Priviți cât de serios
se joacă un copil!... Mânuirea jucăriilor arată cât de harnic este acesta în
diferitele etape ale creșterii și dezvoltării lui. Ca părinte sau bunic încerci
să îi oferi micuțului ceea ce crezi că îl bucură mai mult. Uneori contează mai
puțin cât costă un asemenea obiect cât
mai cu seamă atracția pe care o exercită asupra sa. Iată trei dintre jucăriile
pe care le-am păstrat deoarece am văzut bucuria pe care am simțit-o la Teo, nepotul nostru,
când se juca cu ele. Acestea au devenit eroi ale unor poezii pentru copii
publicate în volumul ,,Marea copilăriei,, dar și în povestiri pentru ei. Toni e
purcelușul frumușel, Lăbuș e câinele
rătăcit găsit de o fetiță brunetă iar Roșcatul este un cățel harnic,
paznic al unei gospodării. Nepotul a
crescut și preferințele pentru obiectele de joacă s-au schimbat. Astăzi ne-am
întâlnit în familie la masa de Paște. Din joacă, de data aceasta cu umor, el a
construit o piramidă sportivă cu cei trei prieteni de odinioară. Toni, purcelușul fosforescent
pe care copilul îl ținea în brațe când se culca la noi, este în vârful
piramidei. Acest lucru mi-a amintit o întâmplare din copilărie. Profesoara de
educație fizică a pregătit pentru serbarea școlară o piramidă sportivă. În
vârful ei trebuia să mă urc eu, fiind una dintre elevele cu statură mică din
clasă. Am participat desigur la repetiții, profesoara era mulțumită cum ne cocoțam
cu atenție și seriozitate. Eu însă m-am simțit frustrată de-a dreptul!... De ce
să fiu tocmai eu acolo, sus, să vadă spectatorii că sunt mai mică decât
celelalte colege? Învățam pe vremea aceea la Școala de Fete nr. 12 din Ploiești,
eram silitoare la carte și am socotit că e nedrept ce mi se întâmplă. Am plecat
necăjită acasă , am plâns într-un colț al unei magazii, lângă căsuța modestă în
care locuiam cu chirie noi, cei cinci
copii împreună cu părinții…N-am spus nimănui despre necazul meu, cine avea
vreme să mă ia în seamă? Serbarea a avut loc, m-am cățărat pe umerii colegelor,
așa cum ne antrenase profesoara. Am fost aplaudate îndelung noi, sportivele de pe scenă. Acum când Teo l-a urcat pe purcelușul Toni la
înălțime i-am apreciat ideea nostimă de a ne face să ne bucurăm de gluma lui.
Iată poezioara pe care i-am compus-o lui când era micuț:
PURCELUȘUL MEU
Am un purceluș
Cu pielea de pluș
Roz și cam grăsuț.
Gura-i un bănuț,
Nasu-i frumușel,
Coada-i un cârcel.
Toni e-un purcel
Tare mititel.
Îi spun: Toni, hai!
El zice: mai stai!
Și rămân pe loc
Cu el să mă joc.
Când mă urc în pat
Ca să stau culcat,
În brațe îl țin,
Îl mângâi puțin
Și visez purcei
Roz și mititei.
Gabriela Gențiana Groza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu