Amurgul democrației americane
În urmă
cu câteva zile, americanii și-au dat voturile – în manieră clasică și prin
corespondență – celor doi bătrâni competitori pentru funcția supremă în stat,
care, odată instalat la Casa Albă, devine (măcar teoretic) cel mai puternic om
de pe planetă: republicanul Donald Trump (74 ani) cu intenția de-a câștiga al
doilea mandat și democratul Joe Biden (78 ani).
Vasăzică,
o veritabilă gerontocrație, lucru cu prisosință dovedit de anostele confruntări
ale celor doi din campania electorală, în special prin lamentabila prestație a
găunosului și necușerului fost vicepreședinte din „iepoca” Barack Obama...
Ei bine,
convinși/mințiți de atotputernica mass-media de peste Atlantic cum că Statele
Unite reprezintă paradisul democrației și libertății, iar prin aceasta „farul
călăuzitor” (sic!) al omenirii în aproape toată istoria sa bicentenară,
pământenii (sau, mă rog, grosul acestora) se așteptau ca alegerile
prezidențiale din noiembrie 2020 să se desfășoare șnur, adică să respecte
suspecta cutumă a celor anterioare: învinsul să nu miște în frontul
demonocrației (dimpotrivă, să recunoască public că a pierdut în confruntarea
„ireproșabilă” cu contracandidatul său), iar învingătorul să fie anunțat
oficial și, desigur, după numărarea tuturor voturilor, nicidecum presa să fie
aceea care-l declară președinte pe unul dintre ei (ăsta a fost J. Biden), mai
înainte de încheierea procesului de numărare și de soluționare juridică a
contestațiilor înaintate de adversar.
Taman
asta se întâmplă acum în Statele Unite: deși presa globalistă (a se citi,
aservită cartelurilor farmaceutice și petroliere) l-a făcut președinte pe Joe
Biden (cum spuneam, mai înainte de numărarea atentă a tuturor voturilor), iar
obedienții șefi de state din întreaga lume (mai puțin din Rusia, Turcia, Arabia
Saudită etc.) s-au grăbit să-l felicite pe „învingător”, Donald Trump susține
sus și tare că lucrurile nu pot să rămână așa, doarece el și echipa lui dețin
probe zdrobitoare despre uriașa fraudă la care s-au dedat democrații cu votul
prin corespondență (cică au „votat” o mulțime de morți), de regulă în statele
unde – mai înainte de pornirea acestei mașinării/mânării – conducea detașat,
pentru ca la final scorul ba să fie foarte strâns, ba chiar să fie întors de
democrat.
Păi da,
căci este anul pandemiei și al rebeliunii americane (răufăcătorii protestatari
se declară adepții unui „liberalism” rezultat din aberanta împletire a
fascismului cu bolșevismul), rebeliune finanțată și dirijată din umbră de
democrați, iar prin unele declarații și decizii luate, Trump a făcut dovada
unui președinte atipic – exploziv (ce-i în gușă și-n căpușă), încăpățânat,
incontrolabil, imprevizibil și, mai ales, extrem de incomod nu numai pentru
adversarii politici, și și pentru mulți dintre pretinșii săi amici.
La drept
vorbind, năbădiosul „rățoi” putea să-și adjudece la pas al doilea mandat de
președinte, în primul rând dacă nu punea interesele națiunii americane mai
presus de cele globaliste, apoi dacă nu și-ar fi permis (!) să ia la puricat
enorma afacere „Covid-19” (măști, echipamente de protecție, ventilatoare,
medicamente, viitorul vaccin), intervenția lui putând să cauzeze serioase
prejudicii corporațiilor ce conduc lumea, în mod deosebit celor farmaceutice.
Iată de
ce atotputernicele carteluri (se mai îndoiește cineva de atotputernicia lor?)
au reacționat prompt (firește, sub umbrela demonocratică a votului cetățenilor)
și categoric: i-au dovedit lui Trump că doar în plan teoretic este cea mai
importantă sculă a planetei (contestația unui cetățean american oarecare ar fi
fost la țanc luată în considerare și rezolvată) și au demonstrat întregii lumi
că pot să facă președinte din oricine, oricât ar fi acesta de bătrân, ramolit,
fără har și minte, ba chiar de-ar fi susținut un măturoi sadea. Că doar nu Joe
Biden, de-o fi să ajungă la Casa Albă, va conduce Statele Unite, la fel cum, în
al patrulea mandat, n-a condus paraliticul de Franklin D. Roosevelt...
N.B.:
Promisiunea lui J. Biden că va fi bunul președinte al tuturor americanilor, m-a
făcut să zâmbesc, întrucât mi-am amintit că, în romanul După noi, potopul!, scriitorul ceh Josef Toman îl pune pe
degeneratul Caligula (autorul moral al asasinării bunicului său, împăratul
Tiberiu) să facă poporului roman o foarte asemănătoare promisiune: „Voi fi un
domnitor bun, veți vedea...” Și, într-adevăr, au avut ce vedea până în anul 41
e.n., când Cassius Chaerea, comandantul pretorienilor (uriașa gardă a
împăratului) l-a ucis pe Caligula, pentru ca tot pretorienii să-l proclame
împărat pe Claudius, unchiul mătrășitului. Nu spunea Eminescu că „Toate-s vechi
și nouă toate”?...
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
13 nov. 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu