O campanie electorală lipsită de elan

 de Dumitru Păcuraru

 După fiecare rând de alegeri se aşteaptă recalibrarea raportului dintre putere şi opoziţie. Ideal într-o democraţie este să existe o alternanţă la guvernare.

Vine un partid sau o coaliţie de guvernare, îşi face datoria, se erodează pentru că a luat măsuri nepopulare, dar necesare, şi pleacă în opoziţie.

Se instalează, în urma alegerilor, un nou guvern, preia proiectele vechiului guvern, le îmbunătăţeşte, ia la rândul lui alte măsuri nepopulare, dar necesare, şi dacă are rezultate bune, este în continuare votat. Dacă nu a dat rezultatele aşteptate este trimis de alegători în opoziţie.

Lucrurile nu au stat aşa. În cei 30 de ani s-au făcut şi s-au desfăcut alianţe, au căzut guverne la mijlocului ciclului electoral, sau la sfârşit cum a fost cazul guvernului Dăncilă. Făcând abstracţie de primii doi ani de după căderea regimului comunist nedemocratic, şi de perioada 1990-1992, începând din anul 1992 până în anul 2004 partidele şi alianţele politice ieşite victorioase în alegeri şi-au dus mandatul de patru ani până la capăt. S-au mai schimbat premieri, între 1996 şi 2000, dar alternanţa la guvernare a funcţionat.

Echilibrul s-a rupt după referendumul prin care s-a modificat mandatul preşedintelui. Bine situat în sondaje, Adrian Năstase a socotit că face o mişcare strategică pentru sine şi pentru PSD prelungind mandatul prezidenţial la cinci ani.

Dar nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Astfel în loc să ajungă preşedinte cinci ani, eventual încă cinci, i-a pregătit un mandat de zece ani adversarului său, Traian Băsescu.

Care este socoteala cu mandatul de cinci ani a preşedintelui şi de patru ani a parlamentului? Simplu: preşedintele câştigă un singur mandat, dar poate desemna doi premieri în cei cinci ani.

Începând cu alegerile parlamentare din 2008, parlamentul şi preşedintele sunt într-un echilibru şchiop. Nu s-a mai putut merge în tandem. În sensul că preşedintele şi premierul câştigă sau pierd împreună.

De exemplu anul acesta PNL poate pierde alegerile, dar Klaus Iohannis rămâne preşedinte. Deci, speculând slăbiciunile Constituţiei poate desemna un prim ministru cu formarea guvernului tot de la PNL.

În paranteză fie spus, când Traian Băsescu a iniţiat referendumul cu reducerea numărului de parlamentari putea reduce şi mandatul prezidenţial la patru ani.

Aşa ar fi corect. Dacă primarul, consilierii, parlamentarii au mandate de patru ani de ce preşedintele să aibă un mandat de cinci ani? Ca să avem mai multe rânduri de alegeri, ca să desemneze în mod discreţionar guvernul pe care-l doreşte, indiferent de rezultate.

Desigur, sunt şi excepţii. În cazul în care victoria este dincolo de orice dubiu, aşa cum a fost în cazul coaliţiei USL, preşedintele Băsescu s-a văzut nevoit să accepte un premier din rândul adversarilor. La fel s-a întâmplat şi în anul 2016 când PSD a obţinut 46%. Klaus Iohannis a fost obligat să accepte rezultatul şi a numit un prim ministru de la PSD. Dar întregul ciclu electoral s-a caracterizat prin instabilitate politică, prin dispute, în final PSD pierzând guvernarea, deşi avea asigurată majoritatea în parlament. ALDE a trădat.

De un an România se află în situaţia de a avea un guvern minoritar, fără susţinere parlamentară.

Formată din PSD, ALDE, Pro România, cu o susţinere tacită din partea UDMR, majoritatea parlamentară controlează parlamentul, nu însă şi guvernul.

Peste acest disconfort constituţional, ca să nu spunem haos constituţional, a venit pandemia.

Peste pandemie au venit alegerile. Deasupra tuturora tronează un preşedinte aflat în conflict deschis cu partidele de opoziţie, şi în parte şi cu CCR.

Aflate în faţa unor alegeri cu final cunoscut, toate partidele sunt demobilizate, lipsite de vlagă, fără elan motivaţional.

Cei de la PNL îşi zic, indiferent de scor, noi intrăm la guvernare. PSD îşi spune: orice rezultate obţinem, preşedintele nu va nominaliza un prim ministru de la noi. Oamenii din partidul lui Victor Ponta ştiu că ei nu pot accede la guvenare pentru că PNL nu va accepta niciodată o alianţă cu Pro România. Şi nici invers.

Partidul lui Traian Băsescu s-a dat pe brazdă şi anunţă că este gata să intre la guvernare alături de PNL. De asemenea, UDMR nu are de ales. Va merge spre PNL.

Într-o situaţie mai dificilă este USR-PLUS din cauză că şi-ar fi dorit rezultate mai bune la locale, mai apropiate de scorul PNL pentru a putea negocia mai strâns intrarea la guvernare.

Per ansamblu, campania electorală este lipsită de elan, partidele sunt timorate, indiferente, dar şi speriate de pandemie.

Practic a dispărut miza. Aşa se şi explică de ce PSD, în plină campanie electorală, a decis să se reţină de la orice acţiune politică timp de trei zile, motivând că în felul acesta îşi arată compasiunea faţă de cele zece persoane arse la secţia Covid în timpul incendiului de la spitalul din Piatra Neamţ.