Mă folosesc de prilej pentru a spune că grațierea și amnistia nu exclud pedeapsa pentru faptele ilegale, așa cum propaganda iohanniștilor vrea să bage în capetele oamenilor.
Nu îl poți ierta / grația pe unul care nu a făcut nimic și nu a fost pedepsit. Doar cei condamnați pentru faptele lor rele pot fi iertați. De aceea am și refuzat public grațierea în ceea ce mă privește: nu comisesem nici o infracțiune, iar pedeapsa aplicată era ilegală, fiind rezultatul unui proces incorect. (Între timp CCR a decis că hotărârea prin care am fost condamnat este nulă absolut. Ceea ce nu este grațiere.)
Amnistia, pe de altă parte, dezincriminează (provizoriu) fapte comise în trecut întrucât acestea și-au pierdut pericolul social specific unei infracțiuni sau pentru că nevoia de pace socială o impune. Ceea ce se “iartă” este fapta, iar nu făptuitorul. Persoanele pedepsite pentru o astfel de faptă nu au de ce să mai execute pedeapsa. Moralmente ele pot rămâne, totuși, blamabile.
În fine, una dintre multele reforme cu care Prof Tudorel Toader a rămas dator este aceea privind formele alternative de executare a pedepselor. În țările civilizate (“vrem o țară ca afară?”) infractorii cu “gulere albe” (cei care la noi sunt condamnați pentru “corupție”) nu mai execută pedeapsa în închisoare pe banii statului, ci în diverse forme de libertate limitată în care sunt obligați să se întrețină prin muncă proprie și să producă valori socialmente utile. Asta nu înseamnă iertare și nu este nici grațiere nici amnistie, ci pragmatism și rațiune.
Iată lucruri greu de înțeles pentru cei doritori nu de dreptate, cum fățarnic susțin, ci de răzbunare. Aceștia nu își pot ierta semenii pentru că nu se pot ierta pe ei. Nu își pot ierta neputința și eșecul, și vor să se răzbune pe ele / pentru ele interzicând iertarea celorlalți.
Desigur, dacă socotim că în anumite cazuri iertarea este profund nedreaptă sau periculoasă, nu suntem obligați să iertăm. Atunci îl putem ruga pe Dumnezeu să o facă așa cum numai el știe.
Albert Camus spunea că “mila este cea mai detestabilă dintre virtuți, întrucât se opune dreptății”. Așa pare a fi. Ea poate fi detestabilă, dar tot virtute rămâne și nu avem dreptul să declarăm o virtute ca fiind ilegală.
Referendumul la care suntem chemați urmărește însă să interzică iertarea, să ne oblige a nu ierta vreodată, să scoată iertarea în afara legii. Iar asta tocmai pentru fapte săvârșite fără violență, pe care nici un legiuitor din lume nu le consideră a fi cele mai grave. Ceea ce este cu totul altceva.
Închei cu cuvintele înțelepte citate de unul dintre cei care au intervenit în dezbaterea pe rețelele sociale: “Când condamni poți greși. Când ierți, nu greșești niciodată.”
Căci, adaug eu, condamnarea este rezultatul unei judecați și oricând, oameni fiind, putem judeca eronat. Iertând, însă, urmăm exemplul de milostenie dat de Isus și astfel, după chiar spusele Lui, nu venim să stricăm legea, ci să o împlinim.
Pentru asemenea idei unii ne umplu de insulte, ne scuipă și ne biciuiesc. Este firesc. Când în iad rostești numele Domnului, dracii se înfurie și reacționează isteric. Asta nu face decât să probeze că acest referendum este anticristic.
Autor: Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu