Acoperirea Universală cu
Servicii de Sănătate Preventive
”Prin prevenție, sănătate pentru toți”
Direcţia de Sănătate Publică a JudeţuluI Maramures, organizează în perioada
7-14 Aprile 2019 activităţi de
informare şi conştientizare a populaţiei și a personalului medical din medicina
primară cu privire la importanța Acoperirii
Universale cu Servicii de Sănătate Preventive.
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ jumătate
din populația lumii nu are acces la servicii esențiale de sănătate. De
asemenea, aproximativ 800 de milioane de persoane (12% din populația lumii)
plătesc cel puțin 10% din veniturile gospodăriei pentru serviciile de sănătate
de care beneficiază iar 100 de milioane de persoane sunt împinse în ”sărăcie
extremă” (trăind cu $ 1.90 sau mai puțin pe zi) în urma cheltuielilor cu
serviciile de sănătate.
Accesul la servicii esențiale de sănătate de calitate și la protecție
financiară în procesul de accesare a acestor servicii îmbunătățesc sănătatea
populației, cresc speranța de viață, protejează țările de apariția unor
epidemii, reduc sărăcia și riscul de foamete, creează locuri de muncă, susțin
creșterea economică și egalitatea de gen. Țările care investesc în UHC își
asigură o dezvoltare sănătoasă a capitalului uman național. Din acest
considerent, în ultimele decenii UHC a devenit o strategie cheie pentru
atingerea progresului în ceea ce privește indicatorii din sănătate și din alte
domenii de dezvoltare.
Conform
Organizației Mondiale a Sănătății, acoperirea universală cu servicii de
sănătate definește asigurarea accesului tuturor persoanelor la servicii de
promovare a sănătății, de prevenire a îmbolnăvirilor, curative, de reabilitare
și paliative de o calitate suficientă astfel încât să fie eficiente, menținând
în același timp o povară financiară cât mai scăzută în rândul populației în
urma accesării acestor servicii.
România se situează pe
locul 4 la nivelul țărilor EU28 în ceea ce privește rata standardizată de
mortalitate la 100.000 de locuitori pentru decesele prevenibile, având, în anul 2015, o rată de aproximativ 1,7 ori mai mare
decât media țărilor EU28.
În România, 40% din povara generală a bolii,
măsurată în ani de viață ajustați pentru dizabilitate (disability adjusted life
years – DALY), poate fi atribuită factorilor de risc
comportamentali, respectiv fumatul, consumul de alcool, alimentației
nesănătoase și activității fizice scăzute. Raportat la nivel european, cele
mai importante probleme sunt reprezentate de consumul de alcool episodic
excesiv, care în anul 2014 înregistra 53%
în rândul bărbaților din România, cel mai mare procent din toate țările UE,
respectiv de obezitatea în rândul
adolescenților, care, deși se situează încă sub media UE, s-a dublat în ultimul deceniu, de la 7% în
2005-2006 la 14% în 2013-2014.
Având în vedere povara crescută prin boli prevenibile în România, cu
prilejul celebrării Zilei Mondiale a Sănătății 2019, promovăm sloganul
campaniei naționale ZMS 2019 „Prin prevenție, sănătate petru toti!” şi
materialele informative propuse de
Organizația Mondială a Sănătății, aflate la adresa: https://www.who.int/campaigns/world-health-day/world-health-day-2019 și cele propuse de INSP, aflate la
adresa: https://insp.gov.ro/sites/cnepss/publicatii/.
Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, asigură
coordonarea la nivel naţional a acestei campanii.
Susţineţi Campania de Promovare a
Acoperirii Universale cu Servicii de Sănătate Preventive!
Contribuiţi la creşterea gradului de
conştientizare asupra importanței disponibilității și
accesării serviciilor de sănătate preventive de către toți oamenii!
Director executiv
dr. Rares Pop
Director executiv adjunct
dr. Carmen Sima
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu