luni, 30 noiembrie 2020

Recomandări de la polițiști pentru Ziua Națională a României


 Polițiștii maramureșeni sunt în stradă pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică în minivacanța de 1 decembrie.

Având în vedere condițiile meteorologice prognozate, polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

În situația în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalți conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers.

Inspectoratul de Poliţie al județului Maramureș vă recomandă să folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

Curăţaţi farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie-climatizare!

Vă reamimtim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei.

De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor agenţilor de circulaţie, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu