Campania a început şi se pare că nimeni nu mai
vorbeşte despre fondurile europene pentru reconstrucţia economiei afectate de
pandemie. Din cele 1.824 de miliarde de
euro aflate la dispozia Comisiei Europene, ţării noastre îi revin circa 80 de
miliarde. În urmă cu câteva luni s-a
făcut mare caz pe marginea acestei sume, iar opoziţia a contestat meritul
preşedintelui Iohannis din timpul negocierilor de la Bruxelles.
De ce, totuşi, acest subiect nu se află în centrul
dezbaterilor? Pentru că apar noi şi noi subiecte, unele reale, altele
inventate, astfel că fondurile europene încet, încet sunt impinse în plan
secundar.
Închiderea pieţelor este una dintre măsurile cele
mai contestate luate de guvern. În comparaţie cu cele 80 de miliarde care
urmează să cadă asupra României ca o fleaşcă, închiderea pieţelor pare ca un
purice pe piciorul unui elefant. Totuşi, de la cele 80 de miliarde de euro care
sunt aşteptate să vină în România la pătrunjelul din piaţă nu este o distanţă
atât de mare. Ba dimpotrivă, poate că vânzătorul din piaţă este mai afectat
personal mai mult de închiderea locului său de muncă decât de întârzierea
miliardelor de euro care vin, tot vin, dar nu mai sosesc.
Lucrurile în privinţa pieţelor nu stau chiar aşa cum
le prezintă opoziţia. Adevărul este că
nu s-au închis toate pieţele. S-au găsit soluţii şi pentru pieţele din spaţii
închise. Undeva, într-un orăşel, primarul a decis să scoată geamurile de
termopan şi astfel piaţa dintr-un spaţiu închis s-a transformat în piaţă în
spaţiu deschis.
Printre altele, când guvernul a luat această decizie
a uitat că şi PNL se află în campanie electorală. Opinia publică este atât de
inflamată din cauza acestei decizii încât nu mai recepţionează nicio explicaţie
a guvernului, a specialiştilor.
Te poţi atinge de multe lucruri, dar nu de mâncarea
poporului. Norocul PNL este că ne aflăm doar la începutul campaniei electorale.
Încă se poate drege busuiocul.
Foarte
probabil, dacă opoziţia nu a fi prins din zbor acest subiect gras din punct de
vedere electoral, guvernul ar fi revenit asupra deciziei. Însă din moment ce
PSD şi Pro România cer acest lucru, PNL nici de-al dracului nu cedează.
Aşa se face
politica. Aşa se comportă partidele în timpul campaniile electorale. Vor să
pară hotărâte, nu vor să cedeze la presiuni, nu vor să recunoască atunci când
greşesc dacă acest lucru le este arătat de adversari.
Cu ceva vreme în urmă pieţarii s-au confruntat cu
problema caselor de marcat. Cumpărai o legătură de pătrunjel din piaţă şi
bătrânica era obligată să-ţi dea bon de casă. Altădată li s-a cerut ospătarilor
să declare bacşişul ca să fie impozitat. Cam pe acolo se încadrează şi acestă
decizie a guvernului prin care se închid unele pieţe.
Indiferent
cum se va termina această poveste, pe liberali îi va costa câteva procente.
Pentru acele procente se bat restul partidelor. Cine va striga mai tare le va
atrage în coşul lui electoral.
Printre luările de poziţie, printre diversele
declaraţii, se poate bănui cam cum se profilează viitoare majoritate
parlamentară. Unul dintre liderii PNL a declarat în clar că deja USR-PLUS nu
este prima opţiune a PNL pentru formarea guvernului. Preferate sunt alte două
partide, PMP şi UDMR. Formaţiuni care nu critică închiderea pieţelor. USR mai
face câte o săgeată spre guvern, mai bagă băţul prin gard pentru a înfuria
leul.
Motivul neînţelegerii dintre PNL şi USR-PLUS nu este
doar închiderea pieţelor. Sunt cauze mai profunde, unele ţin de orgolii, altele
de modul de gândire, de atitudinea şi concepţia faţă de actul guvernării.
În primul rând Dan Barna are datoria de a prezenta
clar şi răspicat concepţia USR despre guvernare. În al doilea rând, Dacian
Cioloş, ca fost premier, deci cu o anumită experienţă, ar trebui să-şi exprime
poziţia mai tranşant atât faţă de partidele de stânga, cât şi faţă de cele de
dreapta.
Până la urmă problema pieţelor se va rezolva. Despre
fondurile europene de coeziune, destinate susţinerii economiei afectate de pandemie, se va va vorbi când vor
începe efectiv să fie alocate.
Dezbaterea care rămâne mereu la ordinea zilei este
modul de formare a noului guvern. Că este nevoie de un nou guvern este dincolo
de orice discuţie. Că este nevoie de o schimbare este, de asemenea, o
certitudine. Chiar şi partidul care se află acum la guvenare trebuie să se
concetreze pe ideea de schimbare şi să explice cum se va face schimbarea.
Pentru PNL nu este suficient să arate spre PSD şi să tot spună că el se face
vinovat de actuala stare de lucruri. După un an de guvernare, deja vina se
împarte în mod aproape egal.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu