari și oameni din Uniunea Scriitorilor, șefi de instituții, primari, viceprimari, liberali, pesediști, pedeliști, directorul aeroportului, directorul Băncii Transilvania, șefi de deconcentrate, șefi de trusturi de construcții, alți oameni de afaceri se străduiau să semneze condica. Iar cînd spun afaceri, vă rog să remarcați că din cei pomeniți mai sus, doar puțini fac parte din sfera privată, dar și acea sferă privată se născuse din bunăvoința statului de a se lăsa jefuit…
Banii lui Rareș Bogdan
E absolut imposibil ca Rareș Bogdan să confunde patriotismul cu ceea ce el promovează! Nu poți fi patriot în timp ce îi urăști pe majoritatea cetățenilor din țara ta. Cu toate acestea el se dă mare patriot, anume genul de patriot care se luptă cu ”corupțea”, care vrea ”justiție”, care visează pușcării pentru ”hoți”. Asta, desigur, stînd la Realitatea TV care nu doar că se află în insolvență de aproape 8 ani, dar care a și păgubit România prin neplata dărilor către stat cu simbolica sumă de 25 de milioane de euro! Dacă tot vorbim de hoție pe față.
E absolut imposibil ca Rareș Bogdan să confunde patriotismul cu jefuirea țării. Adică ceea ce promovează el, ”România în primul rînd” (ce făcătură abjectă de slogan!) cu niște unii care au demonstrat cum se poate jefui țara mai bine chiar decît o făcea PSD-ul și arunca resursele ei în brațele băncilor și corporațiilor străine. Să nu-i omiteți din poză pe Falcă, pe Blaga, pe Hava și pe ceilalți slujitori ai celor care jefuiesc România în primul rînd… Merită să trecem mai departe de miliardele de euro prăduite prin ”împrumutul preventiv” de la FMI? Poate ne explică Orhidel de ce ”patriotul” Buda votează împotriva României în Parlamentul European? Sau mai contează?
Deputatul Sebastian Ghiță, avea să mai adauge pe listă ”sume uriase, bani negri, de la persoane precum Blejnar,Vanghelie, Calin Mitica, Maricel Pacuraru și alti oameni certati cu legea”, însă nu a făcut în vreun fel dovada celor afirmate. Cu Mitica lucrurile sînt clare, banii se iau pe prestațiile soției lui Rareș Bogdan. Deloc incredibile ar fi și relațiile cu fostul primar al sectorului 5, mai ales că Rareș Bogdan a prestat pe scenă și ca și prezentator al Vanghelionului 2014, de exemplu. Iar acolo se discuta despre împărțirea banilor proveniți din diverse șpăgi.
Opriți genocidul de conștiință din străinătate!
Roma, 26 martie 2019 – ”Asociația Românilor din Italia (ARI) ia act de începerea campaniei electorale în vederea alegerilor europarlamentare. (…) Deunăzi, la Milano, invitat de către o organizație care se declară apolitică, domnul Rareș Bogdan, candidat la europarlamentare din partea unui partid, și-a permis să-i instige pe românii prezenți la întâlnire, îndemnându-i să-și șantajeze, – prin telefon sau prin alte mijloace, inclusiv prin viu grai, de Paști – aparținătorii (părinți, frați, rude) sub amenințarea că nu vor mai primi bani sau nu-i vor mai vedea pe cei dragi dacă nu votează într-un anumit fel, mai precis împotriva unui alt partid. Denunțăm cu toată forța asemenea practici samavolnice, care depășesc cu mult limitele unei campanii electorale europene a secolului XXI, situându-se dacă nu la limita patologicului atunci, cu siguranță, în zona diversiunii practicate de politrucii comuniști care făceau colectivizarea pe vremea stalinismului.

Mai e ceva de adăugat? Cînd profiți de prostia, neputința și frustrarea unora? Poate doar faptul că e OK să mănînci și să bei pe banii lor… Da, ”diaspora” știe să își arate degetele. Mai ales pe la chermeze ce frizează bolile psihice, unde trivialitatea coboară sub orice ștachetă ce ar putea aminti de ”ștaif imperial” sau de ”stil parizian”. E bună și ”muia” à la Milano!
Rareș Bogdan: ”Am fost și rămân un adversar al PSD”
Viorel Hrebenciuc nu se afla întîmplător la Cluj. La cafeneaua lui Rareș Bogdan poposise și fiul lui Hrebenciuc, Andrei, care își lansa o carte. Nici reprezentanții ”Grupului de la Cluj” nu s-ar putea spune că ocoleau ”ștaiful imperial”. Veneau aici în calitate de ”adversari”, probabil. Ori pentru că diversele compilații de așa-zise editoriale de prin Ziua de Cluj strînse între două coperți s-ar fi potrivit foarte bine cu biblioteca lor de acasă. Doară musteau de inteligență, precum emisiunile de pe Realitatea TV.
Finalul ”epocii Năstase”, a baronilor locali și a presei cumpărate, ce venea după succesivele scandaluri privind hîrtia de ziar de la Letea, acapararea difuzării prin Rodipet și nu în ultimul rînd a stipendierii unei părți pro-guvernamentale a presei prin contracte de publicitate pentru diverse regii de stat, a îngropat, la propriu, o bună parte din presa din România. Părăsisem prin demisie un cotidian care nu mai avea bani ca să plătească angajații și m-am considerat norocos să prind un post de redactor șef la o publicație săptămînală din Cluj. Nici aici nu aveam să fac mulți pureci, ideea de bază era tot aceea de a-i lăsa pe oameni fără leafă la finalul lunii. Așa încît, am devenit freelancer, printr-o a doua demisie, dar o noțiune mai exactă ar fi cea șomer neindemnizat. În acest context am ajuns la Ziua de Cluj, care tocmai pornea la drum.
În scurt timp, însă, în redacție aveau să apară ”mari oameni”, ca de exemplu Silviu Mănăstire (părintele presei de deducție) și maestrul Rareș Bogdan (de care pînă atunci nu auzisem). Redacția se afla tocmai în clădirea Camerei de Comerț, la vremea aceea condusă de pesedistul Ștefan Dimitriu (ulterior UNPR), administrator al SC de Construcții Napoca SA. Și, ce să vezi, o grămadă de pesediști roiau prin zonă, alegîndu-și cîte un redactor căruia îi dictau cîte o știre. La propriu! La acea dată, demonizați erau liberalii. Iar Rareș Bogdan, era decis să taie în carne vie! Zicerea principală era că vrea să-i vadă pe parlamentari, dimineața, la aeroport, deschizînd Ziua de Cluj tremurînd. Expresia era ”să-i futem”! Iar șansa de a vedea cum se transformă un text cinstit într-o făcătură abjectă, am avut ocazia să urmăresc pe viu. Ca să înțeleg precis cum se derulează ”actul sexual” de presă.
Cu ceva timp înainte, scrisesem în Capital o anchetă despre privatizarea fabricii Clujana. Mai exact despre mecanismul prin care PSD împiedica această privatizare, pentru că un mahăr pesedist dorea să-și facă pe spațiul fabricii un mall și un showroom pentru autoturismele pe care le comercializa. Pînă la urmă, fabrica a ajuns parțial în proprietatea Consiliului Județean, dar și la vremea preluării, CJ Cluj era condus de PSD. La Ziua de Cluj, unde ajunsesem, mi-au plagiat articolul din Capital, cu tupeu, exceptînd referirile la PSD, adăugînd informația că liberalii ar vrea, de fapt, să pună mîna pe ”hectarele de teren” de aici. M-au și trimis să documentez asta! Eu!
M-am dus. Muream de curiozitate să văd finalul poveștii. Deși totul părea de balamuc. Era vorba despre vînzarea către cei care reușiseră să achiziționeze cîte o hală a bucăților rămase în urma așa-zisei privatizări, cum ar fi fîșiile în lățime de cîțiva metri dintre hale (total inutilizabile) sau terenul dinprejurul stației de transformare (vreo 4-5 mp), precum și terenul de sub spitalul Clujana, adică terenul pe care stătea efectiv spitalul. Obiectivul anchetei era să nu se spună despre ce este vorba, ci să se lase a se înțelege că liberalii vor să mătrășească niște ”hectare” de teren. Din multiple rațiuni am refuzat să semnez un asemenea articol. Ceea ce nu înseamnă că nu l-au publicat, sub altă semnătură. Am demisionat.
Un ”patriot” adevărat îi urăște pe unguri
Și, pentru că am nume unguresc, una din puținele discuții avute cu Rareș Bogdan se referea la intenția de ”a fute” – dacă se poate – și niște udemeriști. A lucra la Ziua de Cluj, presupunea cumva că am ajuns la un stadiu superior al dezvoltării umane, de unde și prezumptiva disponibilitate de a ”fute” unguri. Însăși abordarea mi s-a părut vomitivă, nu că n-aș fi scris niciodată nasoale despre UDMR, dacă s-a întîmplat să găsesc ceva nasol. Dar a confecționa articole despre chestii inexistente, denotă multă ”deontologie”. Mai tare mi se pare că Rareș Bogdan este căsătorit cu fiica unui om de afaceri maghiar din Cluj.
Timpul de antenă La Realitatea TV a fost generos pentru toți șovinii de serviciu, toți ”îngrijorații” de unguri și de UDMR și de Budapesta, de pericolul ”ruperii Transilvaniei”. În continuare, tema pare să rămînă una aproape de sufletul ”liberalului” Bogdan. Care îi crede pe toți mai proști decît el.
”Voi explica fiecărui român şi maghiar din Transilvania, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Oltenia, Banat că PSD aruncă în aer liniştea acestei ţări doar pentru a mai rămâne câteva luni sau câteva săptămâni, la guvernare. Pactul pe care Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu l-au făcut cu Kelemen Hunor şi cei din UDMR, care nu îi mai reprezintă de mult pe cetăţenii români de etnie maghiară din Transilvania, este periculos pentru unitatea naţională a acestei ţări!” – Rareș Bogdan – la lansarea candidaturii pentru europarlamentare.
Deci ce o să faci? O să mănînci în continuare rahatul antiunguresc elaborat de amicii tăi de la SRI? Ai depistat tu ceva ”periculos pentru unitatea națională”? Serios? Care e ”pactul” făcut cu Kelemen Hunor? Unde l-ai văzut? Nu cumva cei de la SRI au nevoie de a arunca niște praf în ochii alegătorului? Care e problema, de fapt? Că liderul UDMR se poziționează mai curînd în zona lui Viktor Orban, deci în opoziție cu francezii și cu nemții lui Merkel? Că și Tăriceanu, și Dragnea, au avut discuții cu Viktor Orban privind relațiile viitoare cu Grupul de la Visegrad? Deranjează faptul că sînt suveraniști?
În schimb, și liberalii și amicul Edy Hellvig de la SRI sînt globaliști. Ce înseamnă asta? Că militează fix pentru cedarea suveranității României. Hellvig a condus organizația Soros de la Cluj, deci prima dată ar trebui să ne întrebăm ce naiba caută în vîrful SRI?
Ce spune Hellvig in acest material pe care îl găsiți integral pe siteul SRI, dar pe care l-am scurtat din rațiuni evidente? În primul rînd, ne definește Societatea Deschisă, ca să nu avem dubii că utilizează termenul în accepțiunea lui George Soros, adică ”fiind cea descrisă de Hannah Arendt și Karl Popper”. Se reiterează ideea Rusiei care reprezintă o amenințare și, la fel, tendința de consolidare a suveranității unor state din centrul și estul Europei care se opun nucleului franco-german. România se opune pro-activ acestor manifestări! În rest, ”Dai în instituții? dai in fabrici și uzine”! Adică, ataci DNA și SRI care vor să arunce la tomberon suveranitatea României și să sprijine oligarhia globalistă? Înseamnă că te poziționezi de partea  extremiștilor, teroriștilor și anarhiștilor. ”Europa reprezintă Societatea Deschisă”!
De remarcat și un alt aspect, tot legat de SRI. Fostul ofițer SRI Adrian Radu scrie despre o relație directă între Rareș Bogdan și fostul șef al SRI, generalul Florian Coldea. ”Jalnicul Rares Bogdan este un agent de influenta personal al lui Coldea. Este cel care, inainte de numirea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI, in pauzele publicitare ale emisiunilor sale, se lauda invitatilor din platou, aratandu-si telefonul mobil, cu faptul ca primea mesaje direct de la Coldea cu privire la ce sa spuna in emisiune si tenta / directia subiectelor, ori persoanele care trebuie denigrate”, scrie Adrian Radu. Din păcate, puținele surse pe care le am în zona SRI nu reușesc să confirme acest aspect, anume că Rareș Bogdan ar fi făcut parte din ”rețeaua lui Coldea”. Nici chiar off the record. Tot ceea ce am putut afla este că ”exista o oarecare relație”, numai că asta poate fi foarte bine pusă și în raport cu calitatea de jurnalist.
 Acum, Rareș Bogdan a intrat în politică. Vrea să ”salveze” România. Acest individ vrea să ne reprezinte țara la nivel european. Singura diferență pe care o văd, este tranziția de la ”a fute” la ”a da muie”. Ca să mă exprim într-un limbaj în care m-ar putea înțelege. Un singur lucru e evident: îi stă bine cu noua lui gașcă! Trăiască ”valorile europene”! Și Sică și Mutulică și Weberică…

Autor: Ambrus Bela

Sursa: Samizdatul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu